Recomandări Social

Mai rău nici că se poate. Jumătate din semnalizările de pe Via Transilvanica, distruse (FOTO)

Peste 100 de indicatoare de pe Via Transilvanica, semne de treceri de pietoni/drumeți, „atenție la urși!”, au fost rupte, aruncate, dărâmate, furate, anunță Asociația Tășuleasa Social pe Facebook.

”Primăvara a început cu o mulțime de oameni care ne-au scris că vor să parcurgă Via Transilvanica, respectiv pe porțiunea terminată adică cea din județul nostru, Bistrița-Năsăud, lucru care ne bucură.

Pe de altă parte, ne și întristăm. Dar ținem să mulțumim tuturor celor care ne-au trimis fotografii cu vandalizările făcute pe traseul Via Transilvanica.

Acest lucru ne-a constrâns să facem o evaluare completă a traseului și în urma acesteia am constatat că peste 50% din signalectica traseului a fost distrusă în mai puțin de o jumătate de an de la montarea acestora.

Știam din experiența VMT că trăim într-o țară în care exista posibilatea distrugerii, dar trebuie să recunoaștem că la o dimensiune așa mare de vandalizări, într-un timp așa de scurt, nu ne-am fi așteptat. Peste 100 de semne indicatoare, semne de treceri de pietoni/drumeți, „atenție la urși!”, au fost rupte, aruncate, dărâmate, furate. Câteodată, pe zeci de kilometri, toate.

Au fost foarte mulți cei care ne-au transmis fotografii sau ne-au indicat precis locul vandalizărilor, dar nimeni nu ne-a putut spune concret cine și mai ales, de ce a făcut acest lucru. Acest lucru rămâne un mister pe care sperăm să-l elucidăm.

O luăm de la capăt, până la capăt

În acest proiect am încercat să-i implicăm pe toți, indiferent că sunt locuitori în satele prin care trece drumul, autorități locale, județene sau centrale, au făcut-o exemplar și știm că cel puțin în Bistrița-Năsăud există alocați bani pentru mentenanța acestui traseu.

Via Transilvanica este calea noastră, a tuturor, inclusiv a acelora care o vandalizează. Iar în ceea ce ne privește pe noi, cei de la Tășuleasa Social, nu ne vom opri și o vom duce până la capăt.

Cu cei peste 1000 de donatori, care deja au contribuit la acest proiect, noi am făcut un “contract” pe termen lung și credem că noi toți trebuie să avem și grijă de acest traseu. În ceea ce ne privește pe noi, vom regândi modalități mai trainice, mai puțin destructibile pentru a marca drumul și vom adopta 20 de kilometri din traseu, pe care îi vom verifica periodic și îi vom curăța de gunoaie.

Așa că vă rugăm și pe Dumneavoastră, mai ales cei din Bistrița-Năsăud, să adoptați câte-o bucățică din traseu și împreună să-l ajutăm să se mențină, să nu fie distrus și să dăinuie mult și bine.

Adoptă o bucată de drum!

Ce ar trebui să facă un “părinte adoptiv”?

  • Să ne anunțe disponibilitatea de a adopta un anumit număr de kilometri (eventual câți și unde);
  • Să parcurgă kilometri adoptați cel puțin o dată la 2 săptămâni;
  • Să curețe traseul de gunoaie în caz de nevoie, de câte ori este necesar;
  • Să raporteze autorităților locale distrugerile cât de curând, ca acestea să poată fi înlocuite/reparate și eventual să participe la aceste lucrări;
  • Să evalueze și să facă propuneri de îmbunătățire a tronsonului adoptat;

În încheiere, dorim să vă transmitem că nu ne-ar ajunge toată viața ca să vă povestim despre bucuriile și beneficiile de a fi “părinte adoptiv” a acestui traseu și mai ales despre mulțumirea de a fi implicat într-un proiect frumos, dus până la capăt. Cale bună, prieteni!”

https://www.facebook.com/tasuleasasocial/posts/10156920081794765?__xts__[0]=68.ARCkAgBFLPU6xfy0v6D2zEWlAUhS4bM0M-j9iAueKrLZFajDIagvodiBXXY9X9pU-fLsOiM1jJrmELbvqYjvP__v6-DvI-YLUWYgcB7qnr1mKhZ6Z3EVskFOiLGYRVia5n0nBmqNHKPICBS70Fzk-4LUTAU3MoSFUOgxQtwAHxAO-SBwdjaKv695cdCEFyL613vRk3kTOW39nxaAXLMVydJvcWnNJGegSiDXpNu9XDGl8KJ-aTYGx7UMX7EAu2oNq4oBk4gKMpTNGsMhMtw3u-r2gcGCU2JfQK1Y0AeErBU1D5ACTSiyYkCPJYdjZCJqSbt2ZYSL5BgkWa9RUCyk&__tn__=-R

18 comentarii

    • Eu nu cred ca romanii fac asa ceva !
      Poate străinii , aia care vor sa ne fure tara , care ne vorbesc de rau in lume, străinii invidioși pe creșterea noastra economică !
      Bine zic PSD-isti , ar trebui sa ieșim dracului din UE , sa-i lăsam singuri , sa vedem cum s-or descurca fara noi ?Dupa Marea Britanie daca iese si România , praful o sa se aleagă de Europa !

  • ursii!
    se suie in copac si rupe tot!
    asta arata a copac si a distrus tot!
    doar cu o pusca faceti „curatenie”!
    (in primul rand ciobanii,,,,astia pe unde pasuneaza e plin de peturi si sticle goale!!!)

  • În cadrul Asociației trebuie desemnată o persoană-voluntar care să aibă responsabilitatea să sensibilizeze populația (sătenii) de-a lungul traiectului cu o atribuție de prevenție a distrugerii semnelor.
    E clar că educația religioasă prin care Statul investește sume masive de bani subvenționând ora de religie are 0 efecte la nivel de comportament, chiar și cele 10 porunci sunt încălcate repetitiv,culmea chiar în zonele în care Biserica susține că desfășoară o activitate educațională.
    Care e rostul acelor ore de religie?
    Oare nu mai bine banii respectivi sunt redirecționați spre adevărați educatori capabili să învețe populația comportamente și atitudini civilizate?
    E o consecință directă a unor politici publice ineficiente, care merge mână-n mână cu corupția politică.
    Acum prevenția la nivelul inițiativei se poate face prin comunicare la nivel local, sau prin material trimis prin poștă, mai ales celor care desfășoară activitatea în proximitatea traseului(ciobanii cu turme de oi, sătenii, copiii la joacă) și explicat de ce trebuie protejate acele indicatoare.
    Păstrarea indicatoarelor
    1. Pot salva vieți
    2. Traseul va aduce mulți turiști care vor cheltui prin cazare, consum bani la comunitățile locale
    3. Pentru familiile sătenilor respectivi, venirea unor turiști străini poate reprezenta o oportunitate de viață, contactele stabilite cu timpul pot aduce posibilități de muncă temporară în străinătate, vacanțe prin schimb etc.
    Nu cred că e dificil de făcut lucrul acesta, e doar o chestiune de organizare, deocamdată nu sunt mii de localități pe traseu.
    Există și aspectul care intră în prevenție folosind frica, exemplu instalarea unor camere în puncte nevralgice, apoi scrisori care să explice consecințele legale(amenzi consistente, închisoare pentru distrugere de bunuri) dar ar trebui să fie etapa a 2-a, în cazul celor recalcitranți. Și bineînțeles, patrulele montane ale unor instituții care se laudă că au activitate. Bine se poate merge și mai mult la accesarea de imagini satelitare live sau prin drone, dar bugetul unei biete asociații nu permite, însă un protocol cu anumite instituții din apărare ar permite..însă e la alt nivel.

    • adica de ce sa muncim si sa luam contact cu lumea civilizata?
      nu e mai bine asa, ca oricum partidul (indiferent care o fi ala) are grija de noi?
      hai sictir, noua nu ne place munca si nu respectam asa ceva nici daca o presteaza altii.
      clar?
      PS: pe înapoiatii astia doar amenzi din alea de mii de lei (cu luatul porcului si al gainii din cotet – daca nu au de unde sa le plateasca) i-ar mai civiliza un pic.

    • Nu e așa.
      Asociația ar putea fi inteligentă să gândească social și să ofere de lucru(chiar temporar) tocmai celor care distrug astăzi acele traiecte. Ar fi mai greu de distrus apoi, ba ți-ai atrage parteneri din rândul comunităților respective.
      Că e de săpat o groapă pentru un stâlp sau de cărat niște saci de ciment cu căruța..
      Zic și eu.
      Iar voluntarii ar fi utilizați la alt nivel.

    • adica sa-i plateasca ca sa nu le distruga sau cum?
      dupa ce ca fac pe degeaba munca de voluntariat sa mai si plateasca niste dobitoci al caror singur scop în viata e sa distruga munca altora?!?
      nu mai bine îi amendam de sa-i ia mama dracu’ si cu banii aia sponsorizam organizatii ca Tasuleasa?

    • Ce e greu de înțeles, traseul trece prin comunitățile lor.
      Turiştii şi voluntarii îmbrăcaţi cu țoale de firmă, vin o sâmbătă şi pleacă dimineața următoare. Când implantezi un proiect de asemenea anvergurā cred că rețeta succesului e să prezinți avantajele pentru cei care sunt acolo şi să-i încerci să-i cooptezi măcar la nivel de motivație. Dacă proiectul e conceput doar în viziune elitistă pentru studenții şi profesorii de universitate în vacanță, nu va reuşi. E la mintea cocoşului.
      Oamenii locali trebuie implicați şi încurajați. Mai ales cei din familiile sărace. Când îl vor percepe şi ca o parte a unei investiții personale de timp vor vrea să reuşească. Altfel, nu.

  • Istoria a dovedit că dictaturile în Romania au fost rezultatul necesității.
    Exagerând un pic, poate că ar trebui introdusă pușcăria, fără posibilitatea liberării condiționate, pentru lucruri care în opinia multora sunt minore: cum este poluarea de orice fel, distrugerea bunurilor altuia, etc.

  • puneti glont pe teava!!!! o sa ajungem mai rau ca India!!! si nu din cauza guvernului, ci a oamenilor de jos care ii doare undeva cine sau cum face!!!!!!!!!!!!!!!! nu au frica de nimic! daca un politis bate vreun hot ies Rezistii sa zbiere ca sunt violenti!!!! si asa mai departe…..

    • Nu zau ! Oameni de jos sunt de vina? Tu esti un om de sus sau un ciugulitor pe langa un om de sus?

  • un drum /cale/poteca/….etc…etc…. care nu duce nicaieri si nu vine de niciunde.
    nu spun mai multe ca si asa e destul.

  • JANDAMERIA CE FACE?
    EA TREBUIE SA NE PAZEASCA BUNURILE!
    JANDARMERIA E DE VINA CA NU NE PAZESTE BINE!
    Inloc sa sarbatoresca pe centru mai bine ar face o tura…asa cum stau pe sate sambata sa prinda hotii de lemne!

  • Oare si alea cu regele or fi distruse? daca da inseamna ca s-a desteptat poporul sigur sint distruse doar semnele care indicau pe unde a plecat carol cu lupeasca in plina criza lasand tara fara conducator,de ce sa-i faci ”lume multa oameni putini” s-au ceva de genul amintit de raul adrian putin mai sus.
    *****
    Pe Bargau-n sus
    Pe un drum ascuns
    Iata ies in cale
    Doar indicatoare
    ****
    Rupte jumatati
    Zac pe jos bucati
    Stiute de oieri
    Nu duc nicaieri
    ****
    Nu are morala
    Ca casa regala
    Un pamflet, o poezie…
    Cu cacafonie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.