Social

Cum a fost marcat ”drumul care unește” pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud (FOTO)

Asociaţia Tăşuleasa Social a încheiat o parte importantă din amenajarea traseului de 133 de kilometri din „Via Transilvanica”, cea care trece prin județul Bistrița-Năsăud, reuşind să marcheze traseul pe care deja au fost amplasate borne din kilometru în kilometru.

„Marcajele fac parte din prioritățile noastre principale pentru că ne dorim ca Via Transilvanica să fie în primul rând un drum sigur, al cărui mister să stea în peisaje, oameni, sau povești, dar calea cea bună să fie întotdeauna foarte clară.

Pentru a face acest lucru avem bineînțeles bornele kilometrice, dar importante sunt și marcajele suplimentare de pe scoarța copacilor, stâlpi de electricitate, și de peste tot unde am găsit o intersecție sau un drum ascuns și greu accesibil. Totul pentru a reduce șansele de rătăcire ale drumeților.

Am avut o echipă super faină de voluntari care au parcurs zi de zi porțiuni din traseu, cu găleți de vopsea și pensule, pe urmele celor de la Salvamont Bistrita-Nasaud. Aceștia au fost în recunoaștere pe drum și au identificat zonele critice, indicând locurile unde voluntarii urmau să picteze însemnul Via Transilvanica!”, a scris pe Facebook Asociaţia Tăşuleasa Social.

 

Sursa foto: Facebook Via Transilvanica 

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS