Actualitate

Lumea fascinantă din interiorul Leoni. Câte maşini au echipat fabricile din Bistriţa în cei 15 ani

(FOTO) Compania Leoni, care sărbătoreşte 15 ani de când se află la Bistriţa, a deschis porţile noii fabrici de la Bistriţa unde face cablaje doar pentru Mercedes, ocazie cu care cei interesaţi au putut vedea întreg procesul tehnologic, de la sala în care angajaţii învaţă noţiuni elementare despre munca pe care o vor face până în fabrica unde se asamblează toate cablurile necesare pentru funcţionarea unui autoturism.

Directorul general al Leoni Bistriţa, Sorin Ghiţă, a mulţumit, în zi aniversară, angajaţilor Leoni care, din 2002 şi până în prezent, au echipat cu cabluri peste 20 de milioane de maşini.

„Celebrăm 15 ani de pasiune, implicare şi dezvoltare a firmei noastre în Bistriţa, parte integrantă în cei 100 de ani de existenţă ai grupului Leoni. Înainte de a intra în această lume fascinantă a cablajelor auto în care sute de fire sunt montate în diverse combinaţii, aş dori să subliniez că sărbătoarea de azi este dedicată oamenilor noştri care, zi de zi, din 2002, adaugă valoare unor produse atât de complexe pe care firma noastră le livrează producătorilor auto de top din Europa. Oamenii sunt chintesenţa afacerii noastre şi lor le mulţumim pentru cei 15 ani de existenţă a firmei noastre în Bistriţa. Ce a însemnat firma Leoni în cei 15 ani de când se află la Bistriţa? Peste 20 de milioane de maşini sunt echipate cu produse făcute de Leoni Bistriţa. Dacă am pune cap la cap firele pe care le-am procesat în această perioadă, am putea parcurge de 15 ori distanţa de la Pământ la Lună. Peste 140 de camioane tranzitează săptămânal fabricile noastre. În spatele acestor milioane de cablaje se află milioane de ore de muncă, de implicare, de pasiune care, practic, au adus Bistriţa la nivelul actual”, a spus Sorin Ghiţă.

Managerul a fost cel care a condus turul prin fabrică pentru oficialităţi şi presă, explicând fiecare etapă din procesul de producţie. Turul a început în sala de şcolarizare – un concept al echipei locale de management – unde proaspeţii angajaţi ai Leoni, oameni necalificaţi, învaţă ce trebuie să facă la locul de muncă în calitatea lor viitoare de operatori cablaje.

Capacitatea de şcolarizare a Leoni Bistriţa este de 120 de oameni pe săptămână.

„Fiecare echipament din producţie îl regăsim în sala de şcolarizare. Oamenii sunt învăţaţi punct cu punct ce trebuie să facă, referitor la standardele, la procedurile, la instrucţiunile noastre de lucru. Procesul nostru este manual, iar pregătirea oamenilor este baza afacerii noastre. De aceea au diverse ajutoare vizuale (ecrane pe care sunt proiectate imagini cu ceea ce trebuie să facă- n.r.). Astfel îi ajutăm să înţeleagă complexitatea procedurilor noastre. Pregătirea durează în general trei săptămâni, după care merg în producţie, iar acolo sunt supervizaţi. Au colegi experimentaţi care îi urmăresc şi îi ajută până dobândesc şi ei experienţă”, a explicat Sorin Ghiţă.

Turul a continuat cu zona de tăiere a materialelor, cea de fiting, zona de asamblare, cea de procese speciale, împachetare şi livrare. Peste tot se utilizează o tehnologie modernă, de ultimă generaţie.

„Cablajul pentru o singură maşină are 40 de kg, firele care sunt folosite la realizarea lui măsoară 2 kilometri. Sunt 600 de fire, 250 de blocuri, 450 de clipuri şi gromeţi, elemente de etanşare, 28 de canale. Lucrăm cu furnizori acreditaţi de clienţii noştri. Toate componentele acestea sunt validate împreună cu clientul final. Este o normă, o regulă. Firma noastră are peste 35 de firme din Bistriţa cu care colaborează”, a mai spus Sorin Ghiţă.

La Bistriţa, spre exemplu, a fost realizat cablajul pentru o maşină Mercedes dotată cu motor de Formula 1 cu o mie de cai. „E o mândrie pentru noi că am realizat cablajele pentru acest model de maşină care a fost realizat în ediţie limitată”, a adăugat managerul.

Pentru ca oamenii să poată vedea cât de importantă este munca lor, în incinta fabricii se află o caroserie a unei maşini Mercedes pe care sunt montate cablurile.

După ce sunt asamblate toate modulele, urmează faza a doua în care e testată funcţionalitatea cablajului.

„Ce e important de reţinut este că acest cablaj nu va mai fi testat decât în momentul în care clientul nostru porneşte maşina. De aceea e foarte important ca noi să facem această operaţie cu atenţie. Ce ne ghidează pe noi este o cultură care, în traducere, sună aşa: livrăm către clienţii noştri produse fără defecte şi pentru aceasta, testarea, e o etapă importantă. După ce testăm cablajul, urmează zona de procese speciale. O operaţie e partea de înşurubare în special în zona cutiilor de siguranţă. Practic se conectează împreună. Printr-un sistem video noi ne asigurăm că tot ce a fost pus anterior pe cablaj, toate siguranţele, corespunde cu cerinţa clientului. Totul se face prin scanare ca să nu existe o posibilitate de eroare. Dacă nu ar ieşi toate perfect, când acest cablaj ajunge la client, el nu poate folosi maşina. Imaginaţi-vă că punem cablajul pe maşină, e totul montat, întorci cheia şi nu porneşte. Vă daţi seama că maşina respectivă e pierdută. De aceea, toate echipamentele sunt validate pentru a evita o astfel de problemă la clientul final, inclusiv împărţirea muncii. După ce cablajul a fost verificat, noi îi ataşăm nişte elemente de plastic cărora le spunem cable chanel”, a explicat managerul.

Ultima etapă din procesul de producţie este ambalarea produselor care vor ajunge la clientul final. Cablajele sunt introduse în nişte saci coloraţi care protejează cablurile, ajung pe o bandă care le transportă la capătul liniei unde, cu ajutorul unor macarale, sunt introduse în cutii inscripţionate cu Leoni, care vor fi încărcate apoi în camioane şi trimise la fabricile de automobile din Europa.

Toate aceste sisteme sunt create de departamentul de cercetare şi inovare al Leoni Bistriţa care a îmbunătăţit tot timpul procesul de producţie pentru ca munca oamenilor să fie mult uşurată.

„Un cablaj are 40 de kg, iar la iniţiativa colegilor, am dezvoltat acest sistem de macarale ca să venim în sprijinul muncitorilor. Peste o mie de astfel de pachete ies din această fabrică într-o singură zi. În cealaltă fabrică sunt mai mult de o mie pe zi fiindcă avem mai mulţi clienţi. Sunt 140 de camioane care săptămânal tranzitează cele două fabrici din Bistriţa, o cifră impresionantă zic eu”, a spus managerul.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Bistrițean Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS