Actualitate

Locuinţe ANL cu rată lunară de o sută de euro!

Peste o mie de chiriaşi ANL din trei judeţe din Transilvania s-au înscris până acum într-o asociaţie care negociează cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cumpărarea în rate a apartamentelor ANL.

Preşedintele Asociaţiei Locatarilor din Blocurile ANL pentru Tineri din România (ASLBTR), Dan Cornel Nistor, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa,  că această organizaţie din care fac parte deja peste o mie de chiriaşi ANL din judeţele Sibiu, Mureş şi Braşov, a fost constituită de chiriaşi ANL din Mediaş, localitatea sa de domiciliu.

„Avem deja o mie de membri din cele trei judeţe. Acum (sâmbătă –n.r) suntem în Bistriţa-Năsăud şi urmează să mergem în toate judeţe din ţară în care au fost construite blocuri ANL, aşa că numărul membrilor este în creştere”, a spus Nistor.

Potrivit sursei citate, membrii fondatori ai organizaţiei şi-au dat seama că nu îşi pot permite să ia credite de la bănci ca să-şi cumpere apartamentele în care stau şi trebuie să îşi unească forţele ca să convingă autorităţile să fie de acord cu plata, în rate, a caselor.

„Împreună cu câţiva vecini am decis să constituim această asociaţie ca să ne ajutăm pe noi înşine în primul rând. Şi noi locuim în blocuri ANL şi am văzut că nu avem nicio şansă să le cumpărăm cu banii jos. Ca să cumperi un apartament cu banii jos, luând credit de la bancă, trebuie să ai un salariu mediu net de 3000 de lei fiindcă, în prezent, băncile nu acceptă o rată mai mare de 40% din salariu. Cred că nici 5% din locatarii acestor blocuri nu au salarii de 3000 de lei şi nu vor avea şansa să-şi cumpere aceste apartamente”, a declarat Nistor.

El a explicat că, dată fiind situaţia, membrii ASLBTR s-au gândit că singura şansă a chiriaşilor actuali să-şi poată cumpăra apartamentele este ca statul să le vândă în rate, iar rata lunară pe care să o plătească o familie să nu fie mai mare de 100 de euro.

Cu această propunere, membrii ASLBTR au fost deja la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi au discutat cu ministrul Cristian Petrescu.

„Domnul ministru ne-a ascultat şi şi-a notat propunerea noastră. Ea sună astfel: fiecare familie care locuieşte într-un apartament ANL să plătească o rată de o sută de euro pe lună. Să nu se mai plătească chirii, cum se întâmplă în prezent, ci banii să fie livraţi în contul MDRT. Primăriile sunt doar administratorii acestor clădiri, proprietarul de drept este MDRT”, a spus el.

Nistor a declarat că la nivelul întregii ţări sunt 38.000 de locuinţe ANL, iar dacă fiecare chiriaş ar da o sută de euro lunar, s-ar aduna 3,8 milioane de euro, bani cu care MDTR ar putea face alte blocuri ANL.

„Cu 3,8 milioane de euro, MDTR ar putea construi cinci-şase blocuri în fiecare lună timp de 30 de ani. Ministrul a părut interesat de variantă fiindcă, în felul acesta, am aduce bani mulţi la buget cu care s-ar putea continua programul de construirea locuinţelor pentru tineri”, a declarat el.

Nistor a explicat că, la Mediaş, de exemplu, chiriaşii ANL plătesc pentru apartamente între 240 şi 350 de lei chirie lunară, iar oamenii sunt dispuşi să mai facă un efort ca să ştie că, peste 20-30 de ani, apartamentul le va aparţine.

„În blocurile ANL, locuiesc, în toată ţara, peste o sută de mii de oameni. Peste tot unde am apucat să mergem, chiriaşii s-au înscris în organizaţia noastră în procent de 90% fiindcă aceasta e singura lor speranţă pentru cumpărarea apartamentelor”, a mai declarat el.

Dan Cornel Nistor a declarat că, după întâlnirea cu ministrul Cristian Petrescu, de la începutul acestei luni, a trimis MDTR propunerea scrisă a asociaţiei pentru care a primit număr de înregistrare.

„Acum aşteptăm răspunsul oficial. În caz că nu vom găsi înţelegere la actuala guvernare, vom apela la liderii opoziţiei fiindcă este un subiect bun de campanie pentru orice politician să ajute tinerele familii din România să-şi cumpere locuinţă. În cazul în care nu reuşim nici acest demers, vom aduna semnături din toată ţara, peste o sută de mii, şi vom putea iniţia singuri un proiect de lege. Aş vrea să văd care parlamentar va vota împotrivă”, a declarat el.

Nistor a mai declarat că, din informaţiile sale, până în prezent, mai puţin de o sută de apartamente ANL sunt vândute sau în curs de vânzare din totalul de 38.000.

În municipiul Bistriţa, sunt doar trei cereri de cumpărare a apartamentelor ANL, însă nu a fost vândut niciunul întrucât Primăria Bistriţa nu le-a evaluat încă.

Etichete

1 comentariu

  • ne puteti contacta la

    mail:asociatia.aslbtr_romania@yahoo.com

    tel 0766680945 0740067865 0728714317

    cu stima presedinte ASLBTR
    dan cornel nistor

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS