Actualitate

Lucrările la Centrul Naţional de Informare Turistică, scoase la licitaţie. Pârtia, tot în faza procedurilor

Municipalitatea a scos la licitaţie lucrările de reabilitare a clădirii din Piaţa Centrală nr. 4, care va deveni Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică. Lucrările la pârtia de schi sunt încă în faza procedurilor de licitaţie, după ce firmele perdante au făcut contestaţii peste contestaţii.

Proiectul ”Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bistriţa – vector al creşterii atractivităţii turistice locale şi naţionale”, în valoare totală de 623.482 lei, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, are ca obiective  crearea şi dotarea Centrului, includerea acestuia în reţeaua naţională de centre de informare şi promovare turistică, creşterea numărului de turişti, crearea unei baze de date cu informaţii turistice, în vederea promovării online a municipiului Bistriţa şi a României în general ca destinaţii turistice, crearea/menţinerea de locuri de muncă în perioada de operare a acestuia.

Centrul va fi realizat prin reabilitarea clădirii Primăriei din Piaţa Centrală nr. 4. Actualul spaţiu va deveni Centru de Informare şi Promovare Turistică dotat cu sală de conferinţe, spaţii de informare şi promovare, spaţiu expoziţional, pereţi expoziţionali glisanţi, monitoare pentru rularea spoturilor de promovare, infodesk, etc.

În spaţiul respectiv vor fi amplasate panouri expoziţionale glisante în holul de acces şi televizoare care vor rula spoturi de promovare turistică locală si naţională. Pe langă acestea, monitoarele touch-screen, situate atât în hol, cât şi în sala principală, vor ajuta turiştii să afle cât mai multe lucruri despre elementele reprezentative ale oraşului. Masa interactivă din spaţiul de informare va reprezenta o incursiune virtuală în istoria şi valorile arhitecturale ale Bistriţei. Elementele de identitate vizuală şi sloganul brandului vor fi prezente prin expunerea logo-urilor municipiului şi ţării. Pentru amenajarea spaţiului se va folosi o gamă de culori inspirate din natură. Pardoseala va fi realizată din parchet pentru trafic intens, având scopul de a crea o atmosferă caldă şi primitoare, pereţii gri sunt inspiraţi din culoarea pietrei de râu, iar mobilierul cu elemente de verde face referire la bogăţia naturală a pădurii.

În ceea ce priveşte lucrările la pârtia de schi din Wonderland, procedurile de licitaţie încă nu s-au încheiat.

La finalul anului trecut, Primăria Bistriţa a scos la licitaţie lucrările de amenajare a pârtiei de schi inclusiv utilităţi, valoarea estimată fiind 27.323.439,76 lei. Valoarea adjudecată – 23.803.000 lei. Anul acesta au fost alocate 18 milioane lei pentru lucrări, din împrumutul de 40 de milioane contractat de municipalitate.

Câştigătoare a fost declarată oferta făcută de asocierea SC Record SRL – SC Electroconstrucţia Elco Bistriţa SA – Bartholet Maschinenbau AG – SC Triplex Construcţia SRL. Firmele care au pierdut au depus contestaţii la CNSC: asocierile Acomin SA – Caterpilar Transilvania SRL şi SC Kranz Eurocenter SRL – SC Elcompet SRL. CNSC a obligat Primăria să reevalueze oferta câştigătoare.

Cauza a ajuns până la Curtea de Apel Cluj, care a dat următorul verdict: ”Respinge plângerea formulată de SC A SA împotriva deciziei CNSC. Obligă petenta SC A SA să plătesacă intimatei SC R SRL suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Admite în parte plângerea SC KE SRL împotriva deciziei CNSC. Modifică în parte Decizia CNSC şi obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei şi la întocmirea noului raport al procedurii, fără solicitarea unor clarificări suplimentare. Respinge restul plângerii. Respinge cererea de suspendare. Obligă intimatul MB să plătească petentei SC KE SRL suma de 3.502 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă”.

1 comentariu

  • Unor primari le lipseste simtul masurii. De cativa ani incoace au aparut Centre de informare turistica ca ciupercile dupa ploaie, chiar daca lipseste turismul.Fiecare primarie vrea sa deschida un astfel de centru. Ba, unii primari se intrec pe sine in acest domeniu. Este cazul primarului Cretu .
    La Bistrita primul „Centru de informare turistica” la Bistrita a fost deschis in 2011 pe str. Titulescu nr.6. Dupa ce in anul 2013, alaturi la numarul 8. a fost inaugurat Centrul de arta traditionala in „Casa cu lei” a fost mutat Centrul de Informare Turistica in Piata Centrala nr.13, peste drum de primarie. Prin urmare a deschide un nou centru de informare turistica in cladirea primariei este o tampenie si denota lipsa de idei a edililor. Si pentru ca tacamul sa fie complect, nici chelnerul Raducu nu se lasa mai prejos si la asa-zisul Centru German deschis recent in Casa Argintarului una din functiunile de baza este desigur „creşterea atractivităţii turistice a municipiului Bistriţa” .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS