Actualitate Recomandări

Marcel Iureș vine la Tășuleasa Social. 100 de locuri disponibile la teatru

”Domnul Marcel Iureș a fost unul dintre primii care au contribuit la ridicarea unei pietre de hotar pe drumul Via Transilvanica. Dincolo de faptul că el este marele actor român, de teatru și film, premiat și recunoscut pentru contribuția sa uriașă în zona culturală, Marcel Iureș este voluntar Tășuleasa Social și ambasador Via Transilvanica. Pe scena din mijlocul naturii, pe care noi am construit-o în campusul nostru, el a jucat de două ori: o dată în piesa „Absolut” și a doua oară în „Moromeții”, alături de George Mihăiță. Până acum a făcut acest lucru exclusiv pentru voluntarii noștri și a fost felul său de a își arăta susținerea și recunoștința față de ceea ce facem. Dar tocmai pentru că știm că mulți dintre dumneavoastră și-ar dori să ajungă în campusul Tășuleasa Social, dar mai ales pentru că povestea Via Transilvanica nu este numai despre noi, ci despre atâția și atâția oameni, anunțăm cu multă emoție și recunoștință că domnul Iureș se întoarce la Tășuleasa și în calitatea sa de actor, dar de această dată el va juca și pentru voi cei care ne urmăriți și contribuiți ca împreună sa ducem acest proiect la capăt!”, anunță Asociația Tășuleasa Social:

”În data de 20 iulie, la Tășuleasa Social se deschid larg porțile pentru că se joacă teatru și pentru că este un eveniment de care vrem să ne bucurăm împreună. Astfel, la dorința domnului Iureș, dar și a noastră, 100 dintre dumneavoastră vor avea ocazia să vină în campusul nostru și să vadă piesa ”Moș Nechifor”, o piesă cu Marcel Iureș și Ruxandra Maniu, în regia lui Alexandru Dabija. Cultura este salvatoare și cultura construiește, iar de data aceasta prin cultură, mai mult sau mai puțin direct, vom ridica o nouă piatră de hotar ce va marca un nou kilometru pe Via Transilvanica. Dacă 100 de oameni plătesc 47 de lei pentru un bilet la teatru, noi strângem suma necesară amenajării unui kilometru! Faptul că o bornă va sta în picioare pentru că voi ați răspuns invitației noastre la teatru, înseamnă că Via Transilvanica își îndeplinește o parte din scop. Dacă vă doriți să luați parte la acest eveniment cultural, care va intra în istoria drumului Via Transilvanica, vă invităm să intrați pe linkul de “contribuie”, să selectați suma de 47 de lei. Vă rugăm să luați în considerare că avem numai 100 de locuri disponibile. Link aici: https://www.viatransilvanica.com/contribuie/suma/ Vă mulțumim și vă așteptăm la teatru!”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS