Actualitate

Lucrări de 1,5 milioane de euro recepţionate la Leşu în prezenţa preşedintelui CJ (FOTO)

Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, şi subprefectul Ovidiu Frenţ au participat la recepţia unei investiţii de 1,5 milioane de euro, care a constat în lucrări de consolidare a drumului, asfaltare, amenjare de poduri, podeţe, rigole şi montarea parapeţilor pe o distanţă de 7,3 km, între Leşu şi Tiha Bârgăului.

Execuţia lucrării a început în toamna anului 2012, aceasta fiind finanţată din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura 125 B.

În urma inspecţiei lucrărilor, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a declarat: ”Comuna Leşu deţine un potenţial turistic uriaş, iar prin deschiderea drumului către Pasul Tihuţa o mare parte din acesta va putea fi valorificat. Această investiţie vine în completarea lucrărilor de asfaltare derulate de Consiliul Judeţean, în care numai în ultimii doi ani s-au investit peste 30 de miliarde lei vechi. Vreau să felicit administraţia care a iniţiat acest proiect şi pe domnul primar Nicu Lupşan, precum şi pe actualul primar, Ionel Pop, care a dus la îndeplinire acest ambiţios proiect”.

Lucrările din proiectul respectiv, pe 7,3 km, au cuprins consolidarea drumului, asfaltare, amenjare de poduri, podeţe, rigole şi montarea parapeţilor.

1 lesu inaugurare 2 drum lesu inaugurare 3 lesu inaugurare 4 lesu inaugurare 5 drum lesu inaugurare 6 drum lesu inaugurare 7 drum lesu inaugurare 8 drum lesu inaugurare

Sursă text şi foto: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud

4 comentarii

  • Parapeti de lemn ai tu ospatarule de-o parte si alta a creierului ,nu vezi va bietii oameni care sunt fericiti ca au asfalt si-au ingradit terenurile. Daca ai ce ai cu cine ai ,nu amesteca un lucru bun cu aburelile tale de caterinca.

  • Da-ti, ma, numele, jigodie portocalie, sau mai taci din gura… Tu comentezi, tu iti raspunzi… Ai fi fost un activist de exceptie in anii 50, fricosule, frustratule, inapoiatule… Categoric nu mai ramanea o biserica prin satele Romaniei… intrau toate in colectiva si ai fi primit cu vii aplauze medalii si diplome rosii impreuna cu cele mai calde urari tovarasesti, iar azi aveai o pensie beton si te odihneai de atata truda… Cancerul este basescu, udrea, boc si toti acolitii lor care au dus totul de rapa, adica socialistii cu masca penibila de dreptaci, care se combina cu merele si cu peneleul…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS