Actualitate

Lipsesc hârtia igienică şi săpunul din şcoli, semnalează elevii. Ce le răspunde ISJ

Cu toate că trăim în anul 2016, din unele şcoli lipsesc săpunul şi hârtia igienică, obiecte elementare cu care ar trebui dotate grupurile sanitare. Situaţia a fost adusă la cunoştinţa Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud de Consiliul Judeţean al Elevilor care a făcut un sondaj printre membrii săi în cadrul proiectului „Cutia cu idei”.

„Prin intermediul proiectului Cutia cu idei, elevii au avut posibilitatea să îşi exprime părerea despre sistemul Rebeca Moldovan CJEeducaţional evidenţiind punctele tari, dar şi aspectele care ar trebui îmbunătăţite aducând în acest sens propuneri. În ce priveşte punctele tari, elevii au menţionat comunicarea eficientă între profesor şi elev, susţinerea financiară a elevilor prin intermediul burselor şcolare şi de merit şi accentul pus pe evoluţia armonioasă a elevului, air printre sugestii, elevii au menţionat că ar fi nevoie de cursuri de prim-ajutor la orele de dirigenţie, dotarea permanentă a toaletelor cu săpun şi hârtie igienică, mai multă componentă aplicativă la orele de curs, rezultatele lucrărilor să fie aduse într-un interval mai scurt de timp, au mai cerut existenţa unor rafturi în sălile de clasă în care elevii să îşi poată lăsa culegeri sau portofolii, schimburi de experienţă între liceele judeţului, voluntariat în liceu”, a spus Rebeca Moldovan de la Liceul Teoretic „Solomon Haliţă” Sîngeorz-Băi, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Bistriţa-Năsăud, la şedinţa cu directorii de şcoli de la ISJ la care a participat în calitate de invitat.

Întrebată de Timp Online cum comentează minusurile semnalate de elevi, inspectorul general Camelia Tabără a spusCamelia Tabara ISJcă le va cere directorilor din toate şcolile să aibă un dialog cu elevii şi să le explice acestora ce se poate face şi ce nu: „E foarte important ca elevii să aibă sentimentul că şcoala e pentru ei, să se simtă bine acolo, şi, de asemenea, e foarte important să fim atenţi la erorile pe care dascălii le fac. O lucrare nu trebuie adusă după o lună, conform regulamentului, trebuie explicată. Copilul trebuie să fie partenerul nostru şi orice lucru să i se explice”.

În ce priveşte lipsa hârtiei igienice şi a săpunului, Camelia Tabără a spus: „În general există săpun şi hârtie igienică în şcoli. Am fost director şi, de multe ori, au apărut discuţii că sunt copii năzdrăvani care transformă hârtia igienică în obiect de joacă, săpunul veşnic se fura, dar acum, în foarte multe şcoli nu mai e această problemă. Soluţia e, în general, săpunul lichid şi bineînţeles că e elementar să asiguri asemenea condiţii.  Le voi cere directorilor din acele şcoli în care nu există aceste obiecte minimale să discute problema în Consiliul de Administraţie, acolo se discută despre bani, să se îndrepte spre primării cu solicitările financiare, dar acestea trebuie acordate cu prioritate”.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, anul trecut au fost înregistrate un număr de 1529 cazuri de boli diareice acute, boala mâinilor murdare. Cele mai multe cazuri, peste 200, au fost la copii cu vârsta între 5 şi 9 ani, peste 150 între 10 şi 14 ani şi 100 între 15 şi 19 ani.

7 comentarii

  • După cum se știe, învățământul nostru este cel mai slab finanțat din Europa, iar România reprezintă țara cu cel mai mic consum de săpun pe cap de locuitor. În privința hârtiei inginerice – așa o numesc directorii – mulți o fură pentru a se șterge cu ea pe gură. Și asta ține tot de educație.

  • Mai trebuie luat în calcul și ce anume fac elevii din unele școli cu respectivele consumabile. Când joacă fotbal cu sulurile de hârtie igienică și rup dispozitivele pentru săpun lichid, este greu să li se asigure aceste articole de curățenie.

  • Învățământul românesc este scufundat în „rahat” , deci propun înlocuirea programului „Cornul şi laptele” cu un nou program „Hârtia igienică și săpunul”, să putem şterge „rahatul” şi „să ne spălăm pe mâini ” de el învățământ… oricum nimănui nu-i pasă de dascăli şi de elevi. Şi cu o „mânjitură” parvenită politic în fruntea ISJ, în județul nostru este necesară hârtie igienică din belșug pentru a face cât de cât curat!

  • Asa este..Chiar lipsesc. Vad asta la mine la liceu, la CNLR zic. Nu avem hartie sau sapun, apoi doamne ajuta daca se intampla sa nu am servetele ce fac :))) Dar oricum ar fi bine sa se schimbe putin regulile

  • Soluția optimă: în fiecare clasă să existe hârtie igienică, prosoape de hârtie și dozator de săpun lichid. Astfel fiecare copil are la îndemână aceste obiecte, nu se fură, nu se joacă fotbal cu ele. Cam așa este practica în școlile gimnaziale.
    Despre corn și lapte………………..să mai schimbe meniul, copiii s-au săturat de acest lăptic ”LAPTE CU ADAOS DE LAPTE PRAF RECONSTITUIT”, gustul de lapte praf se simte.
    Propunere: dotarea școlilor cu o cireadă de văcuțe, mov dacă se poate !!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS