Social

Lucruri făcute anapoda. Au drum, dar nu au apă

Supărare mare pe Valea Bârgăului unde sute de familii care locuiesc de o parte şi de alta a DN 17 au rămas fără reţea de apă potabilă, deşi toată zona a fost racordată la conducta magistrală printr-un program ISPA.

Mai mulţi primari din zonă, de la Livezile, Josenii Bârgăului, dar şi din alte comune au întrebat cum se poate rezolva problema fiindcă oamenii ar fi dispuşi să suporte chiar şi pe cheltuiala lor lucrările de aducţiune.

„Avem conducte de apă pe străduţe laterale unde stau oamenii săraci care nu au avut bani să se racordeze la reţea şi nu avem conductă de apă pe strada principală unde stau oameni care ar vrea să aibă apă la robinete. Ce putem face?”, a întrebat primarul comunei Livezile, Olimpiu Neamţ, într-o şedinţă a acţionarilor de la Aquabis la care a fost şi domnia sa prezent.

Directorul Aquabis, Ioan Şandru, i-a răspus că firma pe care o conduce nu a primit autorizaţie să spargă DN 17 care este încă în garanţie, motiv pentru care conductele nu au putut ajunge la străzile principale, cele traversate de drum. Programul ISPA s-a încheiat între timp aşa încât vor trebui căutate alte surse de finanţare.

Ca să nu se repete istoria şi pe DN 15 A, drum care va intra în reabilitare cât de curând, primarul din Şieu Măgheruş, Sorin Mititean, a cerut să se găsească soluţii şi pentru satul Sărăţel din comuna sa.

„Sunt prevăzute pentru racordare la reţea nişte străzi laterale, dar cea principală nu a putut intra în proiectul pe care l-am întocmit. Ar trebui să găsim soluţii rapid dacă nu vrem să păţim ca şi cei de pe Valea Bârgăului”, a spus Sorin Mititean.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS