Recomandări Social

Lucrările pe DJ 172 între Cociu, Mocod și Zagra, reluate

Au reînceput lucrările de modernizare pe DJ 172, pe tronsonul DN 17 – Cociu – Mocod – Zagra (24 km), realizate cu bani europeni prin Programul Operațional Regional.

Lucrările, care au o garanție de 6 ani, presupun frezarea îmbrăcăminții asfaltice, mixtură asfaltică, șanțuri și rigole, amenajarea drumurilor laterale existente și noi, 25 de podețe laterale, 29 podețe tubulare transversale, 1 podeț prefabricat, lucrări de consolidare, zid de sprijin din beton, dar și semnalizare rutieră, fiind inclus un parapet de siguranță pe 3 km.

Valoarea investiției (proiectare + execuție) este de 14,9 milioane euro, iar constructori sunt firmele Frasinul și Hydrostroy (Varna – Bulgaria).

https://www.facebook.com/C.J.BistritaNasaud/posts/3057835521097716

1 comentariu

  • Vai de ea lume! De două luni de zile ar fi trebuit ca proiectul să fi fost finalizat. Termenul de finalizare, conform contractului de finatare: 05.10.2021. Dar, cui îi pasă! În frunte cu prezidentul județenei de partid, partizanii umflă sporuri la salariu pentru întârzieri și nerealizări. Din când în când, mai bagă un comunicat ca să creadă electoratul că lucrează.

    La 10.01.2019
    “Încă o nouă veste foarte bună: semnarea contractului pentru modernizarea DJ 172, din DN 17 prin Cociu, Mogoșeni, Florești, Nimigea de Jos, Mocod, Zagra, până la ieșire din satul Zagra, de unde a început modernizarea în anii trecuți. Este primul contract pe care îl semnăm cu bani obținuți din retrospective, la finalul anului 2018 dar din păcate procedurile de achiziție încă sunt destul de îndelungate, pe parcursul anului 2019 fiind făcute toate aceste proceduri”, explică președintele CJ BN, Radu Moldovan.
    https://timponline.ro/3-proiecte-bani-europeni-88-drum-judetean-modernizat-106-receptionati/

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.