Actualitate Politică

Liderul PNȚCD, mesaj pentru țărăniștii din Bistrița-Năsăud

Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a susținut o conferință de presă la Bistrița alături de liderul PSD BN, Radu Moldovan, și președintele filialei județene PNȚCD, Ioan Chira. PNȚCD are încheiat un protocol cu PSD pentru alegerile europarlamentare, locul 4 pe lista PSD, Christian Terhes, fiind reprezentantul PNȚCD.

”Votați PSD, nu votați la referendum!” – Aurelian Pavelescu

”Sunt în turneu electoral în filiale pentru a da un mesaj, mesajul de a veni la vot și a vota lista PSD. În urmă cu două luni am semnat un protocol cu PSD, pentru prima dată în 30 de ani există un protocol de colaborare între cele două mari partide adverse până mai ieri. Nu este un protocol de conjunctură, discuțiile sunt de doi ani din motive politice importante. Este vorba despre cauza națională. Suntem asaltați ca stat în foarte multe zone pentru a merge pe un drum nedorit de noi, adică o Românie cu statut de colonie. Doctrina PNȚCD este fermă: partid național, creștin, avem rădicini istorice și nu putem accepta o astfel de situație. PSD s-a opus acestei conspirații numită de unii stat paralel, acestei caracatițe care controlează statul, PSD a avut curajul să spună Nu și să se lupte cu statul paralel, acest monstru care lucrează cu cinism și cu cătușele pe masă. Este inacceptabil să trăim într-o țară în care votul să nu fie respectat. PSD a câștigat alegerile, dar această structură are un singur obiectiv: să destructureze majoritatea votată de popor, furând parlamentari, să amenințe, să șantajeze, să facă dosare politice”, a spus Aurelian Pavelescu.

El a afirmat că la Minieriadă, ”după mintea lui Rareş Bogdan, a lui Ludovic Orban şi a lui Klaus Iohannis, atunci ar fi fost bine ca Ion Raţiu să plece cu un grup de mineri cu bâtele la Cotroceni şi să se instaleze preşedinte. Asta încearcă din 2014 Klaus Iohannis, să preia puterea în stat, vorbesc de legislativ şi de Guvern, prin violenţă, ameninţare, şantaj, manipulări. Sunt mulți oameni care au fost virusați de o propagandă mincionoasă, care nu face decât să dezbine, să îi asmută pe români împotriva românilor. PNȚCD a suferit enorm de-a lungul timpului din cauza comuniștilor, securiștilor, cu tribunale ale poporului, și este inacceptabil să avem poliție politică ocultă prin protocoale secrete, s-au făcut numeroase ascultări și dosare. Această conspirație este condusă de Klaus Iohannis. Nu putem accepta o societate dominată din nou de frică, precum în anii comunismului, să ne fie frică să vorbim, că suntem ascultați și se poate înscena oricând un dosar. Este încă un argument pentru care am venit lângă PSD”.

”Pentru alegerile europarlamentare le transmit ţărăniştilor, simpatizanţilor ţărănişti din Bistriţa-Năsăud şi din tot Ardealul, dar şi celor care nu sunt ţărănişti, nu sunt simpatizanţii noştri, celor care se gândesc încă cu cine să voteze, să voteze această listă a PSD, unde pe poziţia a 4-a este reprezentantul PNŢCD Christian Terhes. Pentru prima dată după 2007 PNŢCD va avea o voce în Parlamentul European şi aceasta este dovada unei colaborări sincere cu PSD, care ne-a oferit un loc supereligibil. Vom merge în continuare în această alianță politică pentru a salva România de anarhie și insurgență. Iohannis are de protejat interese economice și politice străine de interesele României, care trebuie puse în operă cu orice preț, inclusiv cu prețul unor violențe împotriva oamenilor care nu sunt de partea celor care vor să instaleze ura și teroarea. Asta a făcut Iohannis și când a venit a venit să dubleze alegerile cu un referendum mincinos, manipulator, pentru a promova dezbinarea și mesajul urii. Cel de-al doilea mesaj al PNȚCD: țărăniștii nu vor ridica buletinul de vot pentru referendumul lui Klaus Iohannis, nu vom participa la refrendum”, a menționat liderul PNȚCD.

Pavelescu a adăugat că ”partidele politice fac politică pentru cei vii, cei de azi şi cei de mâine, partidele politice nu scriu cărți de istorie, primesc voturile oamenilor pentru nevoile lor. Ion Raţiu ar fi făcut exact ce am făcut eu, Corneliu Coposu ar fi făcut exact ce am făcut eu. Să se înțeleagă bine, PNŢCD înainte de a fi o structură este un set de patru principii, enunţate de Iuliu Maniu: democraţie desăvârşită, morală creştină, patriotism luminat şi dreptate socială”.

Președintele PNȚCD a declarat că președintele organizației județene Bistrița-Năsăud este Ioan Chira și nu altcineva. ”Sunt patru ani de când chestiunea juridică s-a rezolvat definitiv la PNȚCD, au fost ani de războaie interne și procese, oameni care veneau și spuneau că sunt președinți, ei nefiind. S-a închis acea perioadă. Și la Bistrița au fost dispute, mai sunt câteva persoane care spun că ei sunt, dar nu sunt. Partidul funcționează legal și unitar la nivelul întregii țări, iar cei care nu sunt în partid, așa cum ar spune nenea Iancu, sunt în afara partidului. Sunt tot felul de oameni care mai scriu diverse pe Facebook, dar ei nu sunt în partid”.

Aurelian Pavelescu a spus că PNL este ”un partid destinat trădării”, deoarece ”militează împotriva democrației, promovează ura, violența și transmite mesaje fasciste. PNL a fascizat România, este aripa politică a acelei conspirații care își dorește insurgența. PNL a făcut mult rău PNȚCD. Cel mai mare rău din România se numește PNL”.

”Ne pregătim să le dăm o bătută serioasă!” – Radu Moldovan

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că ”nu va câștiga PNL alegerile, așa cum susține, putem face un pariu, iar la Bistrița ne pregătim să le dăm o bătută serioasă. Politic, electoral vorbind”. ”Eu fac parte dintre cei care îi recunosc fără nicio rezervă pe cei doi mari oameni politici, Ion Rațiu și Corneliu Coposu, ca oameni mari de stat. N-aș avea nicio problemă să suțin un candidat al PNȚCD la Parlamentul României în județul Bistrița-Năsăud. Mi-aș dori ca România să aibă patrioți la Bruxelles, să se bată pentru România, nu pentru interesele altora. Dacă aș fi fost europarlamentar PPE, l-aș fi luat de cravată la modul simbolic pe domnul Werber, care a venit în România să înjure România. Înseamnă să nu mai ai niciun gram de orgoliu național să permiți unuia care reprezintă, într-adevăr, o mare putere în Europa, Germania, să te înjure acasă la tine. Același lucru e valabil și cu domnul Timmermans, dar el reprezintă doar o scară de bloc, prin tot felul de negocieri și-a găsit o poziție importantă în viitoarele structuri europene”.

12 comentarii

  • Alianţa PNTCD cu PSD, făcuta de Pavelescu este mai degraba o tradare a valorilor in care cred ţărăniştii autentici. Nimeni nu ar fi putut să creadă, vreodată că e posibil să vadă ţărăniştii în alianţă cu partidul lui Iliescu. N-are de câştigat nimic PSD-ul pentru că ţărăniştii adevăraţi nu se vor duce să voteze PSD-ul.
    De altfel si Rodica Coposu, sora lui Corneliu Coposu, fost preşedinte al Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat în perioada 1990-1995, a criticat dur decizia lui Aurelian Pavelescu care se erijeaza in liderul actual al PNŢCD, de a face alianţă la alegerile europarlamentare cu partidul condus de Liviu Dragnea: „Domnul Pavelescu nu reperezintă PNŢCD-ul pe care-l ştim noi. Nu pot să spun decât că regret foarte mult că, prin această alianţă, se mânjeşte imaginea conducătorilor înaintaşi ai partidului, care au făcut ceva pentru ţara asta. Mă gândesc la Iuliu Maniu”.

    • Dar cu cine sa se alieze PNTCD-ul? Cu PNL si USR, care ziceau ca regele a fost un tradator si a fost sluga la rusi?

  • Un ins care a dosit o ștampilă și se crede președinte ne spune ce și cum să facem de parcă l-ar băga cineva în seamă. Penibila prezență nu face decât să edifice încă o dată publicul de ce i se spune „piticul cu capul mare”. Lângă el moș bodrângă, un ceapist ofilit despre care aflăm cu surpriză și bucurie creștinească că încă trăiește.
    Dacă cu ăștia se pregătește Răducu și ai lui de bătaie, e clar că e groasă. Grijă mare la armele din dotare să nu vă trageți singuri și câte una în organele vitale. Șchiopi, în rand cu șontorogii, nu e fatal. Poate supraviețuiți cumva până în 2024. Hai patrihoții!

  • Ciuma rosie chiar crede ca taranistii vor vota psd?Cand il prinde Coposu pe Pavelescu asta il si trimite in focurile iadului!

  • Ai fost la referendumul pentru definirea familiei? Stiu ca raspunsul e „nu”. Tu ce ai perpetuat prin boicot? =))
    Cum votezi perpetuaerea hotiei daca nu te duci la referendumul unuia care nu-si mai aminteste intrebarile, iar el are o jena daca il intrebi cum a ajuns in posesia unor imobile. E foarte iritat cand este intrebat despre case. Si voi sunteti iritati daca se aduce vora despre case. Un om cinstit nu are de ce sa se enerveze daca e intrebat cum a facut avearea, mai ales ca a fost numai bugetar.
    Nu ti se pare ipocrizie ca un personaj de genul asta sa faca un astfel de referendum?

  • Vorbim alandala: dacă nu este fudul tot rămâne prost destul – țărănistul ăsta lepădat cu un partid din patru evangheliști (care sunt următorii trei: Aurelian și Pavelescu).
    Niște oportuniști.

    • 1. impotriva taranistilor sunteti
      2. impotriva Casei Regale sunteti + ca il acuzati pe rege ca a tradat, ca a fost slugra la rusi si ca a plecat din tara cu vagoane de au si de bunuri de valoare
      3. pe procurorii comunisti ii sustineti
      4. pe tortionarii de la Aiud ii sustineti, iar pe detinutii politici ii ironizati sau ii injurati
      5. il ridicati in slati pe unul dintre cei care o pazeau pe Doina Cornea si mai si era nepotul sefului militiei Cluj
      6. il injurati pe fiul Doinei Cornea, care a fost si el arestat impreuna cu mama sa
      7. Mihai Sora, c0nsilierul Anei Pauker e alaturi de voi la proteste, iar voi alaturi de el in ceea ce face
      8. sunteti agresiv impotriva bisericii
      9. l-ati sustinut pe Petrov pana in ultima clipa
      10. ati sustinut si sutineti procurorii care au facut abuzuri dovedite

      Intrebarea mea este daca voi considerati ca mergeti in directia buna.

  • Chira un fost CAP-ist din Reteag cu Pavelescu un actual tradator al idealurilor taraniste, vor sa faca un pact cu diavolu, un excrement al „revolutiei” iliesciene. Altfel spus asistam la o mizerie ordinara in care se vede mana criminala a fostei securitati. Cum puteti crede altfel ca un Ciorbea, Constantinescu sau Pavelescu au putut accede la varful acestui partid fara un „ajutor”, la acest nive, intr-un partid, in care mambrii lor au zacut zeci de ani in inchisorile comuniste. Un . ca Pavelescu vine sa intineze memoria acestor martiri ai neamului. Blestemul celor care au suferit si au murit in acele inchisori sa-l prinda pe el si tot neamul lui.

  • La rece, gestul lui Pavelescu și a actualei conduceri din ceea ce a rămas din PNȚCD de a se alătura PSD e ca și cum a scuipat pe mormintele lui Coposu și Rațiu, la nivel de ofensă.
    E un tip oportunist, fără coloană și fără principii, care probabil, ori a fost cumpărat, ori șantajat.
    E o rușine enormă pentru memoria a ceea ce a fost PNȚCD, un partid democratic la bază și care avea baza în mediul rural.
    Oricum e o amintire.

  • Stimati cititori, majoritatea dintre voi ,aveti dreptate! Ceea ce vedem ca se intampla acum, am banuit de multa vreme! A fost unul din motivele pentru care m-am retras in 1997! Unde erau Chira si Pavelescu? Unul, se mandrea cu medaliile socialiste la Reteag, nestiut de nimeni, celalalt, se perindea intre Iliescu si Basescu sa prinda ceva… si a prins , pana la urma! Ce s-a intamplat ulterior, s-a vazut! Cei doi vajnici oportunisti, dupa multe peripetii, au reusit(!?) sa detina stampila …si la revedere…partid istoric! Ce doctrina, ce rusine, cu povara unor nume sfinte-Maniu,Mihalache, Coposu, Tepelea,Diaconescu, etc, cu sute de ani de suferinta, datorate urmasilor celor cu care au dat mana mai de mult… Basescu si apoi, cei de acum…Cam asta s-a intamplat, pe scurt! Cei care mai simt sufleteste,din adierea adevaratei crestin-democratii romanesti si gandesc liber, stiu ce sa faca! Cu respect, MNPop

  • O corectura , pentru un cuvant -in loc de urmasilor, inaintasilor si dupa …au dat mana- virgula…Se mai intampla! Multumesc, pentru intelegere ! MNPop

  • Va astept pe toti la PARTIDUL VERDE, unde nu este durere nici suspinare nici minciuna nici tradare nici hotie, si unde veti inverzi ca BAOBABUL din desert.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS