Actualitate Recomandări

Încă 22 de deținuți din Penitenciarul Bistrița confirmați cu SARS-CoV-2

Vineri, trei persoane private de libertate custodiate de Penitenciarul Bistrița au fost confirmate pozitiv la testul efectuat pentru coronavirusul SARS-CoV-2. Acestea au fost transferate la Penitenciarul-Spital București-Jilava în vederea aplicării tratamentului specific, a anunțat ieri Penitenciarul Bistrița:

”Activitatea unității se desfășoară în condiții optime, nefiind înregistrate disfuncționalități. Starea de spirit a deținuților este corespunzătoare. Din punct de vedere administrativ, au fost întreprinse atât măsuri de informare a Direcției de Sănătate Publică Bistrița, precum și demersuri stabilite prin planurile de măsuri adoptate la nivelul sistemului penitenciar: intensificarea triajului epidemiologic al cadrelor, monitorizarea medicală permanentă a tuturor persoanelor custodiate, dezinfectarea tuturor spațiilor. Sursa de infectare, necunoscută, va fi stabilită în urma anchetei epidemiologice, proces aflat în curs de derulare”.

Sâmbătă, Instituția Prefectului a anunțat încă 22 de cazuri în rândul deținuților din Penitenciarul Bistrița, 25 în total.

Penitenciarul Bistrița a transmis:

”Având în vedere confirmarea unor cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul persoanelor custodiate de Penitenciarul Bistriţa, administraţia locului de deţinere a procedat, concomitent cu derularea anchetei epidemiologice de către Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, la testarea a 87 de persoane private de libertate. Testele indicate nu corespund numărului de contacţi, ci au fost stabilite, la nivel administrativ, în baza unor potenţiale interacţiuni.

Rezultatele au relevat alte 22 de cazuri pozitive în rândul deţinuţilor testaţi, astfel că a fost dispusă transferarea acestora la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava, în vederea aplicării tratamentului specific.

Sursa de infectare rămâne, pentru moment, incertă, ancheta epidemiologică nefiind finalizată.

Starea de sănătate a persoanelor indicate este bună, iar restul efectivului de deţinuţi este permanent monitorizat de personalul medical.

Activităţile specifice locului de deţinere se desfăşoară fără disfuncţionalităţi şi, prin măsurile de informare/consiliere a persoanelor custodiate, este asigurat un climat carceral optim. Unitatea dispune de baza materială destinată protecţiei individuale şi igienizării spaţiilor şi continuă aplicarea prevederilor interne pe linie de prevenţie şi intervenţie, precum şi recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud”.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3204932919636176

1 comentariu

  • normal că s-au infectat deținuții dacă gardianul care îi păzește și supraveghează pentru 12 ore are o SINGURĂ mască pt cele 12 ore de serviciu deși ar trebui să aibă una la 4 ore !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS