Actualitate Recomandări

Marius Bălan: Anomalie sau normalitate? Măi să fie!

”O propunere de la vârful PSD, în persoana lui Niculae Bădălău, a atras atenția în mass-media românească. Este vorba despre idea organizării unui referendum privind soarta monarhiei în România. Apar însă și mirări și chiar dezgustari de la foștii mari colegi de partid ai domnului, unul din ei care s-a exprimat pe acest subiect este nimeni altul decât renumitul sociolog Vasile Dâncu. Dacă marele sociolog, așa cum spun unii, se declară dezgustat privind afirmațiile colegilor lui, mă străduiesc eu să îi dau o explicație celui care susține că românii au trăit într-o degringoladă totală și nu înțelege cum brusc apare interesul pentru monarhie.

Vrând nevrând trebuie să recunosc că PSD-ul e deștept și pe punctul de a-și face singur cadoul care aduce câștig de imagine dacă un astfel de demers va avea loc. Cu această ocazie, cartea de vizită șifonată a unui partid de stânga va fi mult albită și va fi o mirare în lumea întreagă cum un partid socialist aduce în prim plan un astfel de proiect. Așa zisa opoziție de dreapta, mult rătăcită, a pierdut oportunitatea și anii favorabili unei astfel de idei și nu a fost capabilă nici s-o inițieze.

Domnule Vasile Dâncu, degringolada de care amintiți, oare cine a întreținut-o? Nu toate guvernele și politicienii din absolut toate partidele de după ’89 și colegii dumneavoastră care au cerut ca Majestatea Sa Regele Mihai I să nu fie lăsat să intre în țară și să fie catalogat drept persoana non grata? Nu vă puteți explica explozia de admirație a românilor pentru monarhie pentru că la rândul dumneavoastră ați fost îndoctrinat și instruit în neadevăr. Clepsidra cu promisiuni electorale a guvernanților se golește rapid de conținut și trebuie urgent înlocuită cu noi amăgiri că să mai adoarmă puțin societatea. Vă spun că dacă dumneavoastră nu înțelegeți fenomenul respectiv va ajut cu umila mea părere. Cred că ziua tristă de 16 decembrie 2017, când sute de mii de români au trăit cu sufletul la gură funeraliile Regelui, împreună cu organizarea impecabilă făcută de familia regală și de brava Armată Română, prezența spumei Europei, regi, regine, prinți, prințese, și în final dispariția ultimului reper moral al României zilelor noastre au făcut că românii să își schimbe radical crezul.

Să zicem și să credem că această propunere va trece și că la referendum peste 30% vor spune DA monarhiei. PSD va avea mult de câștigat pe termen lung și revenirea la o monarhie constituțională va opri cu siguranță exodul românilor și chiar îi va aduce pe cei rătăciți din nou acasă. Însănătoșirea clasei politice cu siguranță se va produce.

Merită să încercăm. Probabil Monarhia salvează România!

Până atunci mă înclin doar în fața Armatei Române care a dovedit o organizare impecabilă și un respect deosebit față de ultimul ei mareșal”

Marius Bălan, președinte Partidul Verde Bistrița

19 comentarii

  • Presedintele partidului verde adica zero barat in persoana care tine mortis sa se bage in seama! Da’ pe tine cine te-a intrebat măi musiu de-ți dai cu părerea? Ai ajuns tu mare știutor în tot și in toate!

  • De undeva din laboratoarele noii securități se induce ideea că e trendy să fi monarhist, așa se explică faptul că peste noapte au apărut o armată de snobi cu creierele nivelate și cu aere de aristocrați care vor întoarcerea la monarhie. Dacă inchiziție e DNA-ul, ne mai trebuie rege și suntem în evul mediu întunecat. Ce e mai ciudat că monarhiștii sunt foști comuniști feroce și foști turnători.
    Și să presupunem că de mâine avem monarhie, pe cine punem rege???? Pe nicholas medforth mills de hohenzollern numai pentru faptul să e urmaș al unui fost rege? Unde mai e meritocrația și democrația?

    • Ha, ha, ha…meritocrația și democrația sunt în parlament! Ce poate fi mai rău decât e acum? Avem experiența istorică, monarhia a ridicat România, nemernicii ăștia o scufundă, ce mai vrei? O stea de la răsărit?

    • Normal ar fi ca fiica cea mare a Regelui Mihai I să fie Regina României. Vremurile când femeile erau discriminate in favoarea bărbaților au apus. In ziua de azi primul născut moşteneste tronul indiferent dacă este bărbat sau femeie.
      MS Margareta I a României are stofă/clasă/stil/educație şi nume de regină şi va fi primită cu brațele deschise de către celelalte monarhii europene.
      Casa Regală inseamnă tradiție, diplomație, continuitate, stabilitate.
      Cred că şi perceptia străinilor fată de România se va schimba marcant.
      La urma urmei Casa Regală este o instituție, nu o persoană. Este un brand! Este vorba de Garda Regală şi de turiştii care se fotografiază cu soldatii, este vorba de caleaşca reginei trasă de cai de rasă, de discursul către națiune cu ocazia Anului Nou.
      Casa Regală poate fi un punct de referință, un punct comun al tuturor românilor.
      Casa Regală adună/strânge națiunea, în acelaşi fel cum ne strângem la o laltă în fata televizorului când joacă România.
      Casa Regală va exista indiferent dacă România va fi Republică sau Monarhie. Oricum Regina Margareta I a României nu are putere politică nici acum, şi nu va avea nici dacă România va deveni Regat.
      Parlamentul va face legile iar Regina le semnează.

  • Domnule Bălan, nu vă îmbătați cu apă rece!…A fost doar un porumbel scos pe gură, un slogan ieftin menit să-i facă pe oameni mai puțin atenți la ceea ce se întâmplă zilele acestea prin parlment. Şi eu mi-aş dori să fie adevărat, dar nu cred…

  • Domnule Bălan, tocmai dumneata, care susţineai ieri, că tatăl dumitale a fost în anii ’60 procuror, îi spui d-lui Dâncu că a fost „îndoctrinat şi instruit în neadevăr”, când generaţia dumitale şi a mea numai cu minciuni am fost educaţi, dar am avut respectul faţă de lege, aşa cum a fost ea, iar azi suntem în continuare minţiţi în faţă zi de zi, şi totuşi am evoluat cât de cât, deşi şi astăzi mai avem analfabeţi, datorită celor care conduc destinele ţării. Da suntem într-o degringoladă permanentă, deoarece nici un partid nu are o ideologie clară, nu avem un reper care să ne arate că unul sau altul dintre partide ar fi mai bun să conducă destinele ţării, toţi sunt o apă şi un pământ.

    • Duda s-a insurat cu Tuta si acum vor sa fie regi! Iar prostii vor referendum ca este mai misto monarhia! As vrea sa-i intreb pe toti regalistii si monarhistii astia care au aparut peste noapte ce este monarhia? Ce este republica? Care sunt diferentele intre ele? Daca au auzit ca suntem in secolul 21?

  • |Ganditorule ai gresit foarte in privinta mea si a familiei mele pe care nu o cunosti si nici nu aveai cum. Nu stiu altii cat de indoctrinati au fost si care este procentul real , pot in schimb sa afirm ca la mine , la tata si la bunici nu o tinut figura. Parintii au avut grija si m-au ferit in prrmanenta de sportul national care se practica in ainte de 89. V-am mai spus celor carew imi acuza familia ca tata a fost scos din MAGISTRATURA tocmai pentru faptul ca a refuzat in mai multe randuri sa fie membru pcr. Ce este asa de greu de priceput ? Nu va vine sa credeti ca au fost si oameni din estia ? Da au fost si tata si bunicul au fost catalogati ca incomozi sio aflati la limita DIZIDENTEI. Va spun exact ca org de represiune si administratia judetului si a orasului, care-i cunosteau perfect pe ai mei, doar de rusine nu le-au facut rau. Erau cei din familie prea mari domni, prea eleganti si foarte buni si normali la suflet. Asta-i adevarul Ganditorule, Rabinule si altii care acuza doar de dragul de a scrie sai ei ceva.

    • Te-am mai intrebat Balane, daca iti aduc dovezi ca tatal tau a bagat oameni nevinovati in inchisoare ce mai … dupa aia?

  • Stimate domn, nu m-am legat de familia dumitale, am repetat doar afirmaţia făcută deunăzi, dar am afirmat că nu analizaţi ce scriu unii şi alţii, numai vă repeziţi cu ură (n-a fost cazul în legătură cu mine) să-l contraziceţi pe cel care are o opinie aparte de cea pe care v-aţi format-o de-a lungul vieţii. În ceea ce priveşte vârsta, care nu-mi permitea să-i cunosc pe bunicul şi tatăl dumitale, trebuie să-ţi spun că nu i-am cunoscut personal, dar aş fi putut să-i cunosc, deoarece când te-ai născut dumneata, eu eram deja la maturitate, precum că în prezent am intrat în anotimpul vieţii pământeşti, care este iarna. Şi un sfat, când te apuci de scris, linişteşte-te, meditează asupra ceea ce ai citit, iar când termini de scris, înainte de postarea comentariului, verifică dacă nu ai niscaiva greşeli, să nu poată să te categorisească nimeni că ai fi analfabet, deoarece unii sunt tentaţi, ca ura ce colcăie în ei, otrava s-o verse asupra ta, căutându-ţi orice motiv, cât de mic să te poată ocărâ. Cu toată stima, o zi bună.

  • Rabi,chiar poti sa le stii tu ,pe toate? Nu gasesti nimic pozitiv ? Nu ai incredere in nimic? Am vazut cam ce e cu”” respublica””… Si atunci, parca poti sa stii? Dragi comentatori,lasati-l pe printul Radu in pace! El are doar rol de reprezentare a Coroanei la diverse ocazii: caritabile, sportive, literare,educatie, protocol,etc. Decizia este la M.S.Regina Margareta!! Romania nu a vazut laolalta atatea personalitati politice niciodata… Domnul Adrian C,un comentariu foarte bun! In curand, lucrurile se vor linisti, cei care vor dori, vor putea cunoaste care sunt avantajele Monarhiei Constitutionale si vom putea decide in cunostinta de cauza! Cu respect, MNPop

    • Stimabile domn, sa nu credeti ca sunt de acord cu acesti republicani gen Dragnea, Tariceanu si acolitii lor dar trebuie sa fim realisti ca cu monarhie sau fara tot ei vor fi oamenii politici care ne conduc si asta este doar vina noastra a tuturor! Dar asta nu inseamna ca trebuie sa fiu orb si sa nu vad mizeriile din ceea ce numiti dvs. Casa Regala a Romaniei! Am spus si sustin ca monarhia in tara asta s-a incheiat odata cu moartea regelui Ferdinand. Regele Carol I si regele Ferdinand au facut s-au luptat pentru aceasta tara! Dupa ei urmasii au fost unul mai slab ca altul! De Carol al II-lea nu a rost sa povestim ca azi era rege maine se indragostea si ii trecea pofta de a fi rege. Cat despre Mihai de Hohenzollern ce pot sa spun in afara ca a fost un tradator josnic care a vandut un popor pentru binele personal si al urmasilor lui! Adica a ceea ce se crede a fi urmas pentru ca sunt voci care spun ca de fapt Mihai de Hohenzollern nu ar fi fiul lui Carol al II-lea! Si daca este sa o luam logic este posibil ca asta chiar sa fie adevarat! Carol al II-lea se casatoreste cu Elena a Greciei in 10 Martie 1921 iar la data de 25 octombrie 1921 se nastea Mihai de Hohenzollern. Dupa sapte luni si jumatate! S-ar putea spune ca a fost un copil nascut prematur dar sa nu uitam ca Mihai cantarea la nastere 4 kg!!!!! Dupa nastere i se spunea in batjocura Mihai Pripitul sau Mihai Viteza si chiar nu avea nici o legatura cu pasiunea pentru masini! Sunteti medic ginecolog din cate imi amintesc poate ne dati o explicatie! In 2011 jurnalistul Florian Bichir cerea un test ADN mai ales ca ramasitele pamantesti ale lui Carol al II-lea au fost aduse si ingropate la Curtea de Arges dar ca orice secret tinut cu dintii in Romania acest lucru nu s-a putut realiza! La 23 august 1944 se produce unul din cele mai mari acte de tradare pe care le-a cunoscut Romania! Cu toate ca existau negocieri (Cairo si Stockholm) prin care se incerca scoaterea Romaniei din razboi in niste conditii cat mai bune si de care Mihai de Hohenzollern si sefii partidelor politice erau informati se pune la cale inlaturarea lui Antonescu cu orice pret. Astfel ca lucrurile sa mearga cum se dorea este trimis pe front generalul Aurel Aldea „omul de la palat”cu i se spunea care are o intalnire cu generalul armatei a patra generalul Mihail Racovita. Drept urmare a acestei intalniri armata a patra se retrage lasand Iasiul fara aparare iar trupele sovietice il ocupa in data de 20 august . La data de 23 august este arestat maresalul Antonescu iar Mihai de Hohenzollern ordona incetarea focului. Urmarile acestei actiuni au fost dezastruaoase pentru armata a patra si aproximativ 175000 de ostasi romani sunt luati prizonieri si au luat drumul Siberiei. Foarte interesant ca pentru isprava lui generalul Mihail Racovita este cooptat in noul guvern si primeste functia de ministru al apararii!!! Mai mult Maresalul Antonescu este dat pe mana rusilor! ce om ar fi putut sa faca una ca asta? Unul nemernic cu siguranta! Deci ca sa intelegeti de ce nu voi fi niciodata un regalist sau monarhist acestea sunt o parte din motive. Sa nu cumva ca am pus botul la povestea cu trenul cu aur pentru ca sunt convins ca cei care conduceau Romania acelor vremuri nu ar fi permis sa scoata bunuri de valoare din tara in conditiile in care si asa ne aflam sub acel jug greu care a fost impus de Uniunea Sovietica prin datoria de razboi dar nu pot nici sa pun botul la povestile lui Mihai de Hohenzollern si a ficei Margareta care ne povestea de cat de greu le-a fost lor si mai ales cum cresteau gaini ca sa traiasca! Ar trebui intrebata Margareta daca stie cum arata o gaina in afara de cea din farfurie! dar oare stiu cei din neamul Hohenzollern cat de greu a dus-o acest popor? Toti cei din casa de Hohenzollern dupa plecarea din Romania au dus-o bine merci! Carol al II-lea a trait in liniste prin Portugalia alaturi de amanta, Elena a Greciei a trait foarte bine in Vila Sparta langa Florenta cat despre Mihaita cel viteza a trait si el bine undeva prin Elvetia. ce este interesant este faptul ca toti astia au trait pe banii din Romania si inainte dar si dupa 1989.

  • Dacă am fi făcut lucrul acesta acum 27 de ani ,era perfect.Acum e tardiv si nu ai cu cine.Casa regală in forma actuala este la fel de dezbină ca si PSD.

  • Neintelegerile apar pentru că avem puncte de vedere diferite.
    Dumneavoastră aveti atenția indreptată spre ceea ce a fost acum 100 de ani in timpul Regilor Carol al II-lea şi Mihai I.
    Pentru mine aceste lucruri sunt de doneniul trecutului, incheiate, iar regii sunt morți.
    Mă interesează ceea ce se întâmplă acum şi în viitor. Mă intreresează dacă MS Margareta I a României o să fie o Regină iubită şi apreciată de către popor. Nu imi pierd timpul cu speculatii despre ce a făcut bunicul şi tatăl ei.

  • Rabi ,mi-ar fi extrem de greu sa purtam un dialog! Dar ,am recunoscut in dvs. personaje precum Base,Ana Pauker, Roller si multi altii cu ochi foarte albastrii…De ce nu va scrieti numele ,stimabil domn ? De ce nu aveti curaj? Va ascundeti dupa cuvintele unor delatori… De acum , puteti vorbi in pustiu! Cu compasiune, MNPop

    • Asa este stimabile domn pentru ca cei ca dvs. nu au capacitatea de a purta un dialog atata timp cat sunt indocrinati si nu puteti accepta faptul ca se poate sa existe alt adevar decat cel pe care il cunoasteti! Nu sunt admirator Basescu din contra chiar il dispretuiesc asa cum nu sunt admirator nici Ana Pauker. Sunt un mare admirator al istoriei si mai ales al celor care au curajul sa spuna adevarul. Cat despre compasiune…..ar tre ui sa o aveti pentru dvs. dar mai ales pentru limitarile pe care le aveti.

  • rabinul este un mare admirator al lui M. Balan. Toata ziua ii face publicitate gratis jignind numele lui si a familiei . Ce nu isi da seama rabinul este ca toate astea se intorc imptriva lui ca asa zis OM.Tu vorbesti de ADEVAR ? HA, ha, ha vorba lui Raul. Atata timp cat nu ai curajul raspunderii si nu semnezi cu nume real continutul LATURILOR cu care te afisezi in spatiul public esti un mare FRIPTURIST, din opera lui CARAGIALE .Tu este peste limita doctorilor, este poliglot, istoric, economist etc.Cred ca tu esti cel mai frustrat individ din cati am cunoscut vreodata. Nicule, asta este numele tau de mic. Regret mult ca te-ai transformat intr-un astfel de personaj fara valoare. Ne stim de copii, si tu stai ascuns dand cu pietrii in mine. Rusinos si trist . Nu o sa iti mai raspund curand. Ma straduiesc sa nu te mai ascult. Pana una alta SARBATORI LINISTITE !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS