Actualitate

Lions Club Bistrița sărbătorește 15 ani de la înființare

Lions Club Bistriţa celebrează 15 ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate mai multe evenimente dedicate acestui moment. Vor fi prezenţi la Bistriţa Guvernatorul District 124 România, Dan Şain, şi alţi reprezentanţi ai conducerii Districtului.

Agenda celor două zile dedicate aniversării este următoarea:

Vineri, 13.09.2019

Ora 12.45 – Preventoriul Ilișua – prezentarea școlii și dezvelire placă Lions Club Bistrita amplasată pe clădirea renovată prin efortul Clubului Lions Bistriţa;

Ora 14.00 – Colegiul Naţional ”Andrei Mureșanu” – dezvelire placă Lions Quest amplasată ca recunoaştere a participării cu succes a CNAM în programul Lions Quest;

Ora 16.00 – Muzeul Judeţean Bistriţa Năsăud – Conferință Lions Quest;

Sâmbătă, 14.09.2019

Ora 13.30 – Pășunea Unirea, zona Aeroportului sportiv – prezentarea ”Habitatul pășune cu pomi seculari – Unirea și propuneri de înființare a Parcului tematic Lions Club Bistrița ”.

”Clubul Lions Bistriţa s-a înfiintat in anul 2004 şi are ca scop promovarea şi dezvoltarea relaţiilor interumane şi promovarea principiilor Asociaţiei Internaţionale a Cluburilor Lions prin: crearea şi dezvoltarea spiritului de înţelegere între popoarele lumii; încurajarea spiritului civic, a conştiinţei naţionale şi a libertăţii de exprimare; participarea activă la dezvoltarea bunăstării sociale şi morale a comunităţii; unirea membrilor prin legături de prietenie, de bună camaradenie şi de înţelegere mutuală; crearea unui forum pentru luarea în mod liber în discuţie a tuturor subiectelor de interes public, cu excepţia celor care ţin de politica partizană sau de abordarea intolerantă a religiei; încurajarea membrilor societăţii civile de a-şi servi comunitatea în mod dezinteresat, fără retribuţie financiară personală, a celor animaţi de spiritul altruismului şi încurajarea competenţei şi a practicării principiilor morale elevate în comerţ, industrie, profesiuni liberale, servicii publice şi întreprinderi private; constituirea unui partener recunoscut în soluţionarea problemelor comunităţii.

Sursa principală de fonduri a LC Bistriţa, pe lângă cotizaţiile membrilor şi donaţii, o reprezintă încasările de la Târgul de Purici care va fi anul acesta la a şasea ediţie.

Principalele proiecte pe care le implementează LC Bistriţa sunt:

• Vedere clară-ochi sănătoși – screening ocular pentru pentru depistarea afecțiunilor de ambioplie la copii;
• Ziua Diabetului –screening glicemic pentru cetățenii Bistriței;
• Cupa Lions la Șah pentru elevii claselor I-IV și V-VIII din județul BN;
• Premii pentru Concursul de Șah pentru nevăzători;
• Sponsor al taberei de creație Artele plastice sub semnul culorilor primare, prin care 10 elevi din Republica Moldova au fost sprijiniți să ajungă la această tabără;
• Un gest mic pentru un suflet de copil – acțiune destinată copiilor de la Preventoriul TBC de la Ilișua, copii cu vârste între 3 și 14 ani proveniți din abandon sau din familii care pur și simplu nu îi pot întreține;
• Pădurea Lions-acţiune de plantare arbori şi arbuşti, în cadrul căreia, in colaborare cu Tăşuleasa Social am împădurit 2 hectare de teren, acţiune care va continua şi în anii viitori;
• Munții noștri curați, nu curățați – acțiune de informare și conștientizare a cetățenilor în vederea protejării habitatului montan;
• Tineri în era tehnologiilor digitale – proiect prin care incurajăm tinerii să rămână şi să studieze în Bistriţa;
• Cupa generozitații – concurs sportiv prin care încurajăm mişcarea;
• Copii frumoşi cu dinți sănătoşi – proiect prin care furnizăm educaţie stomatologică copiilor din comunităţile izolate ale judeţului Bistriţa-Năsăud;
• Lions Quest –program integrat pentru deprinderea unor abilități sociale necesare în viață, implementat în parteneriat cu ISJ BN;
• Programul BatPro – prin care oferim Asociaţiei nevăzătorilor din judeţul nostru computere dotate cu un soft special care le face accesibil cititul”,

se arată într-un comunicat al Lions Club Bistrița, președinte Mihai Bilegan (2019-2020).

AICI BROȘURA LIONS – 15 ANI

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS