Actualitate Social

„Mâine la cinci ne vedem aici!”, cu autorizaţie până la sfârşitul lui martie

Manifestanţii care se întâlnesc zi de zi la Prefectura Bistriţa-Năsăud au primit autorizaţie să continue protestele. Aceasta este valabilă până în data de 31 martie a.c., dar va putea fi reînnoită în cazul în care protestatarii vor dori acest lucru.

Autorizaţia a fost eliberată de o comisie care funcţionează la Primăria Bistriţa şi care nu a avut nimic împotrivă să le permită oamenilor care se întâlnesc seară de seară în faţa Prefecturii ca să scandeze lozinci antiguvernamentale şi antiprezideanţiale să continue să facă acest lucru, dar legal.

Mai mulţi manifestanţi s-au plâns zilele trecute că, odată ce li s-a cerut să intre în legalitate, de fapt s-ar fi încercat intimidarea lor. Dovada faptului că nu a fost aşa e că cererea lor de autorizare a fost avizată favorabil şi se vor putea întâlni să protesteze zilnic până în 31 martie inclusiv.

Aşadar, şi de acum înainte ei vor putea scanda la despărţire „Mâine la cinci, ne vedem aici!” fiindcă nimeni nu îi va împiedica să se întâlnească în ziua următoare.

4 comentarii

    • N-o sa vorbesc cu mortii
      Pierduti in valea sortii.

      Vorbesc cu cei ce stiu,
      ce-aud si inteleg
      Ca sufletul intreg
      E-acela ce e viu.

      N-o sa vorbesc cu mortii
      Ma-chin in fata lor,
      Dar drumul cu oprelisti
      Ma duce inspre cei
      ce inteleg si vor,
      Ce cauta lumina, seninul si caldura
      In tot ce stapaneste gandirea si faptura.

  • Că dau cuvintele(lor) o formă care n-ai mai văzut-o vre-odată,
    Filozofie de stradă,
    Bagabonteala-nteleapta,
    Sau o mixtură de dragoste şi ură combinată, cu,
    Perseverenţă, ambiţie, determinare determinată de mediu
    Supuşi unui constant asediu, de,
    Senzaţie şi plăcere dincolo de care-s câmpii eterne,
    Acolo-s rădăcinile mele,
    Prin ele,
    Şti că-mi iau energie în fiecare zi direct de la stele,
    Şi scuip raze în mulţimea de gură căsca,
    Care are nevoie de-un semn să-nceapa să creadă că poa’ să renască,
    Nu privii la statui,
    Şti că ele n-or să vorbească,
    Ele n-or să gândească,
    Ele n-or să clipească,
    Şi de-am fi măcelăriţi la picioarele lor într-o manieră grotească,
    Dacă vrei să te susţină fă-le să trăiască,
    Fi schimbarea care vrei s-o vezi în lume,
    Suntem aceeaşi de mii de ani doar că purtăm alte nume.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS