Actualitate

Lucrări noi la Biserica Evanghelică, scoase la licitație

Primăria Bistrița a scos la licitație pentru 1,2 milioane de lei noi lucrări pentru Biserica Evanghelică din Bistrița – aflată în proces de restaurare – investițiile nefiind cuprinse în proiectul tehnic iniţial care a fost ulterior revizuit.

Potrivit anunțului publicat pe site-ul de licitații publice, mai sunt necesare lucrări de ancadramente ferestre, finisaje interioare și exterioare, bani pentru plata chiriei la schelă, podină suport mobilier (structura lemn pentru bănci), lucrări de conservare- restaurare a tâmplăriei de lemn, lucrări provizorii plasă de protecție turn, montare plasă de protecție contra accidentelor în turn, restaurare orgă, lucrări la instalații electrice și lucrări de conservare – restaurare a mobilierului eclezial.

Având în vedere OUG privind ajustarea prețurilor aferente materialelor de construcții, Consiliul Local Bistrița a modificat luna tercută devizul general al proiectului ”Restaurarea Bisericii Evanghelice CA Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional”, realizat cu fonduri europene prin POR.

Astfel, valoarea necesară pentru finalizarea investiției este 19.553.392,14 lei (3,9 milioane euro), cu peste 4,5 milioane lei mai mult față de devizul inițial.

Lucrările din proiect: consolidarea şi restaurarea interiorului bisericii: pereţii de anvelopă, bolta peste tribună, reabilitarea pardoselilor din nava, cor şi galerie, restaurarea vitraliilor şi tâmplării noi; restaurarea picturii murale şi componentelor artistice din piatră; instalaţii pentru detecţia, semnalizarea şi stingerea incendiilor, instalaţie de semnalizare efracţie, instalaţii electrice de iluminat şi prize, instalaţii electrice de forţă (încălzire şi orgă), instalaţii de amplificare sunet şi iluminat scenă; restaurarea corpurilor de iluminat, a mobilierului bisericesc (altar, strane, bănci); amenajarea interioară pentru concerte de orgă şi alte manifestări culturale la parterul bisericii, şi expunere la nivelul galeriei; mobilierul restaurat va prezenta publicului larg ceea mai bogată colecţie de mobilier bisericesc săsesc in situ cuprinzând secolele XVI-XIX; amenajarea unor platforme de vizitare şi iluminarea podului; şarpanta gotică peste nava şi cor este unicat, având  ceea mai mare deschidere dintre şarpantele păstrate şi datate în Transilvania, dar şi în Europa de Est; consolidarea şi restaurarea exteriorului bisericii: pereţii de anvelopă cu contraforturile la nava şi corul bisericii, incluzând frontonul vestic care a suferit degradări în incendiul din 2008, restaurarea celor două portice de intrare la nivel de pereţi portaluri, pardoseli, tâmplăria istorică de la portalurile de intrare, rezugrăvirea unitară a bisericii, inclusiv turnul; restaurarea picturii murale la bolţile porticurilor şi a cadranului solar de pe contrafortul sudic din axul 9; conservarea şi restaurarea componentelor artistice din piatră din exteriorul bisericii şi a turnului; conservarea şi restaurarea componentelor artistice din fier din exteriorul bisericii.

Firmele Iasicon SA Iași și MIS Grup SRL Anieș lucrează la Biserica Evanghelică, alături de o serie de subcontractanți.

8 comentarii

  • Inventarul valoros al Bisericii Evanghelice are de suferit atata timp cat colectia de covoare persiene au fost trimise in custodie in Germania de sasi in 1940, si in vremea noastra si colectia de steaguri ale BRESLELOR.
    Fara ele Bistrita este mult mai saraca. Vom cere cat de repede demersurile necesare ca ele sa fie aduse inapoi.
    Ministerul Culturii si Monumentelor trebuie sa se implice, dar si autoritatile locale.

    • MIS Grup !?!??! Nu stiam ca firma asta are acreditare de la autoritatile competente sa efectueze lucrari de restaurare la monunente istorice. Si nu ma mira faptul ca devizul de lucrari sa suplimentat cu 30%, ca doar e MIS Grup.

  • Nu mai faceți licitație, dati-le direct la mis escrocii grup că e orașul lor…)) De când era sa intre în insolvență prin 2017 dati-le toate lor, ca la asistații social. După ce că iau lemne și piatră din bunurile țării, le mai da și contracte cu statul, de 2 ori asistați social, iar apoi se lauda ce mari oameni de afaceri sunt ei, pe banii nostri…))

  • Dati-i presurile înapoi lui Balan să doarmă pe ele. Am și eu niste mochete daca vrea. Steagurile nu-s mai bune că nu-s cu secera și ciocanul pe ele.

  • După devastatorul incendiu din anul 2008, restaurarea turnului Bisericii Evanghelice si dotarea lui cu lift pentru accesul vizitatorilor pana la balconul situat la cca 45 m inaltime (inaltimea totala a turnului fiind de 75 m), reprezinta fara indoiala o atractie turistica, oferind o priveliste aparte asupra orasului si a imprejurimilor. Locul permite si efectuarea unor fotografii sau instantanee unice in orice anotimp al anului. Fostul primar Ovidiu Cretu se lăuda cu această realizare afirmând că Biserica Evanghelică este singurul lăcaş de cult din ţară şi ”de la Viena până la Moscova” dotat cu lift.
    Numai că rămâne o problema nerezolvată si anume pericolul căderii accidentale sau provocate de la o asemenea inaltime. Un incident de acest fel s-a petrecut in urma cu mai multi ani, după ce un tânăr de 18 ani a ameninţat că se aruncă de la balconul turnului. Vizibil supărat şi pregătit cu cele necesare pentru a scrie un bilet de adio, tânărul s-a urcat pe balustrada balconului, însă din fericire pompieri voluntari care care asigură permanent paza la turnul Bisericii Evanghelice au reuşit să îl prindă şi să îl împiedice să sară de pe balustrada. Intrebat ce l-a determinat sa facă o asemenea nebunie, acesta a dat un raspuns halucinant pentru un tanar de vârsta sa: „Viaţa e naşpa!”.
    Si nu este singurul incident de acest fel . Prin anul 2012 un bărbat de 49 de ani s-a urcat, pe acoperişul Bisericii Evanghelice din Bistriţa de pe care a ameninţat că se aruncă în gol din cauza unor probleme sentimentale.
    (Vezi: https://timponline.ro/un-barbat-a-stat-trei-ore-pe-acoperisul-bisericii-evanghelice-din-bistrita-amenintand-ca-se-arunca-din-cauza-unor-probleme-in-dragoste/)
    Inrtucât asemenea incidente pot să mai apară, lucrarile din cadrul proiectului ”Restaurarea Bisericii Evanghelice CA Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional”, ar trebui să includă montarea unor grilaje metalice inalte peste balustrada din piatră a balconului . Astfel de grilaje pot fi intâlnite si la alte turnuri din lume deschise vizitatorilor. Forma si culoarea acestor grilaje trebuie alease astfel incât sa ramâna cat mai discrete in raport cu masivitatea turnului. De asemenea trebuie lăsate locuri sub forma unor mici ferestruici pentru obiectivul aparatului de fotografiat. O astfel de protectie poate fi intâlnită si la diadema-balcon a Statuii Libertatii din New York, accesibilă pentru turisti din toată lumea.

  • De 30 de ani tot renovam biserica evanghelica si centrul istoric , dar turistii sunt mai putini decat inainte de 1989 .Renovarea s-a facut cu vopsea lavabila?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS