Actualitate

Managerul Spitalului Județean Bistrița, dr. Mircea Gelu Buta, despre vaccinări

”Legat de această discuție publică privind vaccinările care se poartă în ultimele luni. A apărut un volum foarte profesionist scris de 70 de profesori americani. Lucrurile sunt neînțelese nici de cei care se opun vaccinării, nici din partea medicală. Oamenii de știință, oamenii de neștiință, toată lumea e de acord că vaccinurile sunt utile și prin ele se poate stăpâni morbiditatea. Ce probleme se ridică însă, ce critici se aduc vaccinării sunt ingredientele din vaccin, care sunt foarte multe săruri de aluminiu. Ele sunt băgate nu ca să stabilizeze vaccinul, ci să-i crească antigenitatea, puterea lui în producerea de anticorpi. S-a constatat că aceste săruri de aluminiu sunt responsabile de boli autoimune și atunci lumea dorește o medicină personalizată, să reușească știința ca înainte să-ți fie prescrise vaccinuri să îți poată spune dacă ești un posibil candidat să faci o boală autoimună. Am fost întrebat la cursuri despre vaccinuri. Am pus întrebarea următoare: Aveți câini acasă? Da? Când i-ați dus ultima dată la vaccinare? UNul a spus că săptămâna trecută. Păi bine atunci, vă duceți câinii la vaccinare și copiii nu?”, a spus directorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta.

Dintre cele 219 cazuri de rujeolă înregistrate la graniţa între judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj în primele opt luni ale anului, 124 au fost în Bistriţa-Năsăud. Două mari focare de rujeolă, boală care apare la copii nevaccinaţi sau la copii sub un an cu imunitate precară, au existat în judeţ, la Reteag şi Parva, dar boala a ajuns în alte 12 localităţi.


Ministerul Sănătăţii condamnă în cei mai duri termeni campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor. Rezultatele acestora se traduc, de exemplu, în înmulţirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un singur an. Apelul Ministerului Sănătăţii către părinţi este de a respecta calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor. În zonele afectate, Institutul Naţional de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de 7 luni cu refacerea vaccinului la vârsta normală de 1 an.

8 comentarii

  • dupa toata elucubratia acestui director am ramas cu o nedumerire: cine-i om si cine-i câine ?!?

    PS: pe copilul meu nu îl cresc ca pe un câine.

  • Din nou , a aparut veveritza! Banuiesc, ca este vorba despre o doamna…Stimata doamna, va doresc sa va cresteti copilul dupa cum doriti si sa fie sanatos! Si eu am fost vaccinat si fata a fost vaccinata si cainele meu este vaccinat anual … si suntem bine sanatosi cu totii!! Cu cat intri in contact cu mai multi virusi sau microbi esti mai putin expus, ca individ, sa faci o forma severa a unei boli…Fiecare organism reactioneaza altfel fata de agresiunea unui antigen… De aceea, sunt preparate anumite vaccinuri. Lupta antigen-anticorp este atat de complexa … si dureaza …toata viata! Sunt pentru vaccinare! Cu respect, Dr. MNPop

  • Era foarte bun un vaccin impotriva oligofrenilor cu pretentii de oameni de cultura,asa acest pseudo poet/critic literar/scriitor/prozator/gropar al sanatatii in Bistrita nu ar fi eclozat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS