Actualitate

Loteria Română amenință că va închide punctele de lucru din Bistrița

Compania Națională ”Loteria Română” SA amenință Consiliul Local Bistrița cu judecata dacă nu retrage hotărârea prin care a instituit reguli pentru autorizarea și funcționarea activităților de jocuri de noroc pe raza orașului Bistrița, pe care o consideră ”nelegală și netemeinică”.

În plângerea prealabilă împotriva Hotărârii Consiliului Local nr. 53/27.04.2026, Compania Națională Loteria Română susține că activitatea ei este direct afectată de această reglementare cu caracter local care prevede condiționarea funcționării de obținerea unei autorizații locale și de plata unor ”taxe prohibitive”.

Conform documentului care va intra pe ordinea de zi a ședinței ordinare de săptămâna viitoare, hotărârea Consiliului Local Bistrița face imposibilă exploatarea terminalelor de videoloterie, duce la reducerea veniturilor Companiei Naționale ”Loteria Română” SA și are ca efect închiderea unor puncte de lucru și concedierea angajaților.

În motivarea solicitării pentru retragerea acestei HCL, Compania Națională ”Loteria Română” SA invocă șase argumente printre care depășirea competenței prin instituirea unei interdicții selective asupra unor categorii de jocuri de noroc, încadrarea videoloteriei în sfera jocurilor de tip loto și caracterul nelegal al interzicerii acesteia, caracterul prohibitiv al taxei instituite și transformarea acesteia într-o ”interdicție indirectă”, respectiv depășirea limitelor legale în materia răspunderii contravenționale.

În răspunsul dat de Poliția Locală Bistrița la această plângere prealabilă se arată că CN ”Loteria Română” SA se supune regimului de autorizare de funcționare locală în aceleași condiții ca orice alt operator economic.

9 comentarii

  • Mai intai sa repare treptele de la punctul vechi de lucru de pe Solomon Halita. O firma asa profitabila nu poate repara niste amarate de trepte ? Strica total , feng-suiul blocului , mai mare rusinea !

    19
    5
  • În loc sa închidă păcănelele, primarul și consiliul USL + doamna care nu votează că are interes alungă Loteria Română! Atâta le-a putut capul. Iași, Sibiu, Braila, Vaslui au interzis păcănele lasând să funcționeze Loteria care n-a omorât pe nimeni in 120 de ani.
    La noi complicii păcăniștilor care conduc urbea stau la masa saptamânal cu patronii jocurilor în poreclite organizatii zidărești. În orașul de cristal mai pică câte un mafiot doar sub presiunea mandatelor internaționale. Marile căpetenii sunt însă protejate.

    30
    8
    • După lege, fiecare CL își hotărăște. Nu are rost să vă uitați după găina vecinului peste gard. Până în iunie 2028 ne spălăm pe cap cu acești consilieri. Apoi, vedeți pe cine votați. Trebuie să ne intre bine mințile în cap, joc democratic, CL-ul este micul Parlament al orașului. Ei hotărăsc tot în plaja legilor venite de la centru. Și eu aș vrea să am veniturile unui francez, dar mă complac să stau aici într-un stat cu metehne feudale și cu oameni care nu cunosc încă banii și vorbesc de milioane.

  • D-le prof. G.N.Moldovan , stiu sigur ca sunt proprietari. Nu stiu in schimb de ce nu repara treptele si de ce Primaria Bistrita nu intervine cu un avertisment . Glumind un pic , este posibil ca acea lucrare “super complexa” sa necesite un studiu de fezabilitate si nu s-a gasit inca firma…

    3
    3
  • La lucru , nu la loto si la pacanele milogilor.
    La sacerat cu secera-n mana putorilor !
    E vremea sacerisului nu a milogelilor si a pomenilor fara truda.

    6
    7
    • Prietene „cititor” simplu și nu cititor în stele, îndemnul dumneavoastră revoluționar mă face să-mi aduc aminte de anul 1960 când am absolvit grădinița și am fost premiat cu o plăcintă cu brânză din bărbânță în plus și pupat de popa din sat pentru că am recitat sloganul, „Ana, Luca și cu Dej/Bagă spaima în burgheji”. Vremurile s-au schimbat, capitalismul, economia de piață are alte reguli. Secerea și ciocanul e în mintea nostalgicilor. Talanții biblici pot fi înmulțiți și fără să transpiri… și este super legal. Zicând la sută milion aș fi curios să-mi spuneți în 30 secunde cât scria pe bancnota de 1 leu, în bani vechi.

      3
      2
  • Mana pe secera si ciocan puturosilor !
    Nu la loto, bingo si pacanele milogilor !
    No e bine stimate Gavrila N Moldovan ?

    2
    4
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.