Conform Radio Renaşterea, mii de oameni au participat la slujbă, iar peste 200 de credincioşi s-au împărtăşit. Pe tot parcursul Sfintei Liturghii, cei prezenţi la mănăstirea de la Nuşeni s-au închinat la o copie a icoanei Maicii Domnului ”Prodromiţa”, adusă de la schitul ”Prodromul” din Sfântul Munte Athos, icoană ce va rămâne la mănăstire.
La sărbătorirea hramului Mănăstirii Nuşeni au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, deputatul Daniel Suciu, senatorul Ioan Deneş, administratorul judeţului, Florin Moldovan. ”Este una dintre cele mai importante sărbători pentru oamenii judeţului nostru şi mă bucur că an de an sute de credincioşi vin aici în pelerinaj”, a declarat şeful CJ.
La finalul slujbei, ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, i-a dăruit stareţului mănăstirii, părintelui protos. Paisie Iloaie, distincţia Crucea Arhiepiscopală, pentru misiunea pastorală pe care o desfăşoară. De asemenea, celor care sprijină mănăstirea de la Nuşeni, ierarhul le-a înmânat diplome de aleasă cinstire.
”Criteriul cu ajutorul căruia Sfântul Ilie le-a demonstrat că Dumnezeu este Domnul, a fost jertfa cea bineplăcută lui Dumnezeu. Şi în zilele noastre sunt diferite confesiuni religioase care s-au despărţit de Biserică. Asemeni proorocului Ilie, pentru că nu putem să le dovedim adevărul cu cuvântul, nici cu viaţa noastră ascetică, daca ea ar fi, nici cu pedepsele lui Dumnezeu, zicem noi că le-am demonstra adevărul prin jertfa Sfintei Liturghii. Liturghia este criteriul adevărului în vremurile noastre, Liturghia este jertfa nesângeroasă în care Duhul Sfânt preface prescura şi vinul în Trupul Domnului Iisus Hristos. Este jertfa adevărată, este izvor de har şi de binecuvântare pentru toată lumea”, a spus ÎPS Andrei.
”Biserica rămâne, fraţilor! Şi ea vă este glie şi patrie străbună, de la naştere până la mormânt. Aceasta este cerinţa Proorocului Ilie ca să nu se înstrăineze cei din vremea lui; aceasta este cererea noastră de astăzi; aceasta vrem, să fim şi noi reprezentanţi ai Sfântului Ilie. Să ştiţi, iubiţi credincioşi, de vă va întreba cineva, Biserica este cel mai mare avut naţional pe care-l are poporul, alături de viaţa voastră. Vă recomand şi vă rog, rămâneţi alături de Biserică!”, acesta a fost îndemnul părintelui stareţ Paisie adresat celor aproape 5.000 de credincioşi prezenţi anul acesta la hram.
Cu o zi înaintea praznicului Sf. Ilie, Mitropolitul Clujului a oficiat o slujbă la biserica din Săsarm şi apoi a sfinţit casa parohială. Pr. paroh din Săsarm, Ionică Şpaimoc, a fost distins la final cu rangul de iconom stavrofor. Casa parohiala din Săsarm a fost începută în urmă cu mai mulţi ani, însă lucrările au putut fi finalizate doar anul acesta. La construirea casei parohiale s-au implicat în mod activ şi credincioşii din localitate.
Mănăstirea ”Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Nuşeni a fost înfiinţată în anul 1991. Biserica din cărămidă, ocrotită de Sfântul Ilie, a fost construită în anul 1998. Foarte căutată de credincioşi din toată ţara, mănăstirea a avut la început probleme cu drumul de acces, fiind izolată pe un deal. În anul 2009 drumul comunal către mănăstire a fost asfaltat aşa încât accesul în incinta aşezământului monahal se poate face cu autoturismul. Acum doi ani, cu ocazia prăznuirii hramului au fost aduse şi aşezate spre închinare, moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, care se păstrează la Mănăstirea Halmyris din judeţul Tulcea. Mănăstirea de la Nuşeni desfăşoară şi o activitate misionară, implicându-se în diverse campanii umanitare.
de unde ai scos 5000 de oameni..cam 1500 au fost.. oare aia care vindeau icoane dadeau bon fiscal??
„ospataru” = circoteca.
Daca tot faceti pomelnic ce nu treceti pe toti, nu doar puterea ! Dati pe facebook la Oltean sau la primarul din Spermezeu si vedeti ca au mai fost o tura. E aiurea sa nu treceti primarul din comuna si sa treceti pe alti. Da am vazut ca asa faceti si la stirile culturale taiati pe unii de pe afis, sau ii taiati din poze, scrieti doar ce va taie capul. Fiti corecti ! Scrieti exact cine participa si cum ! Judecatorul e cititorul nu dvs! rapede, corectati, ca se supara primarul din Nuseni si deputatul si senatorul PDL ! Fiti corecti si lasati antipatiile fie ele in cultura sau politica, altfel pierdeti din cititori !
Mai pune neica „ospatare” hâc hâc .. pardon….mi-ai pus curat vitriol….hâc.
„ospataru” = circoteca.
‘ospataru” = circoteca PDL.
ultima poza e de la SASARM …… halala informatie te miri ca nu ati pus o poza cu Basescu ca a fost si el prezent :)))))
Dacă veţi citi textul – nu doar titlul – veţi înţelege de ce am postat fotografia respectivă. Halal comentariu!
D-na jurnalista, acum intelegeti de ce va merge asa de bine??? Nu??? Ba da! Lasati BOR in pace. E credinta poporului roman. Noi PROSTII, reprezentam catva milioane de ROMANI ???? Prin a denigra credinta noastra, a poporului roman va castigati existenta. E rusinos ceea ce faceti. Va rasplateste natura, daca nu aveti credinta in Dzeu. Sunteti botezata??? La ce cult??? La ce biserica v-ati cununat??? Au ocazia OSPATARU et company la comentarii.
„ospataru” = circar PDL.
„ospataru” = circoteca PDL (sau PNL, ca acuma isi sterg urmele.)
@Pavel Mă scuzaţi că nu reuşesc să transced comentariul dumneavoastră. E mult prea profund. Suferiţi de mania persecuţiei sau vă place să propovăduiţi că cineva vă persecută? Nu prea înţeleg ce e ruşinos în a scrie despre hramul unei mănăstiri, dar poate-mi explicaţi. La ce cult sunt botezată? La cultul personalităţii. Nu sună bine?
Cand o sa dai cu dosul de pamant sa sti ca de la ura impotriva celor sfinte si a semenilor ti se trage.
Inca un episod din serialul „Circoteca”, cu „ospataru” in rolul principal.