Recomandări Social

Lucrări în bătaie de joc la Nimigea. De când cu asfaltul, oamenii au casele inundate la fiecare ploaie

Banii de la bugetul de stat, trimişi cu generozitate în Bistriţa-Năsăud de Guvernul Ponta, au fost cheltuiţi în bătaie de joc în comuna Nimigea, condusă de Mircea Runcan (PSD). Deşi au avut la dispoziţie circa un milion de euro ca să modernizeze un drum de 5,5 kilometri, autorităţile locale s-au mulţumit să toarne asfalt şi atât. Nu s-au mai deranjat să facă şi şanţuri pentru colectarea apei pluviale, iar de atunci casele oamenilor aşa-zişi „norocoşi” că stau pe o stradă asfaltată, sunt inundate la fiecare ploaie.

Este cazul unei femei de 70 de ani, Floarea Ursan, domiciliată în satul Nimigea de Jos, la numărul 401, care a depus la plangere 1`Primăria Nimigeao sesizare prin care arată că, din momentul în care administraţia locală a asfaltat strada pe care locuieşte, respectiv anul trecut, gospodăria ei este inundată la fiecare ploaie întrucât, prin proiect, nu s-a realizat un şanţ de scurgere a apei pluviale. Femeia susţine că apa îi intră în casă, iar aceasta riscă să se degradeze şi chiar să se prăbuşească dacă autorităţile locale nu vor remedia de urgenţă situaţia.

Primăria Nimigea nu i-a dat însă niciun răspuns, cu toate că, în aceeaşi situaţie, mai sunt şi alţi vecini ai ei care locuiesc pe strada respectivă. Ca urmare, femeia s-a adresat Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud. În petiţia depusă, ea a arătat că a primit autorizaţie de construire pentru casa în care locuieşte în luna septembrie a anului 2011.

„În 2015, strada pe care locuiesc şi care face legătura între satele Nimigea de sus şi Nimigea de Jos, a 8 drum nimigea octfost asfaltată, un lucru bun, însă, în această lucrare, nu au fost prevăzute şi nici realizate şanţuri pentru colectarea şi scurgerea apei pluviale, fiind executată doar o traversare groapă betonată de adâncimea unei fântâni. Întrucât curtea mea şi respectiv fundaţia casei sunt situate mai jos în raport cu noul terasament al străzii, la fiecare ploaie mai consistentă fântâna menţionată se umple cu apă care se deversează în beciul casei mele şi în grădina locuinţei, lucru care se întâmplă şi în gospodăriile celorlalţi vecini. Am luat legătura de mai multe ori cu Primăria Nimigea şi, de fiecare dată, am fost pasată fără să ni se ofere vreo rezolvare. Vă rog să ne ajutaţi în rezolvarea acestei situaţii întrucât suntem persoane în vârstă, fără posibilităţi materiale deosebite, iar apa care ni se acumulează în beci, întrucât provine din drum, este urât mirositoare şi este o ameninţare la  adresa sănătăţii noastre. De asemenea, ea duce la deteriorarea sistematică a locuinţei pe care am construit-o”, a scris ea.

Floarea Ursan a mai depus o sesizare similară şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, unde ea arată că, în baza OUG 21/2002 autorităţile locale au obligaţia să amenajeze şi să cureţe şanţuri, dar şi să asigure scurgerea apei pluviale.Instituţia Prefectului i-a răspuns în data de 14 martie a.c. anunţând-o că a luat legătura cu Primăria Nimigearaspuns care a 2 radu moldovan nimigeatransmis că „sunt în curs de executare lucrări care vor împiedica scurgerea apei de pe şosea în curtea şi subsolul locuinţei”pe care reclamanta le deţine.

Timp Online a încercat, în zadar, să ia legătura cu primarul Mircea Runcan (PSD) şi cu viceprimarul Alexandru Blaga (PSD). Cei doi nu au răspuns la telefoane în ciuda faptului că i-am apelat în mod repetat pe telefoanele de serviciu şi în timpul programului de lucru.

Reamintim că modernizarea drumurilor comunale Nimigea de Jos-Nimigea de Sus și Nimigea de Jos-Mititei pe o lungime totală de 5,5 km s-a făcut prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală cu peste 3,7 milioane de lei (850.000 euro), bani de la Guvernul Ponta. În 2015, a fost asfaltat drumul comunal din Nimigea de Jos în Nimigea de Sus (3,5 km) și din DN 17D în satul Mititei (2 km).

„În total, de această investiție a Guvernului României condus la acea vreme de Victor Ponta, vor beneficia peste 1.500 de oameni din cele două localități. Vreau să mulțumesc Guvernului României pentru faptul că a susținut cu aproape un milion de euro această investiție vitală pentru cei peste 650 de oameni din Nimigea de Sus și pentru cei aproape 850 de oameni din Mititei. De asemenea, vreau să îl felicit pe domnul Primar Mircea Runcan și pe domnul Viceprimar Alexandru Blaga, care împreună cu Consiliul Local Nimigea au muncit mult pentru ca aceste proiecte să ajungă realitate”, declarat, în octombrie 2015, preşedintele CJ, Radu Moldovan.

În august 20915, Timp Online v-a prezentat cum înţeleg să facă administraţie edilii din Nimigea. Potrivit unor surse locale, viceprimarul  Alexandru Blaga, şi soţia acestuia, contabilă în primărie, au plecat cu maşina de serviciu, o Dacia Logan cu numărul BN 58PCN, în concediu la mare. Cum corb la corb nu îşi scoate ochii, primarul a declarat iniţial că va face o anchetă şi îi va pedepsi pe vinovaţi. Timp Online a încercat timp de două zile să afle ce a scos la iveală ancheta, însă primarul a refuzat să mai răspundă la telefon, la fel ca şi acum.

În această perioadă preelectorală, probabil că atât Mircea Runcan, cât şi Alexandru Blaga sunt preocupaţi să-şi prezinte „realizările măreţe” care îi recomandă, cred ei, pentru un nou mandat pe care, cu siguranţă, îl prezintă drept unul „în slujba cetăţeanului”. Este evident însă cum au înţeles cei doi să facă administraţie şi în slujba cui lucrează.

Foto: arhivă, preşedintele CJ, Radu Moldovan, la recepţia drumului comunal care face legătura între satele Nimigea de Sus şi Nimigea de Jos

30 comentarii

  • Daca intradevar asa s-au realizat lucrarile, primarul si viceprimarul merita sa fie sanctionati la vot. Nesimtirea si nepasarea nu-si au locul in administratia publica.

  • Ma oameni de nimica ce santeti voi ati fost pe drum sa vedeti ca arata impecabil.,,,si pentru o baba (…) care o facut o adresa scrieti niste minciuni chiar nu va e rusine?.., nu va documentati numa scrieti mergeti la fata locului si vedeti drumu rigole accese ce ati vrea sa va faca si mancare primaru …,? Oameni de nimic!!!!! comentariu editat

    • Multe drumiri asfaltate in BN, nu au santuri desi BANII pentru acestea au existat. Acestia (banii) se regasesc in principal in buzunarele primarilorsi vice-primarilor patronati de ospatarul-sef al CJBN (care nu a uitat vorba cu ,,partea-leului” cu para-ndaratul” cu …., era să zic,,alba-neagra”.)

  • Doamna sabau santul este facut pe unde trebuie si de inundatii nici vorba ca si vecin tin sa va anunt ca nu a fost inundata nici o casa nici inainte si nu era sant dar obesrv ca dumneavoastra scrieti dupa ureche ca de fiecare data mai interesativa. Ce va mai place sa acuzati chiar oameni de nimic

  • Daca nu a fost asfalt nu a fost bine,acuma ca s.a asfaltat si au facut șanțurile comentați ca va intra apa in casa….am fost personal acolo si nu intra nici o apa in casa asfaltul si șanțurile sunt ok.App,d.na Cristina Sabau,înainte sa publici un articol documentează.te nu scrie MINCIUNI!!!

  • O veche zicala spune: „Cum e turcul și pistolul” respectiv, cum e omul, așa sunt și faptele lui sau prietenii lui.
    La preluarea mandatului presedintele CJ , Raducu l-a criticat pe predecesorul sau Liviu Rusu ca a facut prea putin in materie de drumuri prin reabilitarea DN 17. Asa ca Raducu s-a pus pe treaba si pe taiat panglici dupa fiecare kilometru de drum comunal carpit de mantuiala. Asa ca situatia de la Nimigea nu e singulara. Un exemplu de pomina este intretinerea drumului judeţean DJ151 care face legătura între Bistriţa, prin Sigmir, şi judeţul Mureş, care a fost reabilitat cu bani europeni de firma Romstrade, a fost „maltratat” de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud care a încredinţat aşa-zisa lucrare de întreţinere a drumului firmei sale de casă, LDP, si care a apelat la o metoda preistorica „a tratamentului cu criblura” facandu-l aproape impracticabil.
    Vezi: http://www.timponline.ro/cu-ce-suma-enorma-si-cu-ce-firma-e-umplut-de-pietre-dj-151-ortan-metoda-e-de-acum-o-suta-de-ani/

  • In primul rand, acest articol banuiesc eu, este „scris” asa ca pentru pregatire de campanie electorala, in defavoarea actualului primar. In al doilea rand,acesti oameni care fac adrese cum ca li se inunda casele de la lipsa unor santuri, sau asfalt prea inalt, sau asfalt prea jos, la accesul pentru intrarea in curtile lor, ar trebui sa puna mana pe o sapa sau lopata si sa isi faca randuiala in primul rand in gospodarie si spatiul adiacent acesteia. Oameni ca acestia asteapta mura-in-gura sa li se faca, asteptati ca va veni primarul si o sa va faca si de mancare, vorba lui Edy din comentariul de mai sus. Nici vorba de inundatie la adresa de mai sus.
    Ar trebui sa dati o raita prin Nimigea, Taure, Mintiu sa vedeti infrastructura facuta, si cea in lucrare.

    • Acest articol este scris pentru că autoritatea publică nu s-a deranjat să-i răspundă cetăţeanului care a sesizat problema şi care este, ca oricare om, un contribuabil la buget, buget din care se cheltuiesc anapoda banii publici. În al doilea rând, când veţi avea dumneavoastră 70 de ani, vă invit să luaţi o sapă, un hârleţ şi să vă săpaţi şanţurile în timp ce nişte „băieţi deştepti” fac să se scurgă un milion de euro pe unde ştiu numai ei, că pe lucrări de bună calitate, desigur că nu.

  • Stimate domn, dacă tot sunteţi purtătorul de cuvinte al primarului, vă rog să-i transmiteţi din partea mea că am rugămintea să răspundă la telefonul de serviciu, plătit cu bani publici. Ştiu că e o modă la Nimigea ca bunurile publice să fie folosite în interes personal (vezi cazul viceprimarului plimbăreţ la mare), dar ţine de bun simţ să răspunzi la telefon sau, dacă nu poţi, să suni înapoi când poţi. Dacă dânsul aşa tratează un ziarist, cum vă aşteptaţi să trateze un cetăţean? Exact aşa cum relatează doamna în toate petiţiile, cu aroganţă şi nesimţire. Nu cred că cineva ajunge la 70 de ani de nebun să bată la toate porţile instituţiilor. E clar că există o problemă gravă. Nu îmi cer niciun fel de scuze de la niciun individ care conduce nicio primărie. E plătit cu bani publici să slujească cetăţeanul care îşi plăteşte dările la stat, nu să-şi bată joc de el şi să se poarte ca şi cum comuna ar fi moşia sa şi restul slugi.

    • Foarte bine, doamnă! De acord cu dvs. , doar că trebuie respectate principiile dialogului, chiar și telefonic. Bine-ar fi dacă ați proceda la fel cu aleșii, dar toată lumea a observat că aveți poziții diferite în funcție de ales. Dacă vă convine persoana scrieți frumos, dacă nu pe loc l-ați și executat mediatic.

  • Aveti si articole care sunt ok dar aveti si articole care furati curent dinainte de transformator.,,, ma mir cum nu va da lumea in cap cand scrieti minciuni iesite din comun., cu 1 mil euro lucrari de mantuiala si nici nai fost sa vezi la fata locului cum arata si ca is gata santurile, drumu ala sa facut pe gratis si milionu e la primar in buzunar?pizele care leai pus sant de pe pagina lu e.r.de f.din noiembrie si minti ca ai fost la fata locului …caracter de 2 bani ca restu gazetarilor………,,,, toti o apa si un pamant….

  • ” Nu cred că cineva ajunge la 70 de ani de nebun să bată la toate porţile instituţiilor”.Exact!!!
    Este pus de cineva cu anumite intentii , pentru denigrarea imaginii, primarului actual. Doar bate la poarta campania electorala, si tre’ sa arunce baietii cu ceva rahatel 🙂

  • Este pacat ca se spun astfel de lucruri, mai ales atunci cand se realizeaza ceva bun. Am intalnit oameni care s-au minunat de lucrarile facute in comuna Nimigea, oameni care au venit de la oras si nu au strazi asfaltate (de la Sibiu, de exemplu). Pacat ca a inceput un asemenea atac, este clar, o murdarie de campanie. Pacat mare ca mai gandim asa in acest secol si ca mai umblam cu barfe si articole de scandal si senzatie! Murdarim oamenii fara remuscari si fara sa verificam realitatea!

  • Ca de obicei, mereu exista nemultumiti… probabil ar trebui sa ramanem blocati intr.o situatie de Ev Mediu, fara asfalt.
    Nu e cazul ca, urmand campania electorala, sa denigrati oamenii care isi fac treaba si se zbat pentru a realiza ceva intr.o comuna de 8 sate.
    Pe de alta parte, faptul ca doamna are apa in beci nu se datoreaza asfaltului, eu locuiesc pe o strada care inca nu e asfaltata si am apa in beci. O fi din cauza ca n.am asfalt, ce.ar fi sa facem un articol despre asta? „Un cetatean din Nimigea de Jos are apa in beci fiindca …” continuati dumneavoastra, sunteti jurnalist, le stiti mai bine.
    Ca o concluzie simpla, faceti.va treaba cum stiti, dar nu aruncati cu noroi in oameni.

    • Ar trebui sa nu comentam, fara sa stim realitatea. Este usor sa spui „baba nebuna”, toti ajungem mosii si babe, dureros este sa nu ajungem ca ” baba nebuna” sa plangem pe la primarie si sa nu ne auda nimeni. Acum, sa va povestesc cam cum stau lucrurile. Aceasta familie are la limita proprietatii amplasat tubul colector de ape pluviale de pe toata lungimea strazii, ce trece pe sub strada si toata apa se scurge pe proprietatea acestora, afectandu-i grav. Efectiv balteste apa.
      Tubul ala este de pe timpul CAP-ului, cand in zona nu exista nici aceasta casa, nici altele, dar in stil pur romanesc, fara sa ne batem capul, treaba de mantuiala este de preferat.
      Vreau sa vad daca ar fi unul dintre noi, care comentam aici cu foc si zaduf, ce am face in situatia „babei nebune”????!!!!
      Vreau sa vad, daca ducandu-te la primar disperat si plangand pentru problema ta, iar el ti-ar intoarce spatele, sau pur si simplu nu l-ar intereseaza, ce am face???
      Oare nu avem si noi „babe nebune” – mame batrane???
      Nu stim decat sa vorbim si apoi sa gandim, vorba aia ” da-mi Doamne mintea romanului cea de pe urma”.Faptul ca aceasta „baba nebuna” vrea sa denigreze sau sa strice „imaginea primarului” este ERONAT. Nu este de acum ca „baba nebuna” are aceasta problema, este mai veche, dar i-a ajuns cutitul la os.
      Realitatea este ca, la refuzul „babei nebune” de a permite amplasarea pe proprietatea ei, a tubului colector de ape pluviale, „solutia tehnica” din partea primariei a fost gasita repede, astfel au carat toata saptamana trecuta pe proprietatea vecinului multe camioane de pamant vegetal, pe care l-au nivelat frumos, iar acum urmeaza sa amplaseze santul, sau ce dumnezeu or face, vorba ia ” cainii latra ursul merge”, dar apa tot pe terenul femeii se duce, in final.
      Si ce daca???!!! Offff este campanie electorala!!! Are cineva interes sa denigreze, sa strice imaginea primarului!!!!
      Ganditi-va ca aceasta situatie este reala, dar complexul de imprejurari cand femeia a depus petitiile este unul pre-electoral, iar acum , totii simpatizantii, incepe sa cante “ barca pe valuri, pluteste usor”, iar biata femeie, dupa ce ca este necajita, o mai si jigniti. Frumos! Felicitari! Sunteti Extraordinari!
      Rusinos sa vorbim fara sa stim. Care dintre voi a fost in casa femeii, nici unul, doar cei de la primarie, care stiu bine cum sta treaba, dar „baba nebuna ” e de vina, ca se plange, fara motiv….. Sa fim seriosi, ce treaba are „baba nebuna” daca edilul actual castiga inca un mandat, femeia nu are nici o treaba, ea are ce are cu apa ei din casa si de pe teren si atat, in rest daca ii rezolva problema ” dupa ea potopul”.
      Deasemenea, rog “ vecinii”, binevoitori si autostiutori, sa nu mai faca afirmatii gratuite, cand nici nu stiu prea multe despre biata batrana.
      In concluzie, nu trebuie sa punem mereu palma celor care trebuie sa fie in slujba cetatenilor, fie ei tineri, batranii, simpatizanti politici, nesimpatizanti, apolitici, „babe nebune”, de asta TOTI platim taxe si impozite. Trebuie sa ne schimbam mentalitatea, sa gandim mai mult, sa vorbim mai putin, sa muncim mai bine, sa fim mai buni si sa le cerem celor in slujba noastra sa invete sa ne respecte mai mult si sa ne asculte , nu doar din patru in patru ani.

  • Domnule Edy,nu cumva faci parte din staff-ul de campanie al domnului primar?Problema ridicată de doamna Cristiana Sabău este una serioasă:indiferenta primarului Runcan.Daca dânsul era sincer si deschis, avea un punct de vedere cu privire la situatiile semnalate în comuna…Sperăm că oamenii se vor trezi măcar la alegeri!Felicitări doamnei Cristiana pentru articol!

  • Acest articol este de campanie electorala pentru denigrarea actualului primar. Daca nu a raspuns la telefon, d-na Cristiana putea sa mearga pana acolo la fata locului, vedea si apa din beciurile nimigenilor ( nivelul apei freatice primavara este ridicat, mai ales in zona La Balta unde este petenta) vedea si realizarile actualului primar in infrastructura (drumuri, scoli,canalizare, apa) articolul era obiectiv si nu tendentios. Deci doamna Cristiana, nu e tarziu nici acum si nici nu e prea departe Nimigea mai ales ca puteti alege mai multe trasee pentru a ajunge pana acolo si toate foarte bune (cu mici restrictii de viteza pe acolo unde se lucreaza)

  • Ady te inseli amarnic cu staful de campanie.,, iar in privinta cu articolu domnei sabau este unul de mizerie ca multe altele.., eu nu am treaba cu campania nu iti spun un lucru daca nu santeti multumiti de primar asta e o alta treaba, dar un lucru bun facut nu poti spune ca e rau , sau daca o baba bolnava psihic face o reclamatie , are si dreptate , problema e ca ea nu vrea sa se faca sant unde lo dat proectantu ci unde vrea ea sal proecteze., ar vrea sa fie proectat drumu dupa curtea ei., si cu apa in beci are ca e langa somes si va avea toata viata nu din cauza drumului.,,, asa ca legativa de ceva real nu ca aveti invidie.,, bafta la prostie.,:))

    • In primul rând comuna Nimigea înseamnă încă 7 sate.Care e starea drumurilor acolo?Nu poti iesi din care fara cizme de cauciuc!Este asfalt până la stâna primarului,dar in rest iti rupi masinile.Daca il cunoasteti asa de bine,de ce nu răspunde?Stiti cauza de ce nu il gasesc oamenii?Unde are ,,birou „zilnic,dupa ora 9?La bar intr-un sat din comuna! Cred ca nu este vreun locuitor din comuna sa nu stie asta…De ce a fost nevoită bătrână sa bată la atâtea usi,iar primarul si vicele sa fac ca plouă?

  • A inceput circul, internautii nimigeni au uitat-o pe baba nebuna si vor sa dezlege misteriosii: Costy,Edy,Ady,Clau,care in ce barca vasleste.Eu l-am ghicit pe marele papusar.Se ascunde si el pe aici.Dormiti linistiti.

  • Costy, apa daca nu este pompata in sus , curge intotdeauna la vale de cand e lumea , chiar si in vremea CAP urilor si chiar si atunci cand a ales sa-si construiasca casa in zona „La Balta”,acum vrea sa profite de anul electoral , sa-si rezolve problema ce o avea de la inceput. Asta e problema, nu este nebuna ai dreptate, un nebun nu stie care ii este interesul si nu lupta pentru a si-l apara.

    • Va dau o solutie ,
      Sa se monteze placute indicatoare , care sa indice sensul in care trebuie sa mearga apa ,si nu va mai luati dupa lelea Floarea .

  • D-na Cristiana , as dori sa va intreb in legatura cu titlul articolului: cati specialisti in drumuri aveti in redactie astfel incat sa puteti spune ca lucrarile sunt de mantuiala? Intrbati specialistii de la Satu Mare (de la Fondurile europene) care au validat chiar azi lucrarile la DC 33 Taure , presupun ca ei stiu mai bine sa aprecieze calitatea lucrarilor si nu sunt indulgenti ba nu au nici „partipri-uri”.

  • Multumesc Frumos de informatie, ca apa curge mereu la vale, ADEVARAT ca apa este pompata din imobil, IN SUS de luni bune de cei doi batrani, zi si noapte, frumoasa batranete. Cred ca ar trebui sa faci referire si la proiect, in special la solutia tehnica a proiectului, care a dat nastere acestei situatii.
    De ce nu i-au spus femeii cand si-a amplasat casa, de acest incovenient si de problema respectiva, fiindca ar fi achizitionat teren in alta parte, batrana nu era din localitate, sa cunoasca situatia de „La Balta”.
    Acum, femeia – „baba nebuna” este de vina, pentru ca isi apara proprietatea. ERONAT ca a avut de la inceput aceasta problema. Documenteaza-te!
    Opinia mea este ca, cu putina disponibilitate si aplecare pentru solutionarea acestei probleme din partea reprezentantilor primariei, cu care se confrunta mai multi cetateni ce locuiesc pe acea strada, dar care nu au avut si nu au curajul acestei batrane -„baba nebuna” , ar castiga mult capital electoral. „Baba Nebuna” are multe babe de seama ei si ce fac babele???
    Stau la barfa pe marginea santului!!!
    Stimati domni, toti venim doar cu VORBE prin argumente, ofense si nemultumiri in privinta redactarii articolului la adresa doamnei ziariste SI DOAR IN SPRIJINUL SI SUSTINEREA unei parti in speta de fata, dar niciunul cu o solutie pentru batrana si in sustinerea si a ei.
    Nu pot sa cred ca in urbea noastra, nu avem un expert tehnic care sa inlocuiasca actuala solutia tehnica de CARPEALA , din vremurile apuse ale CAP-ului, cu o propunere justa, care sa bucure si „un nebun nu stie care ii este interesul si nu lupta pentru a si-l apara” dar si a altor cetateni de pe aceasta strada.

  • Uitasem ceva, nu trebuie sa facem argumentam doar apa freatica, ci si deversarea tuturor apelor colectate din gospodarii de pe toata strada, intr-un tub cu un diametru de cca 70 cm, care este amplasat langa gardul femeii si care „se scurge la vale”, iar apoi „POMPATA IN SUS”, de batrani. Distractie nu gluma IOAN pentru ei, fac cu schimbul batranii toata noaptea si cand se duc la primarie vorbesc precum televizorul si se lupta cu MORILE DE VANT.Incredibil internauti din Nimigea!!!!

  • Edy, nu există proiect.Ce tot o susții întruna ca i s-a făcut șanțul!!!!
    Femeia nu a avut probleme cu apa pana când nu s-a curățat tubul vechi de mizerie, acum doi ani Marian.
    Trebuie făcute lucrările, chiar dacă nu este proiect.
    Scrie-mi si mie nr. de proiect, pt.ca nu EXISTA!!!!
    Tot faci femeia nebuna. Ar trebui să îți fie rușine!!!!
    Dacă ai fi tu in locul ei , ai fi la fel de disperat.
    Las-o în colo cu vrăjeală asta ieftina.
    RUSINICA!!!RUSINICA!!!;

    • Se vede ca esti informat de ziaristi , si doar pe facebook
      Proiect exista
      Tubul nu a fost curatat , asa cum habar nu ai , ci a fost inlocuit cu unul nou , in urma cu jumatate de an , conform proiectului ,
      si vezi aceasta apa pana acum baltea pe proprietatea celorlalti 2 vecini , de care nimeni nu zice nimic ,
      Si femeia asta a avut probleme de cand si-a facut casa pe aceasta balta , si pe santul existent , doar ca nu o baga nimeni in seama ,si nu avea cu cine se certa
      NU ITI FACI CASA PE UN TEREN CU PANZA FREATICA LA 30 DE CENTIMETRI

  • Si eu cred ca unele lucrari sunt facute pe jumatate. Nu cred ca er greu sa se faca un sant de scurgere a apei pana in Somes. Celor care sunteti rai va doresc sa ajungeti si voi „babe si mosi nebuni” si sa vedem cine va mai baga in seama. Poate Popa ca are nevoie de bani. Rusine pentru comentarii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS