Actualitate

Lucrări la rețelele de iluminat, trafic rutier închis pe strada Bistricioarei

În cadrul lucrărilor în proiectul Linia Verde Bistrița, este programată conectarea rețelelor de iluminat realizate pe strada Bistricioarei cu rețelele de iluminat de pe străzile Dornei și Liviu Rebreanu.

Realizarea acestor lucrări presupune închiderea circulației pe str. Bistricioarei, luni 18 septembrie, între orele 18.00 – 24.00, anunță municipalitatea.

Participanții la trafic sunt rugați să folosească rute alternative, să dea dovadă de înțelegere și să respecte reglementările cu privire la restricționarea circulației.

Pe lângă crearea rutei noi de transport public (Unirea/DN 17 – Calea Moldovei – General Grigore Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei – Gheorghe Șincai – Independenței – Libertății – Viișoara/DN 17) operat cu vehicule electrice, proiectul cu fonduri europene ”Linia Verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă” (peste 18 milioane de euro) prevede modernizarea părții carosabile pe anumite tronsoane şi a zonelor adiacente, prin remodelarea parcărilor, trotuarelor, spațiilor verzi și a pistelor de cicliști. Proiectul cu bani europeni implică, de asemenea, amenajarea a 42 de stații de autobuz curente și două stații terminale. Executantul lucrărilor este M.I.S. Grup.

1 comentariu

  • Iluminat public…. ,pe strada Lalelelor când?Va invit pe alee după ora 21:00 în spatele noului sediu AJOFM bezna totala!Doamne ferește să ai de mers la muncă sch3 dau sa vi de la muncă noaptea….acolo te poate omorâ cineva și nu știe nimeni !Era un stâlp de iluminat în fața scării A din blocul nr5 care funcționa 10 min ….30 min se oprea….acum nu mai funcționează deloc!

    4
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS