Social

”Marea de la munte”, tot fără sistem de canalizare și în noul sezon estival

Stațiunea Colibița care se zbate ca în acest sezon estival să atragă turiști din străinătate, însă are în continuare probleme cu deversarea apelor uzate. Sistemul de canalizare la care se lucrează din 2021 nu este realizat nici măcar în proporție de 25%.

Conform raportului de activitate al președintelui, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a alocat, în 5 decembrie 2019, suma de 12 milioane de lei pentru realizarea sistemului de epurare a apelor uzate menajere în stațiunea Colibița.

Anunțul pe SEAP a fost ridicat în 12.07.2021, iar ofertele au fost deschise în 14.09.2021. Doi ofertanți s-au arătat interesați de contract, fiind declarat câștigătoare Asocierea Aqua Flow Construct, Global Ports’sServices S.R.L., cu subcontractanții Deltic Instal S.R.L., Nick’s Distributors S.R.L. și Caloria S.R.L..

Contractul are o valoare de 4.719.368,30 lei fără TVA la care se adaugă TVA 896.679,98 lei, așa încât s-a ajuns la 5.616.048,28 lei. Contractul a fost semnat în 09.11.2021.

Până în 2022, a fost realizat în proporție de 23,29% și plătit în procent de 12,73%.

Prin aport în numerar la capitalul social al societății Aquabis S.A. Bistrița, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a alocat în data de 30 septembrie 2019 suma de 7.000.000 lei, pentru a face funcțional sistemul de alimentare cu apă al satului Mița și a stațiunii Colibița, respectiv pentru realizarea investițiilor în captarea și tratarea apei, realizarea drumului de acces la sursa de apă, realizarea rezervorului de înmagazinare, a stațiilor de pompare, a branșamentelor individuale cu cămine de branșament la fiecare imobil, a racordurilor electrice etc. Lucrarea „Extindere sistem de canalizare în localitatea Colibița,comuna Bistrița Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud”, cu o valoare estimată indexată la nivel de decembrie 2022, de 11.953.012,48 lei, s-a anulat laprima licitație întrucât la îndeplinirea DUAE, oferta câștigătorului nu a fostconformă.

S-a reluat licitația cu deschiderea ofertelor în ianuarie 2023.

Potrivit lui Răzvan Cerceja, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Turism Bistrița-Năsăud, în urmă cu cinci ani, erau sub o sută de locuri clasificate la Colibița, în timp ce anul trecut s-a ajuns la 700.

”Sunt 45 de hoteluri și pensiuni clasificate și 70 de unități de cazare care emit factură și chitanță turiștilor. Dintre acestea, 6-7 unități dețin piscine, infinity, mici SPA-uri amenajate. Pentru noi este un moment de cotitură. Vrem să încheiem etapa în care Colibița era dedidactă turismului de masă și să mergem într-o zonă în care să nu folosim foarte mult natura, dar în același timp să avem o industrie turistică funcțională. Acest lucru înseamnă să faci turism cu mai puțini oameni, dar cu servicii mult mai complexe, de calitate și mai scumpe. Vrem să nu aducem uzură unei destinații care poate fi de excelență în Transilvania”, a spus Răzvan Cerceja, potrivit căruia acest lucru și-l doresc privații care au inițiat proiectul ”Garantat Colibița”.

”Cei care fac servicii de calitate și mai complexe s-au strâns într-un grup funcțional, de lucru, sunt în jur de 16 prestatori care lucrează sub sigla asta”.

Printre cei care fac parte din proiectul ”Garantat Colibița” se numără: Galleria Villa, Roser House, Montana Resort, Pensiunea Izvorul Zânelor, Pensiunea Freya, Casa de vacanță Colibița Veche, Hotel Panoramic Colibița, Pensiunea Encian, Vila Franceză Colibița, Casa Lipan și Casa Dani.

Potrivit direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, în județ au venit în luna februarie 2023 5948 persoane. Din aceștia 62,5% au fost cazați în hoteluri, 28,4% în pensiuni turistice și agroturistice, iar 9,1% au ales alte structuri turistice.

3 comentarii

  • Parcă în 2022 se făcea mare tam, tam cu declararea foselor septice la primării. Acum intreb, fiindcă acolo au case de vacanță toți greii județului, unde și cine le vidanjeaza lor, s-au unde deverseaza ei să-i zicem apă menajeră? Dacă era vreun amărât era mediul pe el.

    20
    1
    • Nu am vazut niciodata acolo vteo vidanja de 30 de ani de cand circul zilnic pe jos pe acolo!!!!

      13
      2
  • Pai incape mult cacat si pisat in lac. Vidanje sa plateasca prostii si sa-si declare fosele. MEDIUL DOARME !!!!! Alo Garda de Mediu TREZIREA !!!!!!

    11
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS