Actualitate Recomandări

Lucrările pe strada Valea Ghinzii au evoluat vizibil, spune primarul Ioan Turc

(FOTO) Lucrările pe strada Valea Ghinzii au evoluat vizibil, iar încadrarea în termenele anunțate nu mai pare de nerealizat pentru constructor, spune primarul Bistriței, Ioan Turc.

”Reamintim: am agreat cu constructorul ca primul strat de asfalt să fie turnat în august, iar finalizarea întregii investiții să aibă loc în octombrie. Conform acordului, voi insista și voi urmări în continuare ducerea la bun sfârșit a acestui obiectiv important pentru oamenii din zonă, care erau exasperați la un moment dat de întârzieri. Acum, activitatea a reintrat în normal”, a precizat primarul.

Primăria Bistrița are în derulare execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții “Drum de acces și utilități aferente Complexului Sportiv Polivalent”, în valoare de peste 27 de milioane de lei, bani prin PNDL. Din cadrul acestui obiectiv fac parte str. Valea Ghinzii și str. Aerodromului, unde sunt prevăzute și lucrări de amenajare a trotuarelor și realizarea rețelei de canalizare menajeră. Lucrările au demarat în septembrie 2019, constructor fiind MIS Grup.

Proiectul în valoare de 27 milioane lei, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), presupune următoarele lucrări: rețea de alimentare cu apă către Complexul Sportiv Polivalent; rețea de canalizare pe str. Valea Ghinzii până la Complexul Sportiv Polivalent; rețea de colectare apă pluvială; rețea alimentare energie electrică pentru Complex Sportiv Polivalent; asfaltarea străzilor Valea Ghinzii și Aerodromului până în localitatea componentă Unirea și până la Complexul Sportiv Polivalent (cu trotuare pe ambele părți ale străzii, cu pistă de cicliști cu două sensuri de mers), pe o lungime de 3,2 km; iluminat public stradal cu tehnologie LED si cabluri îngropate; calibrarea rețelelor de utilități astfel încât să satisfacă și nevoile locuințelor din zonă.

https://www.facebook.com/ioanturcpnl/posts/861892004733981

30 comentarii

  • Bravo! In sfarsit incepe modernizarea acelei zone!!! E o zona frumoasa si merita sa aiba utilitati. Va rog Dl primar sa luati in considerare strada VIORELELOR unde avem drum de piatra plin de gropi si praf!! Va invit sa veniti cu masina dvs personala zilnic sa vedeti la cat timp trebuie sa faceti schimburi de brate, bucse si amortizoare. Va multumesc anticipat in cazul in care cititi acest comment.

    • Se pare ca si primarul Turc este pasionat de fotografie.
      Masoara trotuare, pune mana pe borduri…))), e implicat, e afectat, se pozeaza cu proiectele vechii administratii tot mai mult, incercand sa ne convinga ca le face el, bazandu-se pe faptul ca memoria colectiva este scurta.
      Ne-ar place si am aprecia domnule primar sa va fotografiati cu proiectele gandite si realizate de dumneavoastra, daca aveti vreunul.

    • Implementarea si monitorizarea proiectelor e mult mai importanta decat desenele din birou ale PeSeDe, dar cum safii tai nu au prea dus la bun sfarsit proiecte sau daca le-au dus au fost de genul partiei, nu prea aveti voi, invataceii, de unde sa stiti dastea

    • Cand s-a pozat cu tichetele sociale in locul plaselor grele cu alimente ieftine, n-a fost proiectul lui?
      Sau cand a dat drumul programului prelungit la ghiseele primariei, n-a fost proiectul lui?
      Dau doar niste exemplie din scurta memorie colectiva, nu-i tin nici eu evidenta, dar asa, pentru corectitudine si sa nu ramai tu nostalgic dupa PSD degeaba, uite c-am gasit VREUNUL pentru tine.

    • De azi toamna nu s-a mai lucrat nimic la aceasta strada pana in urmă cu o luna de zile.
      Acest constructor si-a batut joc de noi, toti cei care locuim aici in praf și noroi. Deși se putea lucra foarte bine din martie, 4 luni nu a miscat nimeni un deget pentru a finaliza lucrarea.
      De ce le-ati permis acest lucru domnule primar? Unde ați fost până acum?
      Acum, veniti ca un salvator si va faceti ca va pasa de noi, ba mai aveti si tupeul sa va faceti poze. Chiar nu va e rusine?

    • Măi oameni buni, voi nu sunteți in stare nici să duceți la capăt ce va lăsat Crețu și Niculae. Miss grupul isi bate joc de lucrări în tot orașul, peste tot pe unde lucrează și are multe șantiere castigate.
      Din noiembrie de anul trecut pana in iunie anul acesta au ignorat acest santier de pe Valea Ghinzii. Acum pe repede inainte vor sa-l finalizeze. Nu va ganditi la calitatea lucrarilor? Nu sunteti responsabili nici macar de acest lucru?
      Ganditiva ca receptionati lucrari platite din bani publici.
      E o bataie de joc generala ceea ce voi permiteți sa se intample in acest oras.
      Pistele de biciclete de ce le-ati facut, daca nu pot fi folosite de catre noi, cei ce va platim salariile?

    • În imagine e echipa care acum două săptămâni lucra la pistele de cicliști în Unirea. I-au mutat pentru figurație pe alt șantier și au abandonat lucrarea de la Unirea

    • Ce sa intelegem din lamentarile postacilor de mai sus? Ca a face poze cand mergi pe teren e strict apanajul PSD/ Peste tot in lume doar cu fotografii de la fata locului iti demonstrezi prezenta undeva.
      Plus ca lucrari ramase incremenite, daca sunt repornite cum au cerut oamenii, iar nu e bine?
      Vai de steaua rosie a plangatorilor lui Niculae!

    • @Doru Scurtu, nu credeti ca activitatea unui primar inseamna si altceva decat sa le sufle in ceafa muncitorilor? Era mai bine daca nu se implica si mai stateati in praf si noroi inca 2 ani? Cred ca rusinea e de partea celor care mananca caca…

    • Dinu Predescu comenteaza de aliasurile altora ca nu semneaza cu nume, dar nici el nu exista (la un simplu search pe google si pe Facebook) – câtă ipocrizie la boboceii PSD ai scolii de vara

    • Aoleu… MISS? Adică domișoara grup? Ce fantezii mai ai si tu… Mai stiu o singura persoana care scrie gresit numele firmei… sa va facem cunostinta sau va stiti deja?

    • Tare greu cu limba romana la dv, n-aveți loc de pauze. E Clar ca facultatea s-a facut la distanta pe la Spiru pe undeva. Greu cu firmele care-s abuzate non stop si ne platite la timp de stat. Primariile au bani doar in campanii, in rest se așteaptă sa se facă lucrări de gratis. Va place sa comentați din scaunul de funcționar public, călduț și lipist de competentă. Domnii primari sunt licențiați in construcții civile la cum dau ordine, vin doar la poze și la dat articole in ziar. Pardon…mai vin și la cerșit din când in când…

    • Vorbim de limba română, dar scriem „ne plătite”, nu suntem în stare să folosim corect diacriticele (mai mult de jumătate din ele lipsesc). De semnele de punctuație nici nu mai vorbim. Dar se înțelege, pe șantier nu e nevoie de atâta limbă.
      Oricum, încă puțin și vom plânge de mila M.I.S GRUP, firma abuzată și neplătită ce a avut un profit net în 2020 de peste 1 milion 700 de mii RON. Mai bine v-ați apuca de treabă – lucrări de calitate, nu bătaie de joc pe bani publici. Aveți o turmă de avocați buni, câștigați licitații peste licitații, dar nu sunteți în stare să faceți o lucrare de calitate. Înghițiți bani publici și livrați lucrări de mântuială. Hai, la treabă cu voi, că vă știe tot județul cine sunteți, nu e cazul să ne convingeți aici și să pozați în victime cu milioane în buzunare. Spor la treabă!

  • In schimb asa zise piste de biciclete care prin constructia lor au distrus toata verdeata in fata caselor la Viisoara sta pe loc si omeni fara acces in curte. Fain.
    Cind vor fi gata la anul, poate, ele pornesc de undeva si se termina brusc unde nu te astepti. Un proiect fara cap si coada cu executarea extrem de lent. Probabil nu au forta de munca sau lipsa de buna vointa.

    • Nu iti place subiectul asta de deschizi altul? Ai vazut tu oras european civilizat fara piste? Nu iti place la oras, mergi la sat, nu te opreste nimeni. S-a depasit cumva termenul de executie? S-a facut receptia si nu sunt executate corect? Sau scriem doar ca sa ne aflam in treaba si sa vada un oras intreg ca nu prea le avem cu limba romana?

    • Măi…,,manualule”, vorbește tu o limbă străină la perfecție și apoi comentează la adresa altora!
      Dl. Born a semnalat și cu această ocazie faptul că aceste piste au fost proiectate fix ,,din pix”, fără nici o continuitate sau o legătură între ele, iar lucrările se desfășoară tot ,,pe loc și deloc”. Este de fapt realitatea crudă pe care o vedem cu ochiul liber și ne minunăm, facem cruci, scuipăm în sân.

    • ne minunăm, facem cruci, scuipăm în sân – oare din ce păduri veniți, străinilor?

    • Well, yes, I can speak a foreign language just as well as the native one. The fact that he uses „cind” instead of „cand” proves that his mistakes come from ignorance. Moreover, my knowledge in this field does not make his writing correct. And please, behave as a civilized person. STOP spilling in your breast :))

  • Realitatea este ca firmele lucrează fără suportul funcționarilor din Primarie
    Când ești la picul lir lucrurile merg in ritmul in care se mișcă ei
    Tehnicul primăriei este varza
    De ce nu spun când au plătit ultima data pe aceasta lucrare ?

    • Da foarte interesant, mă uitam pe strada Aerodromului cum rup cablurile de curent ce duc la pârtie, asta din cauza că se lucrează fără proiecte corecte. Pe o parte construiesc, pe altă parte distrug. Aceasta firmă este renumită pentru lucrari vai mama lor. O să vedem cum se termină!!!

    • Voi astia cu M in cap si S in coada aveti o obsesie cu realitatea si realismul? Incercati si putina beletristica, sa nu faceti indigestie

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS