Social

Turism printre containere de gunoi. Pe ce a cheltuit Primăria Feldru 100.000 de euro

Turismul, această „Fata Morgana” a judeţului Bistriţa-Năsăud spre care aleargă toată lumea, este de fapt o mare gaură neagră care înghite foarte mulţi bani europeni, guvernamentali şi locali fără ca pretinsele investiţii să aducă plus valoare zonelor în care se fac sau măcar unul, doi turişti rătăciţi. Şi nici nu e de mirare că se întâmplă aşa din moment ce fondurile destinate turismului sunt cheltuite aiurea de administraţiile locale în cârdăşie cu diverse firme care vor să pună mâna pe orice fel de lucrări, adesea supraevaluate.

Este şi cazul comunei Feldru care a accesat prin Grupul de Iniţiativă Locală (GAL) Ţara Năsăudului un proiect numit „Înfiinţarea de trasee turistice şi promovarea tradiţiilor culturale locale pentru comuna Feldru şi zonele limitrofe”, finanţat prin Măsura 2.1 Punerea în valoare a resurselor şi atracţiilor turistice, culturale şi naturale cu suma nerambursabilă de 110.000 de euro.


Odată primiţi banii europeni, autorităţile locale ar fi trebuit să înfiinţeze trasee turistice tematice în comuna Feldru care să cuprindă principalele puncte de atracţie: izvoare de apă sărată şi sulfuroasă, muzee locale, lăcaşuri de cult de patrimoniu, situri Natura 2000 şi să amenajeze 15 locuri de popas pentru turişti. Tot prin proiect trebuia realizat un ghid de prezentare a culturii tradiţionale locale şi o hartă cu obiectivele turistice din localitate, un punct expoziţional cu costume populare tradiţionale, obiecte agricole şi de păstorit, obiecte pentru prelucrat cânepa şi lâna la căminul cultural Neposi şi 20 de panouri informative cu date despre cele mai importante obiective turistice din localitate.

Timp Online a intrat în posesia unor informaţii potrivit cărora şi de la bugetul comunei Feldru s-au cheltuit circa 23.000 de euro pentru acelaşi proiect care a costat, în final, 585.092 de lei, adică 132.975 de euro. Întrucât traseele turistice sunt de fapt nişte cuvinte scrise pe un panou (vezi foto 1) sau pe un site, cea mai mare parte din sumă a fost cheltuită pe aşa-zisele „locuri de popas pentru turişti”. Conform informaţiilor noastre, nu mai puţin de 91.000 de euro au costat cele 15 locuri de popas care au fost amplasate în cele mai nepotrivite locuri, de cele mai multe ori lângă containerele de gunoi de la marginea satului aşa cum se poate vedea din fotografii.

Contactat de Timp Online, consilierul local Ştefan Sîngeorzan, a declarat că informaţia este corectă. „Am fost şi eu revoltat când am aflat că Primăria Bistriţa vrea să cumpere cu 5000 de euro o căsuţă pentru veveriţe, dar şi mai revoltat sunt când ştiu că, la noi, la Feldru, s-au făcut 15 foişoare pentru ciori – aşa le spun oamenii prin comună – cu 6068 de euro fiecare. Mai mult, acestea parcă sunt amplasate în bătaie de joc lângă containere de gunoi, la capete de poduri unde e tot timpul mizerie. Nici nu poate fi vorba să se oprească cineva în acele zone”, a declarat Sîngerzan.

Potrivit fostului primar al comunei Feldru, chiar dacă în aceste foişoare au fost investiţi bani europeni, autorităţile locale nu ar fi trebuit să-şi bată joc de ei: „Dacă noi ne batem joc de banii europeni doar pentru că nu sunt ai noştri, ne batem joc de fapt de munca celor din străinătate şi de cotizaţia noastră fiindcă tot de banii noştri e vorba până la urmă. E o sumă enorm de mare. Nimeni nu a stat vreodată în acele foişoare şi nici nu va sta. Într-un loc sunt puse trei foişoare de-astea. Toate 15 la un loc au o valoare totală de 91.057 de euro. Cu banii aceştia se puteau face multe, cum ar fi un cămin de bătrâni. Oamenii în vârstă din Feldru sunt duşi, din păcate, la Maieru pentru că la noi nu există un astfel de cămin. Am mers la magazinele care comercializează astfel de foişoare ca să văd cât costă un foişor asemănător şi am văzut că e 4000 de lei. La Feldru a costat de şapte ori mai mult. E inadmisibil”.

Primarul din Feldru, Grigore Ţiolan (PNL), susţine că, începând din 2012 de când se află în fruntea comunei, a reuşit să atragă peste opt milioane de euro finanţări nerambursabile europene. „Dacă aceste lucrări ar fi fost făcute din banii bugetului local, probabil că ne-ar fi trebuit 30-40 de ani”, a spus Ţiolan la Sîngeorz TV. Opoziţia din comună îi pregăteşte însă un raport despre adevăratele rezultate ale mandatului său pe care îl va da publicităţii în curând.

foisoare Feldru 2 foisoare Feldru 3 foisoare Feldru 4 foisoare Feldru 5

27 comentarii

  • Mai stefan nu mai face campanie si mai bine dute si fa curatenie pe langa foisoate ca si tu ai papat destuli bani europeni pe la masaje erotice inpreuna cu ciuperi

  • Neposene din Feldru cât de spălat pe creier poti fi,când vezi bătaia de joc fată de banii si munca noastră.Noi robim in Irlanda de dimineata până seară 7 zile din 7să trimitem bani acasă,iar primarul si vicele râd de noi că suntem fraieri.A venit și Iacob în Irlanda si-a luat masina de 60 000 de euro și spune la prieteni că poate să nu muncească 10 ani câti bani a făcut in trei ani de vice.Se laudă că și la Ilva Mică a făcut o manevră cu primarul,căruia ia vândut o basculanta cu 20 000 de euro,iar el a cumpărato cu 5000,diferenta a impartit-o cu primarul.Din teapa cu foisoarele s-au ales cu 50 000 de euro pe care ia împărtit cu primarul.Oare instituțiile statului nu au nimic de spus? Politia,DNA nimic,nimic?

    • de unde sti tu mai Adi atatea detalii daca esti de la Irlanda esti prieten cu Buftea sau esti chiar tu Buftea ala care scri comentarile mori de ciuda mai amaratule ce esti ca ai mai ramas doar tu cu grasu xxxxxxxl si cu surorile tale care cred tot umbla si acum cu icoanele in traista sa mai iesi tu primar ca mi-o zis multa lume ca is tare stresate ca nu vei mai fi primar si Mariuca Tolan e suparata ca nu o mai facut asa multe chefuri de cand nu mai e Buftea primar si cam duce lipsa la sticla de Bergembir.

  • Este doar una din multele făcute de actuala conducere.Colegilor de la achiziții le este si frică să mai vină la serviciu,unii au plecat din primărie,altii își iau concediul medical( G.Muresan) contabilitatea este condusă de doamna Tersanszki care este in pensie și plătită ca si consilierul primarului,deci nu semnează și nu răspunde de nimic.Sperăm ca după 05 iunie să vină altă conducere,indiferent cine că altfel vom pleca și noi și va rămâne doar Tiolan și gașca Besut,care face ce vrea in primărie.Toader Besut vice,finul si verisorul lui Gavrilă secretar,fata secretarului registrul agricol,cumnata vicelui Mariana la urbanism deși este angajată ca asistenta comunitară,Docica Besut cumnata vicelui ia 2000 de lei pe lună plus bonuri de masă plus lemne de foc gratis fiind angajată la Ocolul Silvic Feldru,cabaniera,nu trece pe la Ocolul decât după salar,dar in schimb este consilier local și umbla prin comună să strîngă semnături pentru Tiolan.Dacă mai iese primar Tiolan și vice Besut de la 01 iulie vine și Grigore Besut sotul Marianei si fratele vicelui,contabil și pe urmă pot pune firma pe primărie TIOLAN SI BESUT SRL FELDRU.

  • Domnul Sangeorzan nu va mai chinuiti cu redactarea unui portofoliu al investitiilor facute de Dl Tiolan INTR-UN MANDAT …asteptam un portofoliu al celor 12 ANI ai d-voastra…sa incepeti va rog, daca tot ati amintit de nevoile batranilor din Feldru, cu proiectul de succesc al caminului de batrani din Feldru, proiect aprobat prin fonduri europene dar la care ati renuntat….si acuma vreti sa dati lectii

  • Nu sînt avocatul d-lui Singeorzan,nu spun că a fost un sfânt ca primar,a greșit in campania electorală 2012,dar a compara realizările domnului Singeorzan cu cele ale domnului Tiolan,sau mai ales hotiile comise de gașca TIOLAN,BESUT,IACOB este o mare diferentă

  • Miroase urât domn TIOLAN nu a gunoaie ,ci a șpagă și vezi că vei răspunde și pentru hotiile lui Iacob,Besut și presedintii de Asociatii de Crescători de animale.

  • Am crezut că doar la Bistrita-Birgaului se ia din fondurile europene dar văd că la Feldru ăștia bat recordul,chiar nu îi ia nimeni la răspundere ?

  • Avand in vedere cele scrise in articol, ma simt obligat sa fac un scurt comentariu. Proiectul in cauza este rezultatul Strategiei de Dezvoltare Durabila realizata de un colectiv in anul 2010 si 2011 si care a fost finantat de catre MADR. Una dintre prioritatile principale a fost (si inca este) turismul. Acest proiect s-a dorit un prim pas in crearea unei infrastructuri turistice, stiut fiind ca primii turisti in orice zona sunt cei care sunt si beneficiarii proiectului deoarece apar informatii care pot fi interesante pentru localnici. De aici a plecat ideea. Proiectul a fost finantat prin intermediul GAL Tara Nasaudului si noi l-am considerat un proiect frumos, inovativ. Din cunostintele mele, toate dotarile au fost licitate pe SEAP, atribuirea s-a facut cu respectarea prevederilor legale, proiectul a fost terminat si verificat fara a se constata probleme. Faptul ca nu se respecta intotdeauna spiritul proiectului nu poate decat sa ridice niste semne de intrebare legate de modul in care, uneori, ne relationam fiecare dintre noi fata de comunitate. Faptul ca gramezile de gunoi sunt lasate de izbeliste nu a fost deloc prevazut in proiect. Deci, personal, nu cred in nici un fel de rea-vointa din partea nimanui in ceea ce priveste proiectul legat de traseele turistice din Feldru care ar trebui, repet, sa fie un prim pas spre introducerea vizibila a comunei in circuitul turistic al Vaii Somesului. Intregii comunitati, cu respect, Zsejki Iuliu – Director Executiv Asociatia Grupul de Actiune Locala Tara Nasaudului

    • Domnule Zsejki cer scuze poate întelegeti mai greu ROMANESTE si va explic mai pe scurt:
      1. valoarea reală a foisoarelor este de 600 (șase) nu de 6068 euro.
      2.Pubelele erau puse acolo tot de primărie cu un an inainte,atât la pod in Nepos cat si in fata bisericii bisericii din Nepos și la pod la V.Târgului din Feldru.
      3.Gunoaiele depozitate lângă foișor au fost strânse și puse acolo tot de oamenii primăriei.
      4.IGHEN?

    • Stimate „Neposean”, eu am facut toata scoala in limba romana, facultatea si studii postuniversitare in limba romana, am predat inclusiv la Extensia Bistrita a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, deci consider aluzia Dvs cel putin deplasata. OK?
      Nu cunosc bucataria Dvs interna din comunitate dar maine sunt la Feldru si, in masura in care doriti si pot sa va dau relatii, va stau cu mare bucurie la dispozitie. Va astept la sediul GAL care este la Primaria Feldru si va ajut cu ce informatii detin. Cele spuse sunt valabile si d-lui „Consilier Local”. Cu respect, acelasi Zsejki Iuliu

    • Si logica la ce ziceti d-voastra care e??!!!Roman fiind…n-aveti cu ce va lauda in ce sustineti…comentarii josnice si fara fundament…mai mare rusinea ca sustineti ceva fara sa va informati si fara a va pasa macar un pic de altceva in afara de voi insiva….oricum in feldru rautatea si egoismul predomina si astfel de articole nu fac decat sa demonstreze lipsa de respect si de omenie de care se da dovada…

    • Comentariul meu face referire la cele spuse de „neposean” am uitat sa specific 🙂 zi buna!

  • De la teorie la fapte drumul e lung și nu totdeauna pavat cu bune intentii.Aici este vorba de sifonare de bani si nu putini ,zeci de mii de euro .Initial proiectul era prevăzut a fi amenajate două terenuri cu gazon sintetic și un bazin de înot,mai bine spus strand lângă baza sportivă din Feldru dar fiind proiectul întocmit de Singeorzan si baza sportivă construită tot de el,sa depus un alt proiect care vedem ce a ajuns.In privinta amplasamentului celor 15 foisoare langa pubele de gunoi acestea din urmă erau deja montate acolo tot de primărie.Dar dacă tot veni vorba de legalitate poate ne explica-ti dacă este legal ca o lucrare finantata prin GAL cu fonduri europene cu o anumita valoare ,ulterior această lucrare licitata ,suma să fie dublată Mai concret pentru amenajarea căminului cultural suma aprobată a fost de 200 000 euro,iar apoi a ajuns la 400 000 euro,diferenta fiind plătită din bugetul local pt.aceiași lucrare.Multumim anticipat pt.răspuns.

  • MAAAA!!!!! DA ASTA ÎI HOTIE PE FATĂ.ALOOOOOO DNA POLITIE,MILITIE NU SE AUDE!
    GATA MAM HOTĂRÂT NU VĂ MAI VOTEZ.DACA NU CANDIDEAZA ZAMFIR VIN EU
    VRETI?

  • Mai oameni zicetii la Buftea ca il votati sa se bucure si el pana la alegeri ca dupa vede el ce tepa primeste oooooooooaaaaaaauuuuuuuuuu

  • Mai adi cum poti fi asa cretin si sa crezi toata povestile pe care le auzi la lucru si cred ca esti plaster de meserie pt ca astia lucra 7 zile din 7 in irlanda dar sa revenim daca tu crezi ca e posibil sa furi asa multi bani in 3 ani de mandat cat a stat iacob ce zici cat a furat buftea in 12 ani…si cate delegati in strainatate sau facut pe bani publici si implicit si ai tai

  • Pacat de buftea asta…alti cand imbatranesc devin mai destepti dar el tot mai prost .ti a trecut vremea ti a mancat malaiu .care frunza cade jos nu mai urca unde o fosttrimite o masina sa ia gunoaiele de acolo

  • Ceea ce e gresit in toata problema aceasta nu e ca s-au cheltuit X euro din fonduri europene , ci ca oamenii nu sunt pregatiti sa accepte progresul si sa isi infrumuseteze comunitatea , astfel acei doi -trei turisti rataciti ar putea sa mai aduca alti trei-patru…
    Grija pentru ce ne inconjoara tinde spre zero,iar argumentele cum ca respectivele foisoare sunt amplasate langa gunoaie e o rusine pentru comunitate si autoritatile indreptatite sa le ridice de acolo .
    In loc sa adaugati comentarii rautacioase , mai bine uitati-va la satul vostru si ganditi-va cum il puteti face mai ingrijit(ajunge, pentru inceput,sa incepeti sa nu mai aruncati gunoaiele nedegradabile pe vale si cele degradabile sa le folositi in obtinerea unui ingrasamant natural , mai bun ca gunoiul de grajd;astfel ati usura si povara vitalia ce trebuie sa care crengi , rumegus , coji de cartofi sau banane, si tot felul de resturi ce pot fi compostate acasa la gropa de gunoi .
    Pentru VITALIA – cautati pe google „compostarea” ,fie ea calda sau rece si faceti campanii de informare si constientizare in loc sa va plangeti…
    Divaghez…totusi,oameni buni,ridicati capul din pamant si schimbati-va viitorul…si asta nu se face cu rautate in suflet…ci numai cu speranta,munca si bunavointa .
    A…si presa…obiectiva :)))
    ar fi prea mult, nu ?

  • Domnule Sangeorzan , un om puternic stie sa piarda si invata din greseli, dvs nu aveti limite , ma intreb cum va suporta si haita de catei. Din nou demonstrati ca si acum 4 ani k nu aveti curajul sa luptati ca un barbat si va denigrati singur folosind tertipuri femeiesti(povesti si barfe mai rau ca mahalagioaicele). Apropo din cate imi aduc aminte si dumneavoastra a-ti avut gasca de lachei si haremul ignat (linuca,anuca,minuca,mariuca etc. etc.) in echipa. In orice caz ii lucru mare ca nasu sa vada **** finei felicitari pt asta ai tot respectul in privinta asta. Cat despre conducerea actuala cu bune cu rele nu au coborat la nivelul tau.PS Te-am votat mandatul trecut dar acum chiar e nevoie de o schimbare.

  • Si ce ca o ingramadito pe Lina Iloaie treaba lor, aici ii vorba de comuna , sa se faca ceva pt Feldru. Marius Pop respect.. .

  • De ce nu sunte-ti oameni civilizati si sa faceti campanie civilizată? trebuie să știți că Dumnezeu are grijă să dai de seamă de toate vorbele spuse „aiurea” cât şi despre fapte.
    Înainte de a scrie , sau a te răzbuna pe cineva aruncând cu pietre , gândeşte de 2 ori şi uită-te în ograda ta.Dumnezeu nu ajută celor care scornesc vorbe urâte şi jigniri altora, nu e frumos.

  • Poate de asta trage cu dntii sa vina inapoi ca primar, daxa finu ii in irlanda pot sa faca ce vor…..domnul tiolan ii om bun

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS