Cultură

Marin Mălaicu-Hondrari a primit Premiul pentru literatură al oraşului Bistriţa (FOTO)

Centrul Judeţean pentru Cultură i-a decernat scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari, la Sinagogă, în cadrul unei festivităţi, Premiul pentru literatură al oraşului Bistriţa - 2013. Trofeul - ceramică grafică - i-a fost înmânat de criticul literar Alexandru Cistelecan, preşedintele juriului. ”Toată viaţa mea m-am ocupat de literatură şi asta îţi aduce foarte puţine beneficii”, a spus Marin Mălaicu-Hondrari.

”Premiul literar al oraşului Bistriţa a fost o iniţiativă ce-mi aparţine şi pe care am inserat-o în programul meu managerial, aceea ca un scriitor de relevanţă naţională, dacă se poate să fie şi din Bistriţa cu atât mai bine, să primească un premiu al oraşului. Câştigătorul se stabileşte de către un juriu format din personalităţi ale literaturii. Juriul din acest an a fost format din prof. univ. dr. Ion Pop, prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, Ion Mureşan – poet, Alexandru Vlad – prozator, Ioan Groşan – prozator, Dan Coman – poet, George Țâra – critic literar, Ştefan Manasia – poet. Preşedintele juriului a fost prof. univ. dr. Alexandru Cistelecan, critic literar. Sunt bucuros că în acest an premiul merge la un scriitor din Bistriţa, unul plin de succes, în mare vogă: Marin Mălaicu-Hondrari. Am vrut ca valoarea financiară a premiului să fie una oarecum semnificativă, chiar dacă nu aşa de mare cum am fi dorit noi”, a precizat directorul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Gavril Țărmure.

”Acest premiu se poate dovedi în timp extrem de important. Toată viaţa mea m-am ocupat de literatură şi asta îţi aduce foarte puţine beneficii, dar în acelaşi timp există momente în care poţi spune: da, a meritat şi voi face totul ca să merg mai departe. Cu poezia pe poezie călcând”, a spus laureatul ”Premiului pentru literatură al oraşului Bistriţa” din acest an, Marin Mălaicu-Hondrari.

Marin Mălaicu-Hondrari (42 de ani) a publicat în 2004 volumul “Zborul femeii pe deasupra bărbatului”, care a obţinut Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj. În 2008 i-a apărut “Cartea tuturor intenţiilor”, scrisă între ianuarie şi iulie 2006 în Córdoba, Andaluzia, într-o rulotă, iar în 2010 romanul “Apropierea”, în curs de ecranizare în regia lui Tudor Giurgiu. Cea mai nouă apariţie este ”Lunetistul”, roman în care “Marin Mălaicu-Hondrari renunţă la prudenţă şi se expune riscurilor, aşa cum Lunetistul renunţă la precauţii, iese din ascunzătoare şi încearcă să-şi trăiască viaţa”.

După premiere a avut loc concertul ”Omagiu Maria Tănase”, susţinut de una dintre cele mai importante voci ale jazzului românesc, Maria Răducanu. Ea a fost acompaniată la pian de Nikolai Meinhold (Germania).

În a doua zi a Festivalului Cultural ”Nosa”, au fost organizate în Teatrul de vară din centrul oraşului un târg de carte şcolară, lecturi publice (Alexandru Cistelecan, George Țâra, Ion Mureşan, Marin Mălaicu-Hondrari, Alexandru Vlad), dar şi vernisajul expoziţiei de fotografie ”Foto Magna”, unde au putut fi văzute lucrări realizate în cadrul taberelor internaţionale de fotografie ”Şcoala de la Bistriţa”.

Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook.

1 tarmure 2 marin malaicu hondrari 3 tarmure hondrari cistelecan 4 maria raducanu

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS