Actualitate

Magazinele Lidl își reduc programul de luni. Se deschid mai târziu, se închid mai repede

Cele trei magazine Lidl din Bistrița vor avea program mai scurt începând de luni pentru a-și reduce costurile cu energia electrică. Astfel, magazinele Lidl vor avea, începând din 26 septembrie 2022, program mai scurt cu o oră, iar duminica și mai scurt.

Lidl, parte a grupul german Schwartz și cel mai mare lanț de magazine din România după cifra de afaceri, va reduce programul de funcționare al magazinelor din toată România, pentru a-și reduce costurile cu energia și, indirect, a contribui la planul la nivel european de a reduce consumul de energie electrică din perioada de vârf de consum.

În prezent, programul magazinelor Lidl este cu circa 2 ore mai mare, respectiv: Luni – Sâmbătă: 07:00 – 22:00, Duminică: 08:00 – 21:00, însă de luni, 26 septembrie, Lidl România modifică orarul de funcționare al magazinelor din toată țara.

Toate magazinele vor avea același program, după cum urmează:

    • Luni – Sâmbătă: 07:30 – 21:00
    • Duminică: 08:00 – 19:00

Operatorii lanțurilor de magazine se află într-o situație delicată în urma adoptării OUG 119/2022, care a intrat în vigoare la data de 1 septembrie. Până atunci, în baza OUG 27, ei beneficiau, ca mare parte dintre consumatorii non-casnici, de plafonarea prețului la energie, plătind 1 leu/kWh, indiferent de furnizor sau de prețul de contract.

După 1 septembrie, lanțurile de magazine plătesc prețul pieței, chiar dacă au existat interpretări că și ele ar trebui să beneficieze de plafonarea parțială (pentru 85% din consum) la 1 leu/kWh, pentru că noua ordonanță mai permite acest preț plafonat pentru companiile din industria alimentară.

Etichete

19 comentarii

  • Din partea mea sa se inchida de tot si in acele locuri sa apara parcuri, sau parcari.
    Imi fac cumparaturile de pe traseul Chirales, Arcalia, Sirioara fara probleme.
    Sunt fix aceleasi produse in mare parte iar despre inghesuiala nici nu mai amintesc.

    14
    57
    • Cumpărături făcute de la magazinele care se aprovizionează de la lidl și selgros (de multe ori am văzut cum cumpără paleți întregi și sunt încărcați în dubițe ) bineînțeles cu un adaos comercial care de cele mai multe ori este nesimțit de mare.
      Dar Dl. Bălan sprijină afacerile locale!

      35
      2
  • Normal ar fi ca sâmbăta dacă nu sunt închise arctrebuivsacaiba program de la 8 la 16 iar duminica închise! Iar acest program ar trebui sa-l aibă toate magazinele inclusiv cele de cartier! Nu este normal ca persoanele care lucrează în magazine sa fie exploatare asa cum sunt exploatate. Aceasta forma de sclavie trebuie sa înceteze! De pilda marele om politic Rodica Dobranis este atât de ahtiați după bani încât și în sărbătorile de Crăciun și Paște este în stare s-ai oblige pe angajați sa vina la munca! Și asta pe un salariu amărât.

    49
    8
    • Nu este deschis niciun magazin Atlantis de Crăciun și Paste. Salariile sunt mai mari cu 30-40% la vrd față de rețelele corporatiștilor, sau cel puțin erau în urmă cu câțiva ani când eram în temă. Piața este liberă, nu te obligă nimeni să intri la atlantis, la lidl, la magazinul din Șirioara sau oriunde altundeva. La fel, nici la muncă nu te ține nimeni cu forța, nu îți convine ceva, te ridici și pleci. Dacă lăsăm deoparte invidiile (ce vă macină pe mulți) și ambițiile și antipatiile personale, n-ai ce reproșa mare lucru familiei Dobraniș. Dau de lucru la mulți oameni, impozitele rămân la Bistrița, magazine relativ îngrijite și aranjate.

      20
      14
    • Rodica, a doua zi de Crăciun este sărbătoare? Dar a doua zi de Paști? Dar de Rusalii? Dar de a doua zi de Rusalii? Astea toate sunt sărbători legale! Și apropo de salarii: le dai cu puțin peste salariul minim pe economie!!! Spui ca nu te tine nimeni cu forța? Ia du-te la magazinul de pe str. Dragoș Vodă sa vezi ce angajate sunt și o sa realizezi despre ce vorbesc!

      14
      2
    • Cred că dna Rodica are mai multă minte decât să răspundă la aberațiile Dvs. Era vorba de Crăciun și de Paște, nu de a doua zi sau de toate celelalte sărbători legale. Arătați-mi și mie un singur magazin care e închis de 24 ianuarie, sfânta mărie, 1 decembrie, rusalii etc. Magazinele și mall-urile sunt deschise în aceste zile și inclusiv duminicile pentru ca noi, cei care suntem liberi în aceste zile, să putem merge la cumpărături, la mall, la cinema, la ștrand, la terase. Iar salariile, așa cum spuneți și Dvs, sunt peste salariul minim, în timp ce la alte magazine e fix salariul minim.

      9
      2
  • Situația este gravă, in străinătate ș-au închis patiserii (facturi la curen de 100.000 lei/luna), supermarketuri de cartier (de genul Super-ului de pe Independentei 60, facturi de 50.000 lei pe luna)
    Abatoare care au dat afara 350 angajați,
    Patinoare acoperite care s-au închis (clubul de hockey pe gheata si cel de patinaj artistic se desființează).

    Eu nu cred in plafonarile de prețuri.
    Dacă statul taie o parte din cheltuielile bugetare, face economie la buget, iar banii respectivi îi dă populației (plafonarea ), bugetul statului rămâne neschimbat, neproducând inflație.

    Daca statul acoperă plafonarea FĂRĂ A TĂIA DIN ALTĂ PARTE, si se împrumută, cresc deficitul bugetar, cresc îndatorarea publica, înseamnă ca ei măresc masa monetara.
    BNR încearcă sa combată inflatia, reducand cantitatea de bani de pe piața, prin creșterea dobânzilor si restricționarea creditării, iar GUVERNUL arunca bani pe piața din creșterea deficitului (cheltuiește cu 7% mai mult decât anul trecut).
    Daca vrem sa scăpăm de inflație, trebuie ca statul să nu aibă deficit, sa nu cheltuiască mai mult decât incaseaza fin taxe si impozite.

    13
    2
    • Inflatia in Elveția este de 3,5%.
      Deficitul bugetar este de 0,7%.
      Dobanda cheie 0,5%.
      Pentru ca ei nu tipăresc bani, nu se împrumuta, nu maresc pensiile si salariile fără a avea bani.

      Cantitatea de bunuri, servicii si energie este limitată. Cantitatea de bani este nelimitata!
      Daca parlamentarii romani maresc pensiile si salariile bugetarilor cu rata inflației 15,3%, BNR va trebui sa mărească dobânzile la 12-13% in loc de 8,5% pt a tempera inflatia.
      Eu sunt IMPOTRIVA aderării la EURO!
      BCE tine dobanzda cheie la nivele scăzute pt a salva “puturoșii” (Italia, Grecia, Spania, Portugalia) etc pt ca nu isi vor putea plăti datoriile daca dobanda trece de 3%, iar celelalte tari din zona euro, sau care au curs fix raportat la EURO au de suferit, din cauza inflației pt ca BCE nu mărește dobanda cheie.
      Au de suferit Irlanda, Danemarca, Olanda, Germania, Belgia etc. pt ca nu pot mări dobânzile pt a combate inflatia.
      Euro se devalorizează in raport cu dolarul pt ca BCE întârzie sa mărească dobanda cheie, pt a salva puturoșii, care trăiesc pe datorie!
      România nu trebuie sa adere NICIODATĂ la euro!

      8
      5
    • Adrian, ai spus un mare adevăr! Elveția cam în fiecare an a raportat excelente bugetare și sunt sigur că și anul asta o sa fie la fel chiar dacă acum au un mic deficit, pana la sfârșitul anului o sa termine cu un excedent chiar dacă va fi mai mic. Da, dar elvețienii nu-l au pe domnul Ciolanu nici pe monseur jeneral! Nici un președinte care a furat 6 case nici un președinte care favorizează prieteni pe bani publici. Elveția are probabil o clasa politica care răspunde în orice moment în fata cetățenilor și nu se cred vatafi pe moșie.

      9
      4
    • La noi tocmai s au majorat indemnizatiile demnitarilor ,aici intra si conducatorii institutiilor de pe plan local cu 25 la suta.Pene lache spune ,,sa invatam sa fim bogati si cinstiti” adica luam cat vrea muskiu nostru cu legea in mana,devalizam bugetul si bagam țara in criza majora ca ne permite legea pe care tot noi o facem.Ăsta s a declarat nebun ca sa scape de un dosar de evaziune.Alt pene lache zice ca e invidios pe salariile demnitarilor straini.Dar uita ca unul ca el in tarile alea de care vorbeste era cel mult gestionar la tomberoanele de gunoi.Peeeseedeee si penale îsi fac manevrele dar îi scoate pe prostani la inaintare .Intre timp ne imprumutam la dobanzi neeusinate sa poata dormi elita mugetarilor linistiti.Astialalti ,iau atitudine pe tik tok,pe Fb si cu nevestele in bucatarie in timp ce mai beau o bere la pet.

      11
      2
  • kafiaua iaeshte ffff skumpi k naviem baniii dii iea k lukram toata ziua la fabrik la leoni k sa fashem bani shi nu niajung nici deo kafie da injineru are banii die kafie shi mierje in lid toati saptamana

    6
    3
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui aileni lenuta Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS