Actualitate

Lucrările la Liceul ”Tudor Jarda”, dar și drumul și utilitățile din Wonderland, costă mai mult

Reabilitarea și modernizarea Liceului ”Tudor Jarda” din Bistrița, dar și drumul de acces și utilitățile aferente Complexului Sportiv din Unirea (Wonderland), investiții cu bani guvernamentali prin PNDL, costă mai mult.

În conformitate cu Ordonanța de Guvern nr. 15/30.08.2021, a fost reglementată posibilitatea ajustării prețului contractelor de lucrări aflate în derulare, prin actualizarea prețurilor aferente materialelor, care au suferit modificări semnificative în contextul pandemiei.

În consecință, Consiliul Local Bistrița a actualizat, în regim de urgenţă, devizul general și indicatorii economici pentru finalizarea investițiilor.

Lucrările la Liceul ”Tudor Jarda” costă 12.727.066,07 lei, cu 1,2 milioane lei mai mult decât se stabilise. Din sumă, până în prezent, au fost emise situații de lucrări în valoare de 4.406.851,82 lei: 4.286.866,57 din bugetul de stat, 119.985,25 lei de la bugetul local.

Lucrările cuprind: reabilitarea clădirilor, asigurarea utilităţilor şi înlocuirea tuturor instalaţiilor interioare, dotarea cu mobilier și echipamente, introducerea instalaţiilor moderne de securitate, reabilitarea sălii de festivităţi, realizarea amenajărilor exterioare și împrejmuirilor.

Realizarea drumului și utilităților din Wonderland se ridică la 25.751.756,45 lei, față de 24,6 milioane lei cât era până acum.

Proiectul presupune următoarele lucrări: rețea de alimentare cu apă către Complexul Sportiv Polivalent; rețea de canalizare pe str. Valea Ghinzii până la Complexul Sportiv Polivalent; rețea de colectare apă pluvială; rețea alimentare energie electrică pentru Complex Sportiv Polivalent; asfaltarea străzilor Valea Ghinzii și Aerodromului până în localitatea componentă Unirea și până la Complexul Sportiv Polivalent (cu trotuare pe ambele părți ale străzii, cu pistă de cicliști cu două sensuri de mers), pe o lungime de 3,2 km; iluminat public stradal cu tehnologie LED si cabluri îngropate; calibrarea rețelelor de utilități.

8 comentarii

  • Păi și normal că firma care a câștigat licitația o taraganeaza lucrarea din cauza că au o mulțime de șantiere începute, nu le mai dati nici un ban in plus, să termine cu ce au câștigat licitația.

  • Legea ii ajuta pe constructori, sczue pe avocatii constructorilor, sa smulga cat mai mult de la stat…se aude ca nu prea ai ce face decat sa ii blochezi si sa-ti iei tu m…

  • Lucrarea de pe Valea Ghinzii e facuta in bataie de joc, cu necalificati si zilieri. MIS ar trebui sa primeasca interdictie sa mai participe la licitatii la Primaria Bistrita.

    • Ai dreptate, mi-e scarba cand aud de Mis sunt niste parveniti incepand de la cel mai mic la al mai mare. Lucru de mantuiala, prost si pe termen lung.
      Toata lumea este satula de ei.

  • Cei un milion la șanțul antitanc pe care l-a făcut MIS-ul pe lângă drum? Toată valea Bistriței încăpea pe acolo. Vai de capul nostru pe mâna cui a încăput orașul!
    Toată lumea a făcut scandal pentru cele 5 milioane de Euro pentru pârtia de schi. Aia sunt nimic fraților! Mizilic! 5 milioane de Euro e drumul doar de când l-a preluat MIS, înainte de asta au fost alte 5 milioane de Euro. Și nu e gata! Toți politrucii v-au scos ochii cu pârtia și și-au băgat apoi mai adânc mâna în buzunarul public. I-a mai vedeți cine stă pe străzile alea și cine și-a mai cumpărat teren dintre politicienii.
    La asta ar trebui să se uite toți cei care stau de ani de zile cu noroiul în fața casei, dar și cetățenii de la blocuri, care n-au un spațiu verde sau un teren de joacă pentru copii pe lângă bloc. Toți plătim aceleași taxe dar unii au mai multe drepturi că și trag singuri. Esențialii! Restul vor avea prioritate la intrarea în împărăția cerurilor.

  • Orice proiect are o rubrica separata in buget destinata tocmai acestor scopuri. 10% din valoarea proiectului. Dupa mine suma ar acoperi exact diferenta. Nu credeti?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.