Actualitate Recomandări

Lorand Toth, președintele nou ales al organizației județene a USR PLUS: Nu ne dorim divizare, ci unitate

Președintele nou ales al USR PLUS Bistrița-Năsăud, Lorand Toth, a declarat că nu înțelege de ce s-a retras din cursă deputatul Lorant Sas cu care a încercat, fără succes, să aibă o discuție. Într-o emisiune la Sângeorz TV, subprefectul a spus că își dorește unitate, nu divizare, dar a admis și că ”dragoste cu forța nu se poate”.

”Am fost două partide, mai sunt încă două tabere, discuții la mijloc, dar important este să ne unim și să mergem înainte. Lorant Sas și Călin Stan și-au asumat public aceste candidaturi pentru că, până acum două săptămâni, erau președinții celor două partide. Sincer, nu am înțeles gestul lui Lorant Sas de a se retrage din cursă pe ultima sută de metri, am încercat să vorbesc cu el chiar când am văzut mailul oficial de retragere. Nu am reușit. A ieșit el în presă și a motivat cumva decizia. Sincer, chiar nu îl înțeleg. Dragoste cu forța nu se poate. Cei care mă cunosc știu că sunt o persoană deschisă către colaborare. Am colaborat cu domnul Sas și la europarlamentare, deși nici atunci nu a mers ca pe roate, și acum am încercat să aflu care au fost problemele pe care le invocă. Important este că există deschidere, nu ne dorim divizare, ci unitate, ne dorim echipă pentru că ne așteaptă un drum lung și greu. Trebuie să arătăm că suntem uniți și neapărat să creștem. (…) Eu i-am transmis domnului Sas că așteptările mele și ale colegilor mei față sunt mari (legate de activitatea lui de parlamentar -n.r.)”, a spus Lorand Toth.

În ce privește acuzația fostului președinte al PLUS care a stat la baza deciziei lui de a se retrage din cursă, și anume aceea că ”s-au schimbat regulile în timpul jocului”, el a comentat: ”Regulile au fost foarte clare. A existat un precedent și în județul nostru în filială când s-au desemnat candidații pentru parlamentare și pornind de la astfel de lucruri s-a stabilit la nivel național regulamentul de fuziune și de votare așa încât să nu fie nimic interpretabil. Eu chiar nu am înțeles afirmația domnului Sas. Lucrurile au fost foarte clare, simple, ca să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat”.

La alegerile parlamentare, din cauza unui sistem de vot similar celui de la Eurovision, Lorant Sas (PLUS) a ajuns primul pe listă la Camera Deputaților după ce inițial fusese Lorand Toth (USR). Actualul subprefect spune că i-a trecut supărarea pentru cele întâmplate, însă mai sunt colegi din fostul USR care au resentimente. El a menționat că, oricum, trebuie depășit momentul și lucrat la unitatea partidului.

”În noul Birou Politic Județean sunt atât membri din fostul USR, cât și din fostul PLUS. Pot să-l amintesc pe domnul Pop Iacob sau pe domnul Stelian Andrei care e consilier local în Șieu Măgheruș. Am văzut că sunt și unele demisii trimise pe mailul oficial, vreo 6-7 am văzut eu, iar din ce am înțeles sunt unele mai vechi, de câteva săptămâni. Le vom procesa, dar noi ne dorim să avem o discuție cu cei care și-au înaintat demisiile ca să vedem exact care sunt problemele. Nu ne dorim să pierdem oameni, dimpotrivă, vrem să atragem oameni valoroși. Noi trebuie să creștem și să avem organizații puternice. Biroul Județean e format din 15 membri care reprezintă cam toate zonele județului. POt da și câteva exemple. Doamna Maria Ciui – consilier local în comuna Chiuza, domnul Zaharie ionuț – consilier local în comuna Lunca Ilvei, domnul Valer Dumitru – consilier în Maieru și mulți, mulți alții. Practic, județul este acoperit când vine vorba de Biroul Județean”, a mai spus Lorand Toth.

https://www.facebook.com/sangeorztv/videos/810036699686705

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS