Social

Lucrări de renovare la Primăria Sîngeorz-Băi. Așa arată biroul primarului Ogâgău, cu piese de mobilier unice

Primarul orașului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, anunță că lucrările de renovare a sediului Primăriei au ajuns la jumătate. După finalizarea etajului I, urmează parterul, unde vor fi serviciile publice.

”Ne putem mândri cu finalizarea renovărilor la etajul I al primăriei, urmează parterul așa cum am promis, unde vom concentra toate serviciile publice pentru cetățeni, inclusiv evidenta populației. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat până la finalizarea lucrărilor”, a menționat Traian Ogâgău.

El a cumpărat cu câteva mii de euro biroul din lemn de paltin pe care Elena Ceaușescu l-a comandat înainte de Revoluție pentru cabinetul nr. 2, dar și un dulap, un dulăpior și un scaun tapițat cu dantelă din același set, piese de mobilier unice lucrate manual la Târgu Mureș în stil renascentist și uitate într-un depozit ani buni. ”Tovarășa” nu a mai apucat să folosească mobilierul respectiv, care a fost păstrat în condiții foarte bune la o fabrică din Târgu Mureș.

Traian Ogâgău, atras de bunuri care au aparținut familiei Ceaușescu (a cumpărat în 2010 fosta casă de protocol a cuplului dictatorial) a dat și un anunț: ”Cumpăr radio vechi și telefon în stare de funcționare. Primul venit, primul servit. Mulțumesc!”.

1 etaj 1 primaria sg ba 2 etaj 1 primaria sg ba 3 etaj 1 primaria sg ba 4 etaj 1 primaria sg ba 5 etaj 1 primaria sg ba 6 etaj 1 primaria sg ba

4 comentarii

  • Oare chiar erau prioritare aceste lucrari??? Nu erau alte urgente, prin scoli sau gradinite ca tot e vacanta??? Noi l-am votat sa ne faca noua conditii mai bune de trai, dar vad ca isi face lui conditii de lux. Sunt dezamagit, asteptam altceva!

  • Daca tot vrea sa asigure conditii optime de munca, apoi sa le asigure la toti aceleasi conditii. De exemplu, cu aer conditionat au fost dotate birourile primarului si ale secretarului. Pe restul i-a pus la coacere? Si inca ceva, daca tot si-a tras consilieri personali, inca doi, de ce nu e macar unul din Sangeorz. Unde e patriotismul local?

  • Dupa unele informatii, Traian Ogâgău plăti din bani proprii mobilierul care va decora cabinetul primarului din Sîngeorz-Băi. Desi suma se ridică la peste 15.000 euro, el a ținut să aibă acest mobilier pentru că nu putea rata ca o astfel de piesă rară, cu o încărcătură istorică și o poveste frumoasă, să nu fie în orasul pe care il pastoreste in calitate de primar. Traian Ogâgău consideră că acest mobilier ar putea deveni chiar și o atracție turistică. In acest sens, la Primăria Sîngeorz-Băi s-ar putea organiza periodic „ziua portilor deschise” diversificand astfel posibilitatile de petrecere a timpului liber căutate de turiștii, oriunde s-ar afla.

  • Probabil are ceva radacini adanci in instaurarea comunismului in Sangeorz. Nu de alta, dar primul sef al celulei PCR din Sangeorz se chema Ogagau Emil. Sa fie doar o coincidenta?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS