Marţea cetăţenilor de onoare ai Bistriţei

În urmă cu 20 de ani, mai precis în 1994, Gabriela Szabo devenea al treilea cetăţean de onoare al Bistriţei după Corneliu Mureşanu şi Paulette Guinchard-Kunstler. Era anul în care intra în competiţiile de senioare după rezultate excepţionale obţinute în cele de juniori. Abia după ce Bistriţa i-a oferit titlul de „Cetăţean de onoare”, Gabriela a început să câştige competiţii importante şi bani mulţi. Acasă, Gabriela a fost primită întotdeauna bine şi frumos, dar nu a răspuns pe măsură. Îmi amintesc faptul că direcţiunea de la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa ar fi vrut să dea şcolii numele atletei, însă ea s-a opus pe motiv că vrea să-şi facă propria şcoală de atletism. Nu ştiu dacă şi-a mai făcut-o. Nu am găsit informaţii în acest sens. După ce s-a retras, a început să organizeze Crosul Gabriela Szabo, dar nu depunând cine ştie ce efort. Pentru premiere a folosit bani publici şi uneori de la sponsori, iar pentru organizare foşti colegi, în prezent profesori de educaţie fizică şi sport care au trudit pentru ca ea să culeagă toate laudele. La ultimele ediţii, o adevărată pleiadă de politicieni s-a înghesuit să alerge câte doi metri, iar oamenilor de rând a început să le placă tot mai puţin faptul că şi o competiţie de genul acesta trebuie politizată. Dacă Guvernul Ponta III trece cu bine prin furtună, Gabriela Szabo va fi ministru. Rămâne de văzut dacă unul bun sau doar unul care va chema tot cabinetul la alergat pe Bulevardul Republicii.

Tot din postura de ministru al sportului a devenit, în 1999, cetăţean de onoare al Bistriţei şi actualul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, astăzi demisionar din funcţia de preşedinte al Senatului. Mă îndoiesc de faptul că l-a impresionat vreodată distincţia care i-a parvenit pe filiera Gloria Bistriţa care a vrut să-i mulţumească pentru ceva favoruri făcute clubului. Probabil a cedat ceva din proprietatea statului în favoarea vreunuia din cele „n+1” ONG-uri prin care a plimbat Gloria banii de-a lungul anilor. Nu ştiu exact speţa aşa că nu are rost să speculez. Ce ştiu exact este că, la vremea aceea, Jean Pădureanu făcea cetăţeni de onoare pe cine voia, la fel cum, după anii 2000, PSD împărţea în stânga şi-n dreapta pe la Miron Mitrea, Georgiu Gingăraş şi alţi asemenea titlurile de „Cetăţeni de onoare” ca şi cum ar fi împărţit ziarul Primăriei gratis. Astăzi, Crin Antonescu joacă tare împotriva PSD. Păcat că directoraşii PNL din judeţ se ţin scai de scaune. Au pierdut ocazia să demisioneze la timp şi să plece cu capul sus din funcţiile pe care prea mulţi dintre ei nu le merită şi nici nu au habar cu ce se mănâncă (vezi AJOFM, Garda de Mediu, ARR, etc). Eu cred că, pentru Crin Antonescu, ziua aceasta de marţi, e una în care a generat cutremure mari pe scena politică. Să nu uităm că în 4 martie 1977 pământul României s-a zguduit cu adevărat.

În schimb, pentru Jean Pădureanu cu siguranţă că e „marţea neagră”. Domnia sa a fost mereu un personaj misterios care a ştiut să amestece într-atât lucrurile în care nimeni nu a mai ştiut dacă e personajul bun sau personajul rău. Cert este că, după o viaţă în care a condus „Cooperativa” – a influenţat cu arbitri rezultatul meciurilor – a minţit şi a înşelat cu scuza „trebuie să trăim şi noi cumva” a venit ora decontului. Vor sări mulţi să-mi spună că e un om bătrân care nu merita aşa un tratament la sfârşitul vieţii. Lor le răspund că nu e o tragedie să ajungi după gratii, e un act de justiţie. Tragedia e atunci când îţi moare cineva, când afli că ai o boală incurabilă, când totul se sfârşeşte într-un fel sau altul. Nu e tragedie să te duci să stai toată ziua şi să meditezi la ce ai făcut. Nu mai schimbi nimic, e adevărat, dar poate că unii care se uitau la tine ca la un idol, ca la un „Lord”, care se gândeau la cum să copieze „reţeta de succes” se vor gândi mai mult înainte de a păşi cu atât de multă seninătate pe scurtături de tipul celor pe care timp de o viaţă Jean Pădureanu le-a considerat în fişa postului de preşedinte de club.

Orice om normal la cap poate să-şi dea seama că „greii fotbalului” merg după gratii din cauza unei secvenţe în care au fost prinşi fiindcă repertoriul lor de corupţi este mult mai amplu. Toţi sunt nişte oameni ultra bogaţi care nu au lucrat o zi în viaţa lor, iar sărăcia cu care s-a „lăudat” Jean Pădureanu tot timpul e doar o plasă în care au căzut mulţi. Poate că nu avea trecute pe numele lui case, terenuri şi maşini scumpe, dar asta nu l-a împiedicat să trăiască precum un rege.

Una peste alta, cred că e un prilej foarte bun pentru toate administraţiile trecute, prezente şi viitoare ale acestui oraş să mediteze la semnificaţia cuvântului „onoare”. Până la urmă, ce înseamnă să fii om de onoare, v-aţi gândit vreodată? Dacă nu vă vine nicio idee, mai uitaţi-vă încă o dată la filmul „A Few Good Men”, regizat de Rob Reiner, care a primit patru nominalizări la Oscar şi cinci la Globul de Aur.

Cristiana Sabău