Locuitorii satelor care aparțin de Bistrița – Sărata, Viișoara, Sigmir, Unirea, Ghinda și Slătinița – și care nu au consilieri locali aleși în consiliile locale sunt reprezentați, potrivit legii, la ședințele consiliului local de un delegat sătesc, asimilat aleșilor locali. Delegații ar trebui aleși în termen de 20 de zile de la constituirea Consiliului Local care s-a întâmplat î22 octombrie a.c.
Deja s-au scurs 11 zile lucrătoare de atunci, iar localnicii din Sărata, spre exemplu, sunt nerăbdători să afle cine îi va reprezenta în Consiliul Local. Termenul legal de convocare a adunării sătești este, oricum, depășit.
Potrivit articolului 142 din Codul administrativ, ”delegatul sătesc este ales pe perioada mandatului consiliului local, în termen de 20 de zile de la data constituirii acestuia, de o adunare sătească, convocată de primar cu cel puțin 15 zile înainte și desfășurată în prezența primarului sau a viceprimarului și a secretarului general al unității administrativ- teritoriale. (…) Alegerea delegatului sătesc se face cu majoritatea voturilor celor prezenți la această adunare, consemnată într-un proces-verbal care se prezintă în prima ședință a consiliului local. La adunarea sătească pot participa toți cetățenii cu drept de vot din satul respectiv. La discutarea problemelor privind satele pe care le reprezintă, delegații sătești sunt invitați în mod obligatoriu. Delegații sătești au dreptul de a se exprima cu privire la problemele discutate, opinia acestora fiind consemnată în procesul-verbal al ședinței”.
Este adevărat că suntem în pandemie, iar adunările publice sunt interzise, dar noua administrație locală s-a lăudat încă din campania electorală că va implementa un sistem de consultare a populației prin mijloace electronice, printr-o aplicație pe telefonul mobil. Ar fi un bun prilej să o folosească pentru ca oamenii să-și desemneze prin vot delegatul sătesc.
Locuitorii din Slătinița asteaptă să se demareze lucrarile la reteaua de gaz, promisă in campania electorală de actualul primar. Problema este ca in acest moment la Primaria Bistrita nu exista nici macar studiu de fezabilitate pentru aceast proiect. Si nici nu se face ceva in acest sens. Locuitorii din Slatinita pot sta linistiti ca inca 1-2 ani nu vor vedea gazul la poarta lor.
Idem Sigmir. Plătim impozite de urban, atât. Nu avem nimic, nu ne aude nimeni, nu avem nici un drept, banii „dăruiți ” la primărie merg nu se știe unde…
ca vine Linul si va baga cu primaru la o liniuta