Recomandări Social

Lista invitaţilor la o cină cu actorul Marcel Iureş, ambasador al Via Transilvanica

Asociaţia Tăşuleasa Social, iniţiatoarea proiectului Via Transilvanica din care s-au marcat deja 133 de km pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud, a făcut publică lista invitaţilor la o cină cu actorul Marcel Iureş, ambasador al drumului care uneşte ţara de la Drobeta Turnu Severin până la Putna.

Într-o postare pe Facebook, organizaţia a scris: „Marcel Iureș este cunoscut de majoritatea românilor drept unul din cei mai buni actori din ţară, a jucat în producţii cinematografice autohtone, dar şi străine, iar dacă ar fi să ne apucăm să povestim despre rolul său în teatru, nu ne-ar ajunge 1.000 de km de traseu Via Transilvanica​. Noi suntem onoraţi că îl putem considera, dincolo de un actor genial, şi un bun prieten şi membru al board-ului asociaţiei Tăşuleasa Social. Marcel Iureș​ este unul din oamenii implicaţi şi pasionaţi de proiectele noastre, iar Via Transilvanica nu face excepţie. Încă de la început, domnul Iureş a acceptat rolul de ambasador al proiectului, o poziţie onorifică, dar nu lipsită de o mare responsabilitate, am zice noi, aproape spirituală.

Via Transilvanica nu ar fi primul său proiect Tăşuleasa. Marcel Iureş a participat de-a lungul anilor la tot felul de acţiuni, fiind şi foarte obişnuit cu felul nostru de a face lucruri, un fel care în mod deloc surprinzător, se potriveşte foarte bine cu viziunea lui. Tocmai de aceea, nu ne-am mirat deloc atunci când ne-am dat seama că nu se mulţumeşte doar cu o participare simbolică. Îndată ce am pus în funcţiune achiziţionarea de kilometri (borne) pentru Via Transilvanica, domnul Iureş şi-a dorit să facă mai mult. Ei bine, undeva pe acest drum, va exista un kilometru, marcat de o bornă Via Transilvanica, datorită contribuţiei lui.

Când i-am povestit că mai sunt astfel de oameni, care cred foarte tare în potenţialul proiectului nostru şi vor să îl transforme în realitate, domnul Iureş a rămas cu adevărat impresionat. Cine se aseamănă, se adună! Şi se adună chiar şi în jurul mesei! În luna decembrie anul acesta, Marcel Iureş, în calitate de ambasador Via Transilvanica, îi invită la cină pe toţi cei care au contribuit cu cel puţin o bornă până în acest moment: Ovidiu Victor Frenţ​, Ramela Angelina Popescu​, Potra Andrei​, Ciprian Morar, Raiffeisen Bank Romania, TeraPlast​, Carmo-Lact Prod SRL​, Yonder, Clinica Trident.

Noi nu putem decât să ne bucurăm că deja se formează un grup de prieteni ai proiectului Via Transilvanica. Vrem să credem că despre asta este vorba pe drumul care ne uneşte, iar noi suntem de abia la începutul lui!

Grădina de la Tăşuleasa Social a mai fost transformată în scenă, iar de câteva ori, protagonistul principal a fost chiar actorul Marcel Iureş. Ne-a reamintit în acele momente de ce avem elementul de cultură pe lista noastră de interese. Inaugurarea primilor 133 de km din drumul Via Transilvanica ar putea să devină un motiv numai bun de a sărbători şi prin teatru. De acest lucru ne asigura domnul Marcel! Vom reveni cu detalii la momentul potrivit. Îi mulţumim lui Marcel Iureş şi vouă tuturor!”, a scris Tăşu.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS