Social

Ce primării din Bistriţa-Năsăud vor să le ofere oamenilor internet gratuit în locuri publice

Un număr de 15 primării din Bistriţa-Năsăud s-au înscris în portalul WiFi4EU, creat printr-un program european, căruia UE i-a alocat un buget de 120 milioane euro, prin care vor avea acces gratuit la reţelele de Wi-Fi. Este vorba de administraţiile locale din Coşbuc, Galaţii Bistriţei, Ilva Mare, Ilva Mică, Lunca Ilvei, Maieru, Mărişelu, Municipiul Bistriţa, oraşul Sîngeorz-Băi, Parva, Prundu Bârgăului, Rebrişoara, Rodna, Şanţ şi Teaca.

Primele cereri de finanţare vor putea fi depuse, începând cu mijlocul lunii mai a acestui an, iar localităţile înregistrate vor putea solicita bonuri valorice dintr-un prim lot de 1.000 de bonuri WIFI4EU, ce vor fi distribuite pe baza principiului „primul sosit, primul servit”, precizează Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

„Localităţile vor putea utiliza bonurile WiFi4EU pentru a achiziţiona şi instala echipamente Wi-Fi (puncte de acces fără fir) în anumite centre ale vieţii publice locale pe care le-au ales în acest sens. Costurile pentru întreţinerea reţelei vor fi acoperite de localităţi. Reţele finanţate prin WiFi4EU vor fi gratuite, fără publicitate şi nu vor colecta date cu caracter personal. Finanţarea va fi acordată numai reţelelor care nu se vor suprapune cu oferte gratuite, publice sau private, deja existente şi cu o calitate similară în acelaşi spaţiu public”, conform sursei citate.

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că peste 10.000 de localităţi din ţara noastră s-au înscris în portalul WiFi4EU, creat printr-un program european căruia UE i-a alocat un buget de 120 milioane euro, prin care vor avea acces gratuit la reţelele de Wi-Fi.

Uniunea Europeană vrea să promoveze accesul gratuit la Wi-Fi pentru toţi cetăţenii şi vizitatori în spaţiile publice, cum ar fi parcuri, piaţete, instituţii publice, librării, centre de sănătate şi muzee din toată Europa. Până în 2020, 120 milioane de euro din bugetul UE vor fi alocate pentru finanţarea echipamentelor necesare furnizării de servicii Wi-Fi publice gratuite, în aproximativ 8.000 de localităţi din toate statele membre, precum şi din Norvegia şi Islanda, potrivit Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

„Toţi vor beneficia de conexiune la internet, iar asta înseamnă că nu contează unde locuieşti sau cât câştigi. Astfel, ne propunem să echipăm fiecare localitate şi fiecare oraş cu acces gratuit la Wi-Fi în jurul centrelor publice până în 2020”, se arată într-o declaraţie a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care apare pe site-ul www.wifi4eu.eu.

5 comentarii

  • Ar fi bine ca acest internet gratuit să fie plasat la Biblioteca Comunală. Poate că se apucă oamenii de citit cărți.
    Sau internet gratuit la Sala de Sport Comunală. Să meargă lumea la internet gratuit, şi dacă tot sint acolo, se apuce de făcut sport.
    In Bistrita internetul ar putea fi plasat in apropierea terenului de fotbal din incinta CNLR.

    • Inutil, bani aruncați pe apa sâmbetei. În ziua de azi toți operatorii de telefonie mobilă oferă internet mobil nelimitat sau arhisuficient. Nimeni nu va porni în aceste locuri wifi-ul să introducă username și parolă pt a se conecta la o rețea vulnerabilă. Te mai trezești și hackuit…

  • doar asa vor disparea turnatorii
    ramanem sa ne turnam singuri
    o noua metoda de supraveghere
    da gratis europa bani ca sa dai cu…subsemnatul!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS