Actualitate

Spaţiul vechiului cimitir românesc, redat bistriţenilor ”pentru reculegere şi aducere aminte” (FOTO)

Primarul Ovidiu Creţu a spus cu ocazia slujbei religioase desfăşurate în locul vechiului cimitir românesc, al bisericii de lemn cu vechea şcoală confesională de pe strada Crinilor, că şi prin lucrările de reabilitare realizate aici Bistriţa intră în circuitul valorilor europene. Urmează şcoala veche, care va deveni muzeu.

Odată cu finalizarea amenajărilor în spaţiul cimitirului românesc al bisericii de lemn a vechii şcoli confesionale româneşti, de pe strada Crinilor, vineri a avut loc un ceremonial religios la care au luat parte primarul Ovidiu Creţu, viceprimarul George Avram, un sobor de preoţi în frunte cu protopopul Bistriţei Alexandru Vidican, istoricul de artă Vasile Duda, managerul Muzeului Judeţean Alexandru Gavrilaş şi zeci de credincioşi.

Primarul Ovidiu Creţu le-a mulţumit celor care au fost implicaţi în amenajarea acestui loc: protopopului Alexandru Vidican, ”la care am găsit colaborare pentru a putea deschide acest loc pentru public”, Direcţiei de Servicii Publice ”care a adus spaţiul într-o situaţie plăcută şi estetică”, managerului Muzeului, Alexandru Gavrilaş, care a realizat piatra de altar, din marmură, amplasată pe locul fostului altar al bisericii, dar şi istoricului Vasile Duda, ”căruia i se datorează ideile şi modul în care a fost amenajat acest vechi cimitir românesc”.

”În urmă cu 250 de ani, românii care se stabiliseră la marginea oraşului Bistriţa au adunat atâta putere încât să-şi construiască biserică. Era o şură undeva în Hrube, unde românii îşi ţineau slujbele duminicale. Acum 250 de ani au primit acest teren de la administraţia oraşului. Şi pentru că ştiau că să ai carte înseamnă să ai parte, au construit şi şcoală, clădirea veche de aici, iar la 100 de ani după aceea au construit o altă şcoală, clădirea care acum este grădiniţă. Ştiau că fără educaţie copiii şi nepoţii lor nu vor avea un viitor. Noi, strănepoţii lor, avem un prezent şi un viitor. Am considerat că este de datoria noastră, a autorităţilor, a bisericilor, să cinstim memoria celor care au fost primii care au ridicat biserică românească în Bistriţa. Acest cimitir, locul fostei biserici care acum aparţine Bisericii Ortodoxe din Bistriţa, am dorit să îl redăm locuitorilor de astăzi ai Bistriţei, de a-l face un loc de reculegere, de meditaţie asupra a ceea ce înseamnă omul, veşnicia. Bistriţa este un loc al oamenilor avizi de învăţătură”, a spus Creţu.

Edilul oraşului a anunţat că locul va fi lărgit şi mai mult, iar municipalitatea va încerca să cumpere şi şcoala veche, să o reabiliteze şi să o redea şi pe ea bistriţenilor sub formă de muzeu sau casă memorială: ”Prin aceste lucrări realizate la vechiul cimitir românesc, Piaţa Sfânta Ana, Parcul de la Casa Albă, Parcul Eroilor, aducem Bistriţa în circuitul valorilor europene. Practic am redat o parte din istoria oraşului cetăţenilor Bistriţei. Fostul cimitir românesc, locul unde a fost prima biserică românească, a fost amenajat, reabilitat şi redat sub forma unui loc de reculegere şi de aducere aminte. Este un spaţiu deschis, nu unul ascuns după nişte gratii. Vor avea acces şi tineri şi bătrâni, vom pune şi câteva bănci”.

Protopopul Alexandru Vidicana dezvăluit că în acest vechi cimitir este înmormântat fratele poetului Andrei Mureşanu. ”S-a marcat o pagină de istorie scrisă acum mult timp”, a spus el, adăugând că primarului Ovidiu Creţu i se va înmâna o diplomă ”de aleasă cinstire, în semn de preţuire”, din partea Protopopiatului Ortodox Bistriţa, cu binecuvântarea ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Părintele Nicolae Feier a precizat că ”portalul de intrare, un fel de pridvor de biserică” a fost ridicat în 1995, iar acum, după ce spaţiul a fost frumos amenajat, ”pietrele au început să vorbească în singurul loc al strămoşilor noştri. Aici sunt nişte cruci foarte vechi ale neamului românesc”. El şi-a exprimat speranţa că în viitor aici va exista un centru cultural.

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea mai multe imagini!

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.