Actualitate

Lucrările la Complexul Sportiv din Unirea, în linie dreaptă. Inaugurarea, în perioada 16-21 august

(FOTO) Lucrările la noua Sală Polivalentă din Unirea, parte a Complexului Sportiv, se apropie de final. Deschiderea oficială este programată în perioada 16-21 august, atunci când vor avea loc o serie de evenimente inaugurale.

”Construcția noii Săli Polivalente din Unirea se apropie cu pași rapizi de finalizare, iar în cel mai scurt timp va fi deschisă pentru a găzdui evenimente deosebite la care vă invităm încă de pe acum! Responsabilii fac ultimele verificări și detalii pentru ca toate lucrurile să fie bine puse la punct”, spune președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

El a adăugat: ”Așadar, în perioada 16-21 august nu vă faceți program, pentru că urmează să anunțăm mari evenimente surpriză pentru inaugurarea celui mai modern Complex Sportiv și sărbătorirea Centenarului Clubului Sportiv Gloria, secția handbal!”.

Printre evenimentele care vor fi organizate cu ocazia inaugurării sălii polivalente se numără meciul de retragere al jucătoarei Valentina Ardean Elisei, la care vor participa legende ale handbalului românesc.

Complexul Sportiv din Unirea se întinde pe 3 hectare și cuprinde Sala Polivalentă, centru de cazare, terenurile exterioare (de baschet, tenis, fotbal, pista de atletism), anexă (vestiare, birouri), drum de acces, alei pietonale, parcări cu 475 de locuri și 10 locuri pentru autocare, 30% spațiu verde. Sala Polivalentă va fi pe 7.350 mp, cu 2.619 locuri pe scaune în tribune, zonă de vestiare, de recuperare (saună, jacuzzi), birouri, cabinet medical, sală de conferințe, zonă pentru mass-media, cafenea, spații de depozitare.

În toamna anului 2019, la Bistrița s-a semnat contractul de proiectare și execuție pentru Complexul Sportiv din Unirea, valoarea totală a investiției fiind de 96 milioane lei (20 de milioane de euro), bani de la Guvern. Proiectul este derulat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții (CNI). Pentru realizarea proiectării și a lucrărilor a fost declarată câștigătoare asocierea de firme Frasinul – Erbașu – Dico – Țigănaș. Sala va fi destinată în principal competițiilor sportive, cu posibilitatea desfășurării și a altor tipuri de activități: spectacole, concerte, conferințe, congrese, expoziții, activități culturale.

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS