Actualitate

Liu Orza, ultima cursă. O coloană de mașini l-a condus la groapă pe directorul ACR (VIDEO)

O coloană de mașini, inclusiv de curse, l-a condus pe ultimul drum pe Virgiliu Orza – fostul director al Automobil Clubul Român Bistrița-Năsăud și ACR Mureș – în sunet de claxoane și sacrâșnet de roți. În fața capelei de pe strada Tărpiului, motoarele au fost turate a jale, iar fumul a acoperit cerul.

https://www.facebook.com/martonvirgil/posts/4459240284096954
https://www.facebook.com/sandoremiliustian/posts/3568648846578050

Directorul filialelor Automobil Clubul Român Bistrița-Năsăud și Mureș, Virgiliu Orza (52 de ani), a decedat după ce a contactat SARS-CoV-2 și a fost internat în spital în data de 7 martie.

Potrivit unor surse apropiate familiei, în luna februarie, a participat la un concurs moto împreună cu fiul lui, Vladimir, iar după ce s-a întors acasă a relatat că nu se simte foarte bine fiindcă ar fi stat cam mult în frig. În data de 7 martie 2021 nu a mai putut respira, familia a chemat ambulanța și a fost transportat de urgență la Secția ATI a Spitalului de Urgență Bistrița, unde a fost direct intubat. În timp, starea lui s-a tot agravat, iar în data de 18 martie a decedat. Din ce se știa, nu era în evidența medicilor cu boli cronice, avea o condiție fizică bună și nu se plângea de nicio problemă de sănătate.

Etichete

14 comentarii

  • caraghiosilor cu troacele voastre pe 4 roti,dupa un secol de poluare?nu va merita planeta asta,sper sa aveti drum lin unul dupa altul,o sa aveti parte de fum si pucioasa dupa.
    sigur mai sunt competitii cu tot tacamul vostru puturos,iute nu scapati,are si covidul asta un rol,ne mai scapa de cretini.
    aaaa si sa nu uit,luati si pe t(..) si prietenii lui cu cioroplane poluatoare.

  • Uite ca acum nimeni nu mai zice condoleanțe sau Dumnezeu să-l ierte!!!!
    Toți zic ca sunt nebuni!!!!
    Poate totuși nu se vor mai organiza drifturi la lac!!!
    Și oricât de împătimit al curselor era mortul… Nu cred ca era cazul de ars cauciucuri!!!
    Dacă moare o ninfomana ce o sa faceți????

    • de ce sa nu fie impatimit omul de liniste,armonie,respect fata de natura si cel de langa el?nu va mai satura Dzeu,a trebuit sa vina pandemia asta sa mai puna omul cu botul pe labe,si nu o sa mai treaca veci,sa revenim noi la vechile naravuri.
      peste tot auzi numa oameni care nu mai suporta izolarea si restrictiile,ce nu suportati ma?gandurile proprii sau absenta lor?iesiti drec in piata cu sosoaca si va curmati vietile amarate ,in loc sa mergeti linistiti la o padure,fara manele si gratare dupa voi.

    • Deci dacă moare un președinte,acesta este însoțit de fanfare..dacă moare un polițist,este însoțit de coloane militare..dacă moare un pasionat de mașini,ce ati vrea,un țigan cu acordeonul…mai lasa ti pentru un moment invidia la borcan. Uratii omului drum lin si gata sa va frec poluarea și restu argumentelor ….

    • Daca moare un rege , se trag salve de tun .
      Daca moare un soldat , se trag focuri de arma .
      Daca moare șeful ACR , se claxonează si se fac drifturi .
      Daca moare un analfabet (ca tine ), se trag focuri de artificii, ca la Revelion , de bucurie ca a scăpat Limba Română de un prost care o schingiuia sălbatic , la fiecare cuvânt scris !

  • idiotilor ! nu asa se conduce un prieten la groapa cu poluare sonora. cretini si analfabeti functionali alungati pana si linistea sufletului ca sa paraseasca aceasta lume plina de prosti mai repede.mergeti macar la biserica fariseilor !

    • Domnu’ Bălan, veveritz verde, deontologule, curajosule asumat, la ora la care postai injurii și îndemnuri stiritualiste de fariseu ortodox, trebuia sa fii în biserică.

  • Și ia uite cum toată lumea pe aici da cu hate … Tipic Nației noastre
    De unde și vorba „omu frustrat arunca doar cu hate”
    Dumnezeu sa te odihnească Dl. LIU

  • Daca taceati filozofi ramaneati, condoleante familiei indoliate si celor doi fii iubiti a d-nul Liu Orza ,Helmuth Daniel si Vladimir . Odihna vesnica !!!

  • Și când te gândești că, pe poetul național Mihai Eminescu l-au însoțit la groapa săracilor, în urma dricului, sora și câțiva prieteni din tagma scriitoricească, pe o ploaie rece, mocănească și un câine zgribulit care aștepta și el să i să pună în coadă un covrig. Ce vremuri, ce vremuri…

  • Domnului Liu Orza, Drum Lin în Lumina Sfântă!
    Cât despre fum şi zgomot, oricum aş căuta o înțelegere logică, eu una nu o găsesc.
    Dacă o luăm din punct de vedere al sănătăţii mediului, al oamenilor care trăiesc în acest oraş, nu există nici o justificare a zgomotului şi a fumului creat.
    În aceste momente cred că este cazul să ne punem cât mai multe întrebări pentru a găsi răspunsuri elocvente. Dacă ne mulţumim cu sintagma “virus ucigaş”, pentru unii dintre noi este mulţumitor pentru alţii este un motiv de frică în plus, însă rămânem la un nivel redus al înțelegerii situaţiei reale. Şi să mă întorc la manifestarea la zgomot şi fum înecăcios, ştiaţi că îngerii şi fiinţele Divine agreează liniştea şi mirosurile plăcute, gen tămâie, lemn de santal, etc?
    Credeți că este întâmplător faptul că pentru a se exprima durerea se ţine aceea tăcere în așa numitul “moment de reculegere”?
    Chiar atitudinea presei nu o înțeleg, în acest context.
    Presa cred eu, ar avea un rol educativ şi din această perspectivă ar fi potrivit să tragă un semnal de alarmă…hei domnilor…durerea dumneavoastră şi regretele pot fi manifestate şi în alte condiții astfel încât unul din bunurile cele mai de preţ, aerul, calitatea lui să fie protejată.
    Haideţi să ne îndreptăm atenţia înspre cum am putea să creăm o lume mai bună, cu valori umane și morale, astfel încât să trăim frumos şi sănătos. Iar când unul din cei dragi nouă pleacă dintre noi, (sau chiar noi înșine), ceilalţi plini de demnitate şi responsabilitate să îl conducă (să fim conduşi) pe ultimul drum!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS