Actualitate Recomandări

Mănăstirea Nicula își așteaptă pelerinii din Bistrița-Năsăud. Procesiune și slujbe speciale

Mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, important centru de pelerinaj din Ardeal, se pregăteşte de hramul din 15 august. Aici se adună an de an zeci de mii de credincioşi, inclusiv din Bistrița-Năsăud. Pelerinii vin să participe la sfintele slujbe, dar şi să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiționalul pelerinaj ”La Nicula colo-n deal”, amintind de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Procesiunea va începe duminică 14 august, de la ora 12.00, de la Biserica ”Sfântul Nicolae” din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de PS Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, și de PS Macarie, Episcop-vicar de Ruse.

De la ora 18.00, pe altarul de vară al mănăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.00 icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.

Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 00.00.

În ziua praznicului, luni 15 august, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.

Pe toată perioada prezenței lor la Mânăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să fie responsabili unii față de alții și mai ales față de ce lasă în urma lor, știind că pășesc într-o grădină a Maicii Domnului, transmite Biroul de Presă al Arhiepiscopiei.

Vineri12 august
0600Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
 Ceasurile III şi VI
 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
1700Vecernia, Utrenia și Ceasul I
2100Taina Sfântului Maslu
Sâmbătă13 august
0700Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
 Ceasurile III şi VI
 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
1500Taina Sfântului Maslu
1800Priveghere
Duminică, 14 august
0800Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
 Ceasurile III şi VI
 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
 Slujește și predică PS Benedict Bistrițeanul
1200Taina Sfântului Maslu
1200Plecarea soborului de arhierei din Gherla spre Mănăstirea Nicula
1800Vecernia cu Litia – Slujeşte IPS Andrei Andreicuţ în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi
2130Scoaterea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului
2200Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului
 Înconjurul bisericii cu icoana (în jurul orei 0000)
 Molitfele Sfântului Vasile cel Mare
Luni15 august – Adormirea Maicii Domnului
0500Sfânta Liturghie în biserică
0800Acatistul Adormirii Maicii Domnului
0900Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, preoţi şi diaconi. Predică IPS Andrei Andreicuţ

3 comentarii

  • In loc de comentariu, mai bine versurile pricesnei intitulată „Preasfântă Născătoare”:
    Prea Sfântă Născătoare
    A Domnului Hristos,
    Cu multă bucurie,
    Noi te slăvim frumos.

    Tu eşti o rază dulce
    Eşti un mărgăritar,
    Tu eşti o floare scumpă,
    Tu eşti un mare dar.

    Tu eşti mult mai cinstită
    Decât heruvimi,
    Si mult mai mărită
    Decât serafimi.

    Ca zorii dimineţii,
    Aşa te-ai arătat,
    Si pe Stăpânul vieţii
    In braţe L-ai purtat.

    Ca soarele, ca luna
    Ca stelele cereşti,
    Întocmai si tu, Maică,
    Aşa curată eşti.

    Biserică sfinţită
    Si rai dumnezeiesc,
    Prea Sfântă Născătoare
    A Mirelui ceresc.

    Du ruga noastră-n ceruri,
    La Fiul Tău iubit
    Si spune-i, Maică Sfântă
    Că noi mult am greşit.

    Dar roagă-l să ne ierte,
    Aşa cum a iertat
    Pe-atâţia păcătoşi
    In lume cât a stat

    • Și bisericuța mică de lemn tot Iuliu Hossu a fondato ? Întreb pentru cultura mea generală ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.