Actualitate

Lucrări pe Bd. Republicii din Bistrița. Ce restricții de circulație vor fi și cât timp

Direcția Servicii Publice din cadrul Primăriei Bistrița are programate lucrări de înlocuire a bordurilor, montarea unui sistem de irigații, refacerea gazonului și înlocuirea arborilor la scuarul de pe partea carosabilă a Bulevardului Republicii. Lucrările menționate se desfășoară concomitent în perioada 20.10.2022-20.11.2022.

Se va închide sensul de circulație pe banda dinspre scuar pe următoarele sectoare cuprinse între: str. Gării – str. Mihai Eminescu, str. Mihai Eminescu – str. Zimbrului, str. Zimbrului – str. Spiru Haret, str. Spiru Haret – str. Ursului, str. Ursului – str. Barbu Ștefănescu Delavrancea, str. Barbu Ștefănescu Delavrancea – Piața Petru Rareș.

Pe perioada lucrărilor, traficul rutier pe această bandă de circulație va fi închis între orele 8.30-20.00 și semnalizat corespunzător, anunță municipalitatea.

Riveranii și participanții la trafic sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și colaborare.

În scuarul de pe Bd. Republicii va fi instalat un sistem de irigații cu aspersoare retractabile, tronsoanele de spațiu verde urmând să fie înierbate prin montare de rulouri din gazon.

Primarul Ioan Turc spunea într-o conferință de presă că pe spațiul verde de pe Bd. Republicii ”pământul este peste bordură și la fiecare ploaie el vine în stradă. Oricât de mult ai curăța și stropi, praful e inevitabil. Vom avea diferite intervenții pentru ca străzile să fie mai curate”.

Scuarul median de pe Bd. Republicii are șapte tronsoane de lungimi diferite și cu lățimea de 6,5 m, suprafața totală fiind de 5.877 mp.

11 comentarii

  • Serios dl. Primar?
    În vacanța de vară când era liber bulevardul nu ați avut timp de borduri?
    Decebal blocat, Moldovei blocat Republicii blocat.
    Cine planifică lucrările astea? Așa ceva mai rar.

    73
    1
  • Bravo, era singura strada asfaltata drept și fără gropi sau canale din oraș, nu putea să scape, trebuia rezolvată și asta.
    Pe Grigore Balan au început să sape după canalele peste care au asfaltat…))

    56
    1
    • Oare când va spune primașul Turc, printre alte indicații, că va demisiona din funcția de edil?
      Haosul din acest oraș este creat de niște scelerați care, intenționat ori din neștiință își bat joc de
      – sistematic – de locuitorii lui. N-au rușine , n-au mustrări de conștiință, n-au teamă, n-au soluții, le lipsesc multe, în schimb au susținere și,, buni sfătuitori „. Fac ce vor și când vor fiindcă se bucura de toleranța noastră. Dezgustător!

      18
  • Acest Turc este bătut în cap.Bătaie de joc față de cetățenii acestui oraș care l-au votat. Rușine! Gospodarul 0 al Bistriței!

    22
    1
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Mihai Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS