Politică

Liderii PNL nu vor ”să sară în apă” ca să-i facă pe plac lui Ioan Oltean: Să nu ne înveţe el!

Senatorul Dorin Dobra, preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale, a spus că e foarte dificilă păstrarea unui USL judeţean, în condiţiile în care presiunile pe şefii de instituţii deconcentrate vor fi tot mai mari pe zi ce trece: ”Nu-mi închipui că-i e uşor lui Radu Moldovan să spună toată ziua că ţine şefii liberali”.

”În ceea priveşte modul în care evoluează de la o zi la alta ce a mai rămas din USL prin judeţ, le-am spus colegilor mei că va fi realmente foarte dificil să păstrăm şi neoficial un USL judeţean şi automat local fără ca asta să însemne ruperea alianţelor de mâine din câteva motive. E tot mai greu ca la nivel naţional să ne poziţionăm în tabere adverse, iar la nivel local să ne facem că nu contează. Inerent, explicabil şi logic, vor fi tot mai multe presiuni pe şefii de deconcentrate. Nu-mi închipui că nu are astăzi PSD zeci de oameni ce-şi doresc să fie şefi în deconcentrate. Nu-mi închipui că-i e uşor lui Radu Moldovan să spună toată ziua că ţine şefii liberali, nu-mi închipui că UDMR nu va emite pretenţii. A şi făcut-o deja. Au avut cumva impresia că nu înţelegem sau că nu receptăm cu toţii o realitate politică, aceea că la nivel naţional USL s-a rupt şi în judeţ au rămas configurări ale sale”, a spus Dorin Dobra.

Parlamentarul PNL a menţionat că nici el, nici preşedintele filialei judeţene Stelian Dolha ”n-o să sară repede în apă” ca să-şi dea afară toţi directorii de instituţii sau să le ceară demisiile ”fiindcă aşa spune Ioan Oltean”. ”Să nu ne înveţe pe noi Ioan Oltean cum se cer demisiile directorilor când pleci de la guvernare şi nici să-mi spună mie că o face din vreun spirit… Vrea să vadă pur şi simplu cum se rupe alianţa şi eventual cum blochezi şi judeţul şi municipiul. Dar asta în folosul cui?”.

El a adăugat că tot ce s-a întâmplat în ultima vreme e ”o reliefare a modalităţii în care USL a existat”: ”Nu poţi să declami că vrei să rămână alianţa şi apoi să spui cât de groaznic e Crin Antonescu. Nu aşa se ţine o alianţă. După toate astea, înainte de europarlamentare îţi faci o tricicletă roşie cu care începi să te dai prin curte, spui că nu e decât o alianţă electorală (n.r. – USD) şi că apoi mai vedem. E, au rămas cu tricicleta, au subestimat ceea ce înseamnă PNL şi Crin Antonescu în opoziţie. Cred şi sper că regretă astăzi. Trebuiau să facă orice, dar numai să ne trimită în opoziţie nu. Pentru această greşeală strategică, de a ne trimite pe noi în opoziţie, nu trebuie să aşteptăm decât sfârşitul anului pentru a vedea cine a greşit, cine a pierdut, cine a conservat şi cine a câştigat. Vă aduc aminte că în 2012 împărţisem în ministere, iar a doua zi în Parlament am rămas cu ghidonul. Nu e puţin lucru să iei de la Finanţe bugetul, de la Economie energia, de la Transporturi autostrăzile să rămâi numai cu gropile, la urmă să faci ochişorii mari şi să spui că nu înţelegi trădarea”, a comentat Dobra.

15 comentarii

  • Dl Dobra fii sigur ca nu se blocheaza judetul cum nu s-a blocat o tara fii sigur ca nu se va bloca judetul,politica in judet nu a inceput si nu s-a terminat cu DOBRA.

    • Nu aveati ce cauta in alianta cu PSD. Ati irosit timpul si ajutat pe cine nu trebuia timp de trei ani. Asa ca nu fiti sfatosi cu PDL ca degeaba SINTETI. Singuri sinteti cum ar fi Ponta (plagiatorul)daca isi da demisia un … ASA cum i-a spus Dl .PRESEDINTE CRIN.

    • da pe dl Dobra putea sal invete si unde sint caile de acces in parlament deoarece este incepator acolo…

    • ba sa nu-l invete deoarece este unicul lui mandat acolo si nu este util a fi invatat….

  • <<>>>

    Ce ar fi daca, pe bune, nu v-ati mai tine de scaune si v-ati urma partidul ?
    Mi se pare prostitutie ce faceti.
    Nu va mai opriti a scuipa fostii parteneri, dar „noi de-aicea nu plecam”
    „Cine sta cu fundul in doua….”…continuati dvs..:)

  • D-le senator, v-am votat, am crezut in USL. De ce nu a-ti insistat in ruptul capului sa nu se rupa alianta??? Macar la nivel judetean, local sa o pastrati. NU am incredere in d-voastra. Cred ca si d-voastra a-ti fost unul care ati pus paie pe foc. De ce sunteti las??? De ce nu ati votat ministri din judetul nostru.Asta chiar e rusinos.Apoi orice ar spune partidul.Aveti o obligatie fata de noi alegatorii care v-am votat.Unde va este onoarea???La taclale cu PDL a-ti pus la cale si ruperea USL. Sunteti fara cuvant.Acum noi cu cine votam??? Vrem ca sa sustineti ministri din judetul nostru, altfel VALEA, nu aveti cuvant.

    • Ati uitat ca am mai avut ministri din judet ?
      Pentru ce credeti ca va ramane in istorie d-l Botis ?
      Pana la urma putea as insiste Dobra pana azi, Ponta nu l-a vrut pe Iohannis ca vicepremier, se pare ca prefera un maghiar.

    • cum sa nu se rupa alianta ei in alianta au fost doar slugi si cind tirziu au observat de rusine au fugit…

  • Ba chiar ca puteti sari in apa dupa rezultatele reusite la nivel national si slugarnicia devotata si fortata care ati avut-o fata de PSD.Sa sariti in apa sa nu mai iesiti de acolo ,ati dat mina cu PSD ati dat muna cu dracul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS