Actualitate Recomandări

Managerii firmelor pot învăța gratuit cum să se adapteze schimbărilor

Managerii firmelor din Bistrița-Năsăud au șansa să dobândească gratuit o serie de instrumente pentru a face față schimbării de zi cu zi grație proiectului ”Bistrița pe harta profesională a Europei”, derulat de Camera de Comerț și Industrie și finanțat din POR Capital Uman.

Secretarul Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Monica Mureșan, a explicat pentru Timp Online că, prin acest proiect, se organizează un pachet de cursuri și seminarii care sunt oferite gratuit mai multor categorii de manageri: de linie, middle managerilor și top managerilor din companii, un alt pachet de cursuri fiind destinat departamentelor de resurse umane.

”În fiecare zi apare ceva nou, iar managerii trebuie să fie pregătiți să facă față acestei schimbări pentru a nu spune: din păcate, la noi nu se poate așa. Pentru că, din acel moment, orice dezvoltare în interiorul companiei este sortită eșecului și, din păcate, sunt foarte multe exemple în acest sens”, a spus Monica Mureșan.

Unul dintre cursuri este despre managementul riscului care, de regulă, nu este luat prea mult în serios în companii.

”Rămâne cam la sfârșit pentru că încă nu suntem foarte familiarizați cu zona de analiză de risc și cu toate tipurile de măsuri pe care ar trebui să le avem în sensul de a crea un plan de contingență care ar trebui să asigure măsuri de tip B sau C atunci când la proiectul derulat s-a întâmplat ceva. Este foarte ușor atunci îți imaginezi lucrurile să îți faci un plan din timp și să planifici o abordare atunci când ceva se întâmplă sau să fii reactiv, să aștepți să se întâmple și abia atunci să te gândești la ce ai putea face. Întotdeauna aceasta conduce la un consum de resurse suplimentar care afectează, bineînțeles, costurile unei companii sau ale unei organizații”, a explicat Monica Mureșan.

Un alt curs este pentru managerul de produs unde se discută despre modul în care se introduce în companie un nou produs sau serviciu, despre cum se organizează lucrurile, despre cum se urmăresc costurile și se face marketingul produsului respectiv. Cursul pentru managerul de inovare este de asemenea foarte important pentru că în fiecare firmă se inovează, iar oamenii trebuie motivați să vină cu idei noi.

Dată fiind criza forței de muncă – una dintre cele mai importante crize care au lovit societatea în ultimii ani – managerii de resurse umane trebuie să știe cum să gestioneze situația în noile condiții.

”O abordare modernă în întreaga comunitate europeană și numai este că departamentul de resurse umane nu este numai un departament al organizației, ci un partener al organizației. Tocmai acest lucru vrem noi să-l transferăm prin acest curs de manager resurse umane, care este un curs autorizat de către Ministerul Muncii”, a mai spus ea.

Pe lângă aceste cursuri, prin proiect se mai organizează seminarii de economie circulară, de inovare socială, de TIC, resurse umane, managementul confictului sau leadership.

”Lectorii noștri vin cu un bogat pachet de experiență practică astfel încât orice concept teoretic pe care îl enunță îl subliniază printr-o exemplificare practică. Cel puțin la ultimul curs care s-a finalizat săptămâna trecută, manager de inovare, practic cursul a durat până la 16.30, iar la 17.30 oamenii încă erau în sală pentru că aveau foarte multe întrebări pentru lector și foarte multe spețe care se întâmplă în companiile lor de discutat. Ne-am bucurat fiindcă oamenii și-au dat seama că sunt multe probleme pe care nu le pot rezolva singuri și acum au înțeles că sunt persoane specializate care îi pot ajuta să o facă, iar din acest punct de vedere noi suntem foarte mulțumiți de feedback-ul pe care îl avem la cursurile noastre”, a adăugat Monica Mureșan.

Întrebată cine poate participa la curs, Monica Mureșan a răspuns: ”Noi ne-am propus prin proiect ca grupul nostru țintă să fie constituit din manageri din firme mici și, prin excepție, din firme mari. Prin urmare, marea majoritate a cursanților noștri vin din firme mici pentru că noi suntem conștienți că viitorul este al acestor firme, iar flexibilitatea lor la inovare este mult mai mare decât a unei firme foarte mari cu reguli foarte clare și fără mecanisme flexibile. Firmele mari au și ele acces, nu am făcut discriminare. Metodologia este pe site-ul proiectului, este transparentă și în felul acesta selectăm participanții. Dar ne adresăm cu preponderență firmelor mici care altfel nici nu au posibilitatea să urmeze aceste cursuri foarte scumpe din piață pe care noi le livrăm în cadrul proiectului gratuit”.

Contează în schimb domeniul de activitate din care provin cursanții fiindcă, prin proiect, a fost o listă de coduri CAEN eligibile. Aceștia pot fi din zona producție, din servicii, dar și din comerț.

La un curs pot participa 14 persoane fiindcă nu se poate lucra în mod eficient cu o grupă mai mare. Cu un număr între 10 și 15 cursanți, lectorul se poate ocupa de toată lumea.

”Cineva care vrea să vină la cursuri trebuie să intre pe pagina noastră web, acolo este o cerere online care are câteva câmpuri de completat. Apoi, colegii mei care se ocupă de selecția grupului țintă vor contacta persoana respectivă ca să vedem dacă este dintr-o companie cu cod CAEN eligibil și de acolo încolo se pornește la întocmirea dosarului care este puțin birocratic, dar acestea sunt cerințele apelului. Și noi suntem controlați dacă respectăm toate cerințele. Cel mai important este că, dacă persoana este angajată într-o firmă, iar aceasta nu dorește să o trimită la curs, din păcate nu va putea face cursul fiindcă avem nevoie de o declarație semnată de reprezentantul legal al companiei că este de acord și că persoana respectivă face parte din structura managerială a companiei. Eu încurajez managerii din companiile eligibile să îndrăznească să vină la cursurile noastre. Eu garantez că nu vor regreta acest lucru. Este o investiție de timp, e adevărat, dar vorbim de 32 de ore cel mai mult, și pachetul de cunoștințe cu care vor pleca de aici sunt convinsă că le va folosi în viața profesională de zi cu zi foarte mult”, a mai spus Monica Mureșan.

13 comentarii

  • Este un proiect binevenit, mai ales firmelor mici ale cărei proprietar (întreprinzător) îndeplinește aproape toate sarcinile manageriale ale funcțiilor și domeniilor pentru care este oferită posibilitatea de pregătire. Tot aici ar trebui abordată și problema împărțirii sarcinilor unor oameni care să preia supravegherea problemelor, pe acelea pe care, cu timpul prin dezvoltarea firmei, nu le poate rezolva o singură persoană și în acest caz este bine ca sarcinile din domeniile respective să fie repartizate unor persoane care să aibă pregătirea corespunzătoare pentru rezolvarea problemelor din domeniul respectiv. Prin încercarea de controlare a tuturor domeniilor, eficiența procesului de conducere, îndrumare scade și devine defavorabilă întreprinderii care se dezvoltă, dar crește și numărul problemelor care trebuie rezolvate. Este o mare greșeală a ”patronilor” de a face singuri totul, deoarece scurgerea rapidă a timpului și creșterea sarcinilor influențează negativ eficiența actului conducerii, dar și integritatea fizică și da, psihică a unui singur ”conducător” !!!

    • Dute omule si vezi ti de gandurile tale!!NOI TREBUIE SA NE ADAPTAM INFLATIEI PRODUSE DE CIUMA ROSIE PRIN DUBLAREA SALARIILOR LA BUGETARI( CU BANI IMPRUMUTATI ) !! IAR IMPRUMUTURILE VOR FI PLATITE DE NEPOTII TAI !!

    • Am un mic magazin cu produse alimentare cu o singura vanzatoare care are salariul 2000 brut minim. Platesc chirie, platesc la stat, platesc autorizatii si avize, platesc cursuri de sanatate, platesc texa de acces, platesc taxe de publicitate, platesc aproape tot de raman la limita sa acopar salariul.
      Vanzarea nu a crescut, mai multa munca nu depune, sa iasa in drum sa vanda ambulatoriu nu e voie, sa iasa in fata magazinul sa strige nu poate ca deranjeaza vecinii, etc.
      Angajata mea are o vecina buna care lucreaza la primarie si anul trecut avea tot 2000 salariu.
      Vreau sa-i maresc salariul la vanzatoare la 5000 lei asa cum are vecina ei .
      Acum O INTREB PE DOAMNA MURESAN

      CE CURSURI SA FAC PENTRU AI MARI SALARIUL ANGAJATEI MELE LA 5000 LEI PENTRU A NU SUFERI CAND MERGE ACASA SI TREBUIE SA SE INTALNEASCA LA CAFEA CU VECINA EI????

    • ai devenit un fel de balanel…aprobi toate initialivele care suna frumos….chiar si cele care …
      bat apa in piua…
      mai mult alerga….
      praf in ochi….

    • De ce nu fac cursuri de Limba Română, și pe urmă mai vedem….că vorba aia, de scris știe toată lumea, cu cititul e mai greu….

    • MA BUCUR PENTRU TINE CA AI CONSTAT ASTA PE TINE
      TU CHIAR AI NEVOIE DE LECTII DE LIMBA ROMANA
      ….
      vezi ca inainte de si…nu prea se pune virgula!!!

  • Cred ca stiu ce contine acele cursuri.
    lectia 1: Vinde tot
    lectia 2: Schimba in euro tot
    lectia 3: Angajeaza-te la stat.
    lectia 4: Asigura-te ca ai dat spaga toata/la toti

  • cele mai bune cursuri de resurse umane sunt in Bucuresti, eu am fost la un curs acolo si am invatat inclusiv sa lucrez in Revisal, dar cursul a fost mai complex iar doamna Varneanu a fost deosebita.

  • Nesimtirea psdului nu are margini!Cum poti tu sa umpli de datorii o tara intreaga ca sa platesti mai bine bugetarii?(salarii care nu sunt suportate de economia reala).Inflatia anuleaza cresterile salariale iat ceilalti e vai de capul lor!!Asta a facut ciuma asta de la revolutie incoace si duce tara la faliment pt a mai castiga niste alegeri prin mita si prostirea unui intreg popor .In ce tara din lume castiga bugetarii mai bine decat
    la privat? Mai au si vre o 70 de zile libere pe an,plus liberi de la 12 vinerea!!!

    • Mariuse,
      Ăștia sunt pe cale să livreze și amaneteze informația genetică a întregii populații ADN-ul fiecărui copil din România sub motivul unor teste prenatale la tot felul de firme dubioase iar culmea culmilor să le și plătească ..
      Ghici ce vor face respectivii?
      De la domeniul asigurărilor medicale(să vezi cât vor umfla facturile pentru familiile cu predispoziție la maladii genetice) până la cercetările neautorizate , țara aia e eșantionul de fraieri perfect.
      Afacerile de tip Pharma cu diluanți de tip placebo sunt deja de tipul trecutului.
      Băieții s-au reorientat.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui gânditorul de la Hamangia Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS