Actualitate

Localităţile componente ale Bistriţei, tot fără capele. Comunele au devansat municipiul

Civilizaţia a ajuns în multe comune din Bistriţa-Năsăud în care autorităţile au construit capele mortuare. Nu acelaşi lucru se poate spune despre localităţile componente ale Bistriţei unde, în 2018, oamenii tot în case trebuie să-şi plângă morţii.

În prima şedinţă a Consiliului Local Bistriţa din acest an, delegaţii săteşti din Ghinda, Sărata şi Viişoara i-au cerut explicaţii primarului Ovidiu Creţu în legătură cu stadiul în care se află proiectele pentru capele. Ioan Someşan (delegat sătesc Ghinda), Ioan Radu Uţă (Sărata), Mircea Moldovan (Viişoara) şi Maftei Pop (Slătiniţa) au spus că oamenii sunt nemulţumiţi că nu au condiţii minime de civilizaţie, deşi plătesc taxe şi impozite ca orice alţi orăşeni.

Iată ce le-a răspuns primarul Ovidiu Creţu:  „La Ghinda trebuie să căutăm alt amplasament pentru capelă pentru că în zona din spatele bisericii unde am solicitat să se realizeze nu obţinem nicicum avizul Comisiei de monumente de la Cluj. Aşa că vă rugăm, domnnule avocat Someşan, dacă puteţi să ne ajutaţi pe partea juridică. Capelă la Slătiniţa nu avem, vă spun clar că nu. Capela de la Sărata o să o relizăm în anul acesta şi capela de la Viişoara se va realiza anul acesta şi ea”.

Problema capelelor e ridicată constant de locuitorii din cartiere. În 2014, cei din Unirea şi Viişoara au cerut Primăriei Bistriţa să construiască în cele două localităţi componente capele mortuare întrucât a trecut vremea în care oamenii să-şi ţină morţii timp de trei zile în case.

Consilierul municipal PSD Constantin Rus, care locuieşte în Unirea, i-a transmis primarului Ovidiu Creţu dorinţa preotului din cartier, dar şi a oamenilor legată de construcţia unei capele mortuare. „S-au construit multe locuinţe în Unirea, iar dorinţa preotului şi a oamenilor este ca Primăria Bistriţa să găsească soluţii pentru a construi o capelă mortuară”, a spus Constantin Rus.

Acelaşi lucru şi-l doresc şi locuitorii Viişoarei, a transmis şi delegatul sătesc al localităţii componente, Mircea Moldovan. El a spus că noul preot care slujeşte la biserica din sat şi enoriaşii îşi doresc o astfel de investiţie întrucât există teren în cimitir şi utilităţi foarte aproape de zona respectivă.

Construcţia unei capele mortuare s-ar impune, a mai spus Mircea Moldovan, şi din motive de siguranţă întrucât Viişoara este un sat care se întinde de-a lungul DN 17, iar cortegiile funerare străbat satul de la un capăt la altul pe drumul pe care circulă maşini, punând în pericol lumea venită la înmormântare. Până ce va fi realizată capela, Moldovan a cerut ca un echipaj al Poliţiei Rutiere să însoţească aceste cortegii întrucât, în prezent, nu se întâmplă lucrul acesta, iar maşinile care vin în viteză pot da peste oamenii ce duc mortul la groapă.

Primarul Ovidiu Creţu a salutat cerinţele civilizate ale locuitorilor din cele două cartiere care au şi drumuri bune, şi apă, şi trotuare, iar acum ţintesc la un alt nivel de dezvoltare, în timp ce Sărata, Ghinda şi Slătiniţa sunt încă departe: ”Intrăm într-o zonă în care priorităţile încep să se schimbe, dacă la Sărata şi Slătiniţa rămân nişte priorităţi fundamentale apa şi gazul, în alte localităţi componente nu mai discutăm de aşa ceva fiindcă au fost rezolvate şi se solicită pe bună dreptate capelă mortuară. Anul acesta avem prevăzută în buget la Sărata şi mai departe cred că vom merge pe localităţile mai îndepărtate, dar şi la Unirea, nu însă în 2014”, a spus Creţu. De atunci au trecut patru ani.

Foto: Capela din Sânmihaiu de Câmpie, inaugurată în 2017

11 comentarii

  • La Ghinda timpul a ramas in loc,asfaltul existent e pe duca,strada neasfaltata e lasata acolo…pe panoul de propuneri si promisiuni ca sa vada lumea ca ei au proiecte de viitor.Sa mai zic de caminul cultural?Daca moare cineva sau se oranizeaza un eveniment e jale,in primul rand nu este apa,ce sa mai zicem de caldura….e un dezastru si e rusinos,pentru ca suntem cartier! Avem copii si oameni care parcug peste 1,5 km pana la autobuz ,prin noroi si zapezi.Cand ninge trebuie sa dam telefoane sa facem plecaciuni sa vina sa puna o gramada de nisip ca de acolo ne descurcam noi cu lopetile(asta e poveste veche).Capela e strict necesara,am inteles ca nu a primit avizul ,insa nu e cauza pierduta,mai sunt spatii unde se poate face,vointa trebuie! Haideti d-le primar,suntem satui sa veniti in Ghinda doar inaintea alegerilor sa prostiti lumea la biserica! Avem si noi generatii noi care vor ceva de la comunitate,tinerii din satul asta au o singura optiune: sa manance seminte si sa bea o bere in statia de autobuz!

  • Cu tot respectul ,dna Cristiana,am impresia ca e o mica confuzie in termeni.A devansa cf Dict.expl.al limbii romane =a intrece pe cineva la un termen fixat.Cum ne-au intrecut satele in a-si construi capele inaintea Municipiului,cand de prin 2003 s-a inceput capela de pe Tarpiului,una dintre cele mai moderne capele din Ardeal ,cu lift,camere pt morti,sala de oficierea slujbelor ,instalatii de incalzire si aer conditionat,sali pt familii si asteptam o sonorizare adecvata-o promisiune a dlui primar Cretu- si s-a dat in folosinta prin 2008.Va spune aceasta un om ce s-a ocupat si se ocupa constant de aceasta problema.Modelul l-am adus din Becancon.Ganditi-va,cei ce cunoasteti viata Municipiului dinainte de 1989 ,ce ar fi sa mergem cu 2 cai,4 caini si o caruta hodorogita prin Bistrita de azi?!

  • Mai Romane,in primul rand ar fi bine sa avem un minim respect fata de morti ,despre care stramosii nostri ne invatau ca trebuie sa avem atitudine decenta:de mortuis nil nisi bene.dar si noi intre noi am putea fi mai respectuosi…
    De unde ai tras concluzia ca eu sugerez sa veniti cu mortii la Bistrita?Aici,deja sunt probleme cu locurile de veci. Aceste capele ce sunt o propunere de viitor ,sunt un lucru bun.Doar sa nu ramana numai propuneri.Asta depinde de primari ,de preoti si de noi toti.In fond ,e un pas spre civilizatie.Doamne ajuta!

  • Propun o capela in UNIREA exact in WONDERLAND pe partia COCOS. Astfel cand oamenii vor merge in priveghi sa fie preluati de telescaunele instalate . In felul acesta se va asigura o functionare foarte intensa a aparaturii. Costurile sa fie trecute in contul mortului.

  • Doamna Monica parca lz Ghinda, Slatinita, Viisoara a iesit primar Cretu, spalativa pe cap si nu va mai plangeti.Suportati!☆☆☆☆♥♥♥♥♥

  • D-le PAVELEAN. Nu e nici un pacat Nu am dat nici un nume si nu doresc raul nimanui. In schimb va spun sigur ca si SFINTII rad si se mira de incapacitatea si magariile pe care o fac edilii care ne PASTOREASC temporar si limitat in aceasta viata trecatoare. Si d-vs sunteti condus si viata va este trasata de acesti golani care detin puterea. Golani la LOCAL, golani la NATIONAL. Nu regret nimic din ceea ce spun.

  • Da,dle Marius,dar sa nu bagam mortii in prostiile noastre cotidiene. Sunt alte mijloace de comunicare si nu amintirile cele mai sfinte ale oamenilor pe care sa le facem moneda de schimb in dispute stupide!E destul cat ne porcarim unii pe altii cat traim.Sa-i lasam macar pe ei sa doarma linistiti…Cat priveste puterea de a regreta,daca nu o mai aveti ,atunci faceti-va mariprocese de constiinta!

  • Bine d-le PAVELEAN. Am inteles. Aluzia mea era alta, fara sa ranesc pe cineva anume. Este vorba de un proiect MORT (PARTIA) si de aceea am facut o altfel de trimitere . Sunt ferm convins ca nu am vorbit de rau vreo familie anume. Si eu am oameni dragi din familia mea de care m-am despartit tempora trecuti in alta lume. O ZI BUNA !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS