Mândri că suntem ortodocşi?

Nu sunt greco-catolică, dar trebuie să recunosc faptul că astăzi nu am niciun motiv să fiu mândră că m-am născut şi am fost botezată în religia ortodoxă. Şi asta pentru că ortodocşii – majoritari în România – au dat dovadă, prin conducătorii lor, de cel mai mare egoism cu putinţă în loc să fie generoşi. Au turme întregi şi au râvnit la singura oiţă a greco-catolicilor, biserica lor din centru, de la Coroana, le-au luat-o, iar acum se mai şi laudă cu marea lor ispravă obţinută prin tertipuri politico-avocăţeşti.

Vestea că ortodocşii au câştigat „definitiv şi irevocabil” Biserica de la Coroana mi-a lăsat un gust amar pentru că mi-a adus aminte de un text celebru din Biblie, respectiv pilda despre oaia săracului şi lăcomia bogatului. Iată cum sună acesta: “Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte, iar cel sărac n-avea nimic decât o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase şi ea şi se adăpase din ulcica lui. La sânul lui dormise şi era pentru el ca o fiică. Dar iată că a venit la omul bogat un călător. Şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale, din vitele sale, ca să gătească cină pentru cel ce venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pentru călătorul cel ce venise la el”. 

Bogatul din istoria lui Natan avea aşadar turme nesfârşite de oi, de boi, avea pământuri, averi şi case din a căror chirie scotea anual milioane – şi totuşi lăcomia l-a dus să răpească oiţa, singura oiţă a unui biet sărac. Cam aşa stau lucrurile şi cu Biserica Ortodoxă care are, inclusiv la Bistriţa, biserici la fiecare colţ de stradă, în fiecare intersecţie şi totuşi a râvnit la singura biserică pe care au clădit-o strămoşii greco-catolicilor de astăzi. Dorinţa să pună mâna pe ea a fost atât de mare încât nu au avut încredere în justiţia divină, au apelat la cea pământeană şi s-au luptat zece ani ca să smulgă din actele greco-catolicilor această singură oiţă pe care le-o lăsaseră moştenire înaintaşii lor. Oribil!

M-am întrebat şi am întrebat în stânga şi în dreapta de ce au făcut lucrul acesta, iar răspunsurile nu mi-au plăcut deloc. Cei cu care am discutat mi-au explicat că ortodocşii s-au bătut aproape un deceniu dacă nu şi mai mult în instanţă pentru această clădire fiindcă se află în cea mai bună poziţie dintre toate, e în buricuil târgului. Din acest motiv, e tot timpul plină cu oameni din tot judeţul care vin cu treabă la oraş şi nu au pe unde sta în aşteptarea a te miri ce, aşa că intră să se roage, să plătească pomelnice, să cumpere lumânări, să se spovedească, să se căsătorească cu mare fast în văzul lumii, să-şi boteze copiii, e o sursă nesfârşită de venit pentru preoţii de acolo, drept dovadă că nu oricine are privilegiul să slujească în ea şi că preoţii titulari fac ce fac şi lasă moştenire parohiile unora din familie sau unor piloşi şi mai mari. Am mai aflat ceva, însă sper că nu e adevărat, că tot aici se deschide regulat “Cartea” de către unii preoţi, o formă de magie albă prin care unii încearcă să-şi afle viitorul, iar pentru asta plătesc bani mulţi şi, evident, negri. Cred că e de la sine înţeles că practica aceasta nu are nicio legătură cu adevăratul creştinism, cu dreapta credinţă şi alte lucruri trâmbiţate de Biserica Ortodoxă. Repet: sper că nu e adevărat!

Ca şi cum întâmplarea în sine – faptul că bogata în turme Biserică Ortodoxă a luat singura oiţă a Bisericii Greco-Catolice prin cine ştie ce tertipuri nu ar fi fost de ajuns pentru ca să ne fie ruşine multora dintre ortodocşi – a mai fost nevoie să fie decorat şi avocatul care a reuşit isprava de însuşi întâi stătătorul BOR din Ardeal. Sunt de acord că o fi fost un proces greu şi că o sentinţă favorabilă e o notă bună pentru orice avocat. Structurile profesionale nu au decât să-l recompenseze. Nu văd care e fapta eroică pentru care trebuie să facă lucrul acesta Biserica Ortodoxă, la fel cum nu am văzut niciodată sensul atribuirii distincţiilor pentru nişte politicieni care nu au făcut altceva decât să direcţioneze bani publici către biserici unde unii îşi negociau apoi comisioane din afaceri oneroase, aşa cum am aflat de curând din rechizitoriile procurorilor DNA.

La fel cum cred că în zilele noastre e mai demn să nu ai doctorat decât să figurezi pe lista plagiatorilor, tot aşa consider că e mult mai onorant să nu deţii Crucea Transilvană decât să te trezeşti inclus într-o gaşcă de politruci care sunt convinşi că, în felul acesta, au primit bilete la clasa VIP pentru rai.

În ce mă priveşte, ultima oară l-am întâlnit pe domnul avocat deţinător de Cruce Transilvană în centru. Juca poker împreună cu şeful Poliţiei Locale şi cu alţi distinşi domni în timp ce eu mă luptam cu cerşetorii. Despre această întâmplare am mai scris aici, dar nu l-am menţionat cu numele fiindu-mi jenă de ruşinea lui. Aşa se face că nu sunt deloc impresionată nici de faptul că a câştigat procesul cu Biserica Greco-Catolică, nici de crucea pe care a primit-o. Îl respect ca profesionist, dar atât. Eu cred că atunci când Biserica dă o distincţie nu are cum să separe lucrurile. Sfinţii nu erau sfinţi doar dimineaţa de la 6 la 7. Erau tot timpul sau deloc. În zilele noastre s-a căzut atât de mult în derizoriu încât mă aştept să canonizăm azi-mâine vreun politruc trimis după gratii de DNA, doar pentru că nu a ţinut toţi banii obţinuţi oneros doar pentru sine, a mai dat şi la Biserică.