Actualitate Economie

Lucrările pe DJ 172 Beclean-Figa, DJ 170 în Negrileşti şi podul din Ilva Mică, 10 milioane de lei

CJ aprobă miercuri studiile de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea DJ 170 în Negrileşti (1,3 km într-un an), a podului de pe DJ 172 C în Ilva Mică (reabilitare în şapte luni) şi a DJ 172 între Beclean şi zona turistică Figa (2,7 km în doi ani), lucrări în valoare totală de peste 10 milioane lei.

Valoarea totală a investiţiei de la Negrileşti, 1,3 km de drum şi patru podeţe, este de 2,1 milioane lei. DJ 170 asigură legătura dinspre DN 17 (Reteag) spre Maramureş, trecând prin Ciceu Giurgeşti şi Negrileşti. Km respectiv, acum cu denivelări şi văluriri, traversează satul Negrileşti până la ieşirea spre Breaza, în continuarea tronsonului de drum asfaltat anterior. Lucrările vor dura un an.

Podul degradat de pe DJ 172 C, din Ilva Mică, cu o lungime de 21 m şi o lăţime de 10 m va fi reabilitat şi consolidat în şapte luni cu 963.000 de lei. Podul este situat aproape de ieşirea din localitate, unde se intersectează DJ 172 C spre Leşu cu DJ 172 D Ilva Mică-Măgura Ilvei.

Cei 2,7 km de pe DJ 172, Beclean-Figa, vor fi modernizaţi cu 6,9 milioane lei în doi ani. Lucrările prevăd şi realizarea de şanţuri şi podeţe. Sectorul de drum asigură legătură dintre Beclean şi zona turistică Figa.

24,1 milioane lei a alocat anul acesta Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru infrastructura rutieră, în plan fiind şi modernizări pe DJ 162 Visuia-Silivaşu de Câmpie, DJ 172 Agrişu de Sus-DN 17, DJ 173 Ocniţa-Milaş, DJ 172 C Ilva Mică-Leşu, DJ 154 C Şieuţ-Sebiş, DJ 172 G Cuşma-Livezile, DJ 172 Zagra-Suplai, DJ 172 H Matei-Fântânele-DJ 151, DJ 162 Teaca-Archiud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS