Locuitorii din comunele Rodna, Maieru și Șanț pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme dacă pot dovedi că au locuit cel puţin 30 de ani în această zonă, considerată afectată de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase.
În Monitorul Oficial al României Partea I nr.1187/07.12.2020 s-a modificat alin(5) art.65 din Legea 263/2010 legea pensiilor în sensul că și localitățile Rodna, Maieru și Șanț au fost cuprinse în listă.
Preşedintele României a promulgat, luni, legea care prevede extinderea categoriilor de persoane ce beneficiază de reducerea cu doi ani a vârstei standard de pensionare pentru că au locuit cel puţin 30 de ani în zone cu poluare remanentă. De menționat este faptul că au mai fost introduse alte 27 de localităţi, printre care și cele trei din Bistrița-Năsăud.
Legea are ca obiect de reglementare modificarea alineatului 5 al articolului 65 din Legea nr. 263/2010, urmărindu-se extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul sitului contaminat.
Este vorba despre persoane care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor.
Adaugă comentariu