Actualitate

Mai puţine naşteri şi căsătorii în anul 2011 în Bistriţa, dar mai multe decese

Dintr-o situaţie statistică întocmită de Serviciul Stare Civilă pentru perioada 2009 – 2011 se constată o regresie a numărului de naşteri în anul care tocmai s-a încheiat.

Dacă în anul 2010 s-a înregistrat o creştere sensibil mai mare a naşterilor, respectiv 2.489 de nou-născuţi faţă de 2.376 în 2009, numărul bebeluşilor din anul 2011 a scăzut la 2.324.

Bistriţenii nu au stat mai bine în anul 2011 nici la capitolul căsătorii. Dacă în 2009 s-au înregistrat 675 de căsătorii, începând cu anul 2010 numărul acestora a început să scadă, ajungând la 608, pentru ca în 2011 numărul căsătoriilor să fie şi mai redus: doar 526.

În schimb, numărul deceselor a crescut de la an la an. Dacă în 2009 Serviciul de Stare Civilă a înregistrat 871 de decese, în 2010 numărul acestora a crescut la 935, iar în 2011 la 946.

Ca o noutate pentru anul 2011, în activitatea Serviciului de Stare Civilă, a fost procedura de divorţ pe cale administrativă, numărul divorţurilor încheiate pe această cale fiind de 31, informează ziarul primăriei.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS