Social

Locuitorii oraşului Sîngeorz-Băi, puşi la muncă de primarul Traian Ogâgău

Locuitorii a opt străzi din oraşul Sîngeorz-Băi au fost informaţi de administraţia locală că a venit vremea să cureţe şanţurile din faţa caselor în care locuiesc. Se va întâmpla vineri, 21 octombrie a.c., când administraţia locală intenţionează să cureţe şanţurile.

„Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 14 din 2008, fiecare cetăţean are obligaţia de a face curăţenie în faţa casei. Prin urmare, în data de 21.10.2016, Primăria Sîngeorz-Băi demarează acţiunea de curăţare a şanţului care trece prin faţa casei dumneavoastră. În acest sens, vă rugăm să contribuiţi la această acţiune vineri la orele 10.00”, a transmis primarul Traian Ogâgău care le-a recomandat locuitorilor de pe străzile Trandafirului, Mioriţei, Ursului, Mesteacănului, Alunelor, Crinilor, Nucilor, Brânduşei ca, în cazul în care nu pot participa ei înşişi, să îşi delege un înlocuitor.

De la preluarea mandatului de primar al oraşului-staţiune Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău a insistat pe curăţenie. Edilul a început cu căruţaşii, cărora le-a cerut să nu mai umple cu balegă străzile din oraş, a continuat cu ciobanii cărora le-a interzis să mai coboare cu turmele după bunul lor plac şi a postat pe Facebook fotografii cu cei care au făcut tot felul de lucrări care s-au soldat cu umplerea străzilor din oraş cu noroi.

11 comentarii

  • Bravo….! Deci sa inteleaga oamenii ca distractia s-a terminat.dar…..nu stiu ce-o sa faceti peste 4ani.va descurcati dvs. alte vorbe…altele cele ….si gata.

    • Peste 4 ani va ieşi primar fără probleme şi fără ,,alte vorbe”… Aşa se face defapt administrație, regulile dure vin de la început de mandat. Peste 4 ani atunci când oraşul va arăta aşa cum i se cuvine unui oraş-stațiune va fi votat chiar şi de cei care astăzi îl blamează. Din păcate însă, puțini primari din județ aplică această regulă, iar după 1-2 mandate se trezesc că nu îi mai votează lumea, pe motiv că…,,ăsta n-o făcut nimnic”…

  • Sa nu uitam ca sunt strazi care au „cratere” .acolo face ceva? Impozite la masini platim..curatenia o face tot cu ajutorul nostru.sa vedem ce proiecte are? Cand o sa se faca pistele alea pt biciclisti ?

    • Curatenia o face primaria cu ajutorul vostru si nu invers ! Nu ai vrea sa iti faca curatenie si in casa ? Mi-ar fi rusine sa spun ca ma imping astia de la spate sa fac ce nu vreau….drumul trebuie reparat de drumari nu de primarie…

    • Postac, pari atotstiutor, lasi impresia, ca toti iti sunt slugi tie sau primariei.
      Pari a fi chiar primarul.
      Cred, ca optica ta este una pe care o intalneai in inainta de 1990, crezand ca locuitorii servesc primaria si nu invers.
      Aroganta de om care n-are ce cauta in primarie si care dupa 10 minute de discutie isi iese din fire si ,,baga …..” in ea primarie sau ameninta ca renunta.

  • Nu este specificat in articol urmatorul aspect: santurile din fata caselor sunt pe domeniul public sau privat. Daca sunt pe domeniul public d-l Primar are legea de partea lui ca sa le curete cu cei care primesc ajutoare sociale, sau cu firma cu care are contract de salubritate daca este prevazut in contract acest lucru, sau cu angajati ai Primariei care se ocupa cu salubritatea daca are de acestia. D-l primar vrea sa aplice metodele de dinainte de 1990, metode pe care nu vreau sa le comentez daca erau bune sau rele. Dar vreau sa-i spun un lucru la d-l primar, care la capitolul „carte” este putin deficitar: poti sa soliciti in calitate de primar orice cetatenilor din Sangeorz- Bai si sa-i obligi sa si execute, dar numai in limitele legii. Eu, ca cetatean al Orasului Sangeorz Bai, care imi platesc taxele si impozitele la zi, nu voi curata santul din fata casei mele care se afla pe domeniul public.

  • Bravo Domn Primar. Ce faceti este foarte laudabil. Si uite asa dintr-o data , vrand nevrand D-nul TRAIAN OGAGAU este si un bun ECOLOGIST. Ne bazam pe D-vs, pt. ca stiu ca iubiti natura si mediul.

  • Spatiu public, spatiu privat….propun o lunga dezbatere filosofica pe tema, eventual de 4ani, ca tot puturosul si jegosul sa se simta indreptatit la puturosenia si jegul lui. Daca primarul vrea sa se faca ceva de sa arate bine orasul si sa fie de cinste pentru oameni nu e bine ca se supara filosofii, daca nu face e tot rau ca doar e platit sa faca. Faceti cat de multe domnule primar si implicati, chiar cu sila, pe cat mai multi. Cine nu contribuie cu nimic la viata cetatii nici nu pretuieste si nu respecta ce se face. Simt ca toate li se cuvin, chit ca sunt doar niste prost crescuti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS