Actualitate Economie

Luptă aprigă pentru gradaţii de merit! 85 de cadre didactice râvnesc la salarii cu 25% mai mari

Lupta pentru obţinerea unei gradaţii de merit în anul şcolar 2014-2015 este pe ultima sută de metri. Profesorii interesaţi de salarii cu 25% mai mari au depus toate documentele la ISJ Bistriţa-Năsăud care le-a evaluat şi a făcut un clasament. Dintre cei 85 de aspiranţi numai 17 vor fi răsplătiţi pentru munca lor.

Inspectorul general adjunct Mihai Mureşan de la ISJ Bistriţa-Năsăud (foto) a explicat pentru Timp Online că se vor acorda atât de puţine gradaţii de merit întrucât e final de serie începută acum cinci ani şi numai atâtea locuri mai sunt vacante la nivelul judeţului.

„Potrivit metodologiei, numărul maxim de gradaţii care pot fi acordate se calculează astfel: din numărul stabilit prin aplicarea a 16% din totalul posturilor didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar se scade numărul de gradaţii acordate personalului didactic, aflate în plată, având în vedere că gradaţia de merit se acordă pe o perioadă efectivă de 5 ani. Au rămas libere doar 17 locuri vacantate de cei care s-au pensionat. La anul, când intră o nouă serie, vor fi mai multe locuri şi vă garantez că şi mai mulţi aspiranţi. Din câte ştiu eu, s-a alocat câte un loc pentru fiecare disciplină, iar cadrul didactic cu cel mai mare punctaj va obţine gradaţie de merit”, a spus Mihai Mureşan.

Pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean a fost publicat tabelul cu numele profesorilor care au cerut gradaţie de merit şi punctajul obţinut înainte de contestaţii. Miercuri pot fi depuse contestaţii, iar apoi va fi publicată lista beneficiarilor.

Cert este că, dintre directori, gradaţie va lua începând cu 1 septembrie 2014 Mihael Simion Forai, aflat în fruntea Liceului Tehnologic Târlişua, care a obţinut punctaj maxim, al doilea clasat fiind Augustin Hădărău care conduce Şcoala Gimnazială „Enea Grapini” Şanţ şi care a obţinut doar 27 de puncte.

Dintre profesorii de română, cel mai mare punctaj îl deţine, înainte de contestaţii, prof. Geta Măluţan de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa (92,5 puncte), iar dintre cei de matematică Mihaela Urs de la Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud (98,58).

Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă efectivă de 5 ani, începând cu data de 1 septembrie 2014. De gradaţie de merit beneficiază personalul didactic calificat care desfăşoară activităţi didactice de predare. Personalul didactic din învăţământ care a beneficiat de gradaţie de merit până la 31 august 2014 poate participa la un nou concurs.

6 comentarii

  • Ar trebui sa retrageti gradatia profesorului POP GRIGORE (gorice)care se spune ca a primit-o de la Vasile Marc cind era director general

  • e foame mare , sint cu burtile lipite de spate. urla foamea in astia,sint ca lupii, te-ar manca si vinde ptr. 100 de lei.

    • Ca de obicei, esti extrem de explicit si clar in afirmatii.
      Acuma zi si la cine te-ai referit.

  • Cu siguranta rezultatele la BAC nu sunt luate in considerare, nici testele nationale!
    Poate participarea la serate dansante, costumatia si iubirea nemarginita fata de sefii partidelor dau calitatea si sigur rasplata. Bravo, tot asa, si peste 10 ani vom avea 90% analfabeti functionali, acuma numai 54% in randul tineretului scolit de 14-15 ani.

  • Dragi comentatori, atat timp cat educatia si sanatatea sunt in coada clasamentului finantarii din partea statului roman, va rog sa nu va mirati de nimic. Ca si contra-argument, va rog sa cautati pe internet date despre finantarea educatiei in Dubai, spre exemplu, sa vedeti diferenta! Fara pilonii de baza ai oricarei societati, vorba lui Caragiale, care va sa zica nu se poate societate! Adica vorbim deja despre „printipuri” fara de care…..pardon, monser!

  • S-a promis un loc pentru fiecare disciplina si nu s-a respectat,vezi profesor logoped cu 2 locuri aprobate din 3 candidati inscrisi si cu un punctaj ” urias” de 24 puncte ,fata de profesor consilier cu 99,24 puncte.Bravo si tot asa !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.