Mărturii cutremurătoare despre viaţa familiei Petruţ-Pop după moartea celor patru copii

„Oriunde mergem, noi îi simţim că sunt tot cu noi. Ştim, suntem conştienţi că nu mai vin înapoi, dar şi prin casă, când mă uit în stânga, dreapta, eu, de multe ori, parcă îi aud. Tot mereu îi visez”, a mărturisit Adriana Petruţ-Pop, mama celor patru copii care au decedat în tragicul accident rutier de cale ferată de la Viişoara, petrecut în luna iunie a acestui an.

Întrucât „Parada brăduţilor pentru vise împlinite” a fost dedicată anul acesta sprijinirii famuiliei Petruţ-Pop, mama lor a fost de acord să relateze câteva lucruri din viaţa familiei după pierderea a patru dintre cei nouă copii şi să spună cum s-a li schimbat viaţa după această tragedie.

„Nu mai locuim la Viişoara. Ne-am mutat în chirie la Bistriţa, pe strada Năsăudului. Încă nu am renunţat la apartamentul de la Viişoara. Am stat trei ani şi jumătate acolo. Tot la două zile mergem acolo. Avem nişte amintiri, camera făcută de Lavinia, au rămas multe. Am primit însă pământ, 13 ari, din partea unei doamne preotese, Angela Dolha, care este plecată de mai mulţi ani în străinătate. După ce a aflat de noi, ne-a donat o bucată de pământ pe care să ne construim o casă. Cum soţul meu lucrează la Stilexprima, materialele pentru casă le-am primit de la diferite firme de construcţii. O firmă s-a oferit şi ridică casa cu totul. Până acum a făcut beciul. Eu nu am fost de acord la început. Am spus că nu mi-au murit copiii ca să-mi facă cineva casă şi că nu îmi trebuie. Am trăit cu fixul ăla cîteva luni şi nu m-am mai descărcat. Am ajuns la Parva la părintele la care mai mergea Lavinia şi dânsul mi-a spus să mă gândesc bine că aceasta este căsuţa pe care Lavinia şi-a dorit-o. Tot aşa zicea că ea va creşte, la fel şi Darius, fratele ei, că vor lucra, iar Rareş poate va ajunge fotbalist şi că vor face o casă ca să putem sta mai liniştiţi, să nu mai depindem de chirie. Şi am rămas de acord. S-au strâns şi bani, i-am dus la bancă. Vom avea nevoie de ei să facem instalaţiile şi ce va mai fi. Eu nu m-am atins de ei, tot aşa trăiesc cum am trăit şi înainte să moară copiii. Banii ăia nu-mi aduc fericirea şi niciun ban nu îţi aduce, numai un trai mai decent. Chiar dacă suntem mai puţini şi venitul e mai mare împărţit pe mai puţini, eu nu i-am învăţat pe ceilalţi că, dacă vor ceva, imediat li se şi cumpără. Trebuie să trăim cum am trăit şi până acum. Nu ne cumpărăm papuci de un milion. Dacă luam de 50 de lei până acum, tot aşa luăm în continuare”, a spus Adriana Petruţ-Pop.

Femeia recunoaşte că, deşi nu mai are în grijă decât cinci copii, îi este mult mai greu: „Încă din clasa a XI-a, şi Lavinia şi Darius au lucrat la un fast-food. Acum, Rareş, a luat şi el primul salariu. Face 18 ani în martie, dar, cum joacă fotbal la Bucureşti, la Voluntari, chiar marţi a luat primul salariu de 1417 lei. A venit acasă şi m-a întrebat ce să facă el cu primul salariu. Ce o făcut şi ăialalţi, aşa să faci şi tu, i-am zis. Suntem şapte şi îl împărţim, câte 200 de lei la fiecare. Aşa au făcut Lavinia şi Darius. Bine, eu şi tata lor nu luam banii, dar aşa spuneam. Aşa făcea şi Lavinia şi Darius. Chiar dacă făceau un ciubuc, tot aşa îl împărţeau. Ştiu că o făcut Darius 14 lei şi m-o sunat când s-a dat jos din autobuz şi m-a întrebat ce să cumpere. I-am spus să le ia ceva la copii. Asta făceau”.

Adriana spune că cei mari au ajutat-o foarte mult şi cu bani, şi cu întreţinerea casei: „Eu sâmbăta făceam mâncare, iar ei trăgeau paturile, făceau curăţenie, ştergeau geamurile. La noi aşa se făcea săptămânal, nu doar la Paşti şi Crăciun. La noi nu se punea problema că numai mami face mâncare, curăţenie, nu, fiecare avea responsabilitatea lui, după vârstă. Acum şi pe cei trei băieţi mici îi pun şi împătură hainele şi le pun fiecare la locul lor. I-am învăţat să bage haine la spălat că au 12,10, 7 ani. La vârsata asta nu e greu să-ţi speli farfuria şi să-ţi împături o hăinuţă. Eu am fost singură la părinţi şi nu m-a învăţat mama. Sunt înfiată. Mama mea naturală m-a dus la bunica şi a zis că, dacă nu mă ia, mă aruncă în Someş că nu are ce face cu mine şi apoi sora tatălui meu m-a luat şi m-a crescut de la 3 luni. De-asta sunt singură că ei nu au mai avut copii. Tata a murit acum doi ani în februarie, iar la un an şi un pic au murit copiii. Aşa de dragi îi erau, mai ales Darius, era sufletul lui. Şi acum îmi spune mica că eu nu fac lucrurile ca şi Darius. Câteodată uit lucrurile lor şi le zic: haideţi şi mă ajutaţi! şi, în câteva minute, îmi amintesc. Am telefonul lui Darius, umblu cu geanta Laviniei, la chei la maşină am brelocul cu Cosmina. De la Daria am ceasul. Tot timpul purtăm ceva de la ei. Portmoneul este al Laviniei. Bănuţii care îi avea la ea i-am pus în dulap. I-au rămas 431 de lei în portmoneu şi i-am pus acasă, nu i-am luat, şi Darius avea 15 lei în portmoneu şi ai lui sunt tot acolo. Şi permisul e tot aici, cum a fost, nu umblu la el. La bănuţii lor nu umblu. Am zis că, odată, când va fi nevoie, le voi cumpăra ceva copiilor din banii lor. Normal că nu îi poţi ţine o veşnicie. Nu s-a spart nici telefonul lui Darius, nici al Laviniei. Erau pline de sânge, dar le-am curăţat. De la telefonul Cosminei au sărit carcasa, bateria, dar m-am dus şi l-am făcut şi telefoanele lor sunt la cei mici. Telefonul lui Darius e la mine. Am recuperat tot din el, pozele toate care erau pe card. Oriunde mergem noi îi simţim că sunt tot cu noi. Ştim, suntem conştienţi că nu mai vin înapoi, dar şi prin casă, când te uiţi în stânga, dreapta, eu, de multe ori parcă îi aud. Tot mereu îi visez. Duminică noaptea am visat tare fain cu Lavinia. Am făcut multe calcule cum să împărţim de sărbători şi să luăm ce ne trebuie, cum făceam tot timpul noi două, că eram mai mari. Îmi zicea că Darius cumpără cadouri, ea îmi dă bani de prăjituri şi suc, iar eu să iau de la tati bani de mâncare. I-am zis lui Mitru: Vezi că vin şi ne ajută, nu ne lasă? Şi apoi m-aţi sunat dumneavoastră (Gabriela Montoiu  care i-a propus să primească banii obţinuţi din licitarea brăduţilor la paradă -n.r.) şi aţi văzut unde au stat bănuţii pentru mâncare, cadouri, prăjituri, suc? Visul de la Lavinia”.

Adriana Petruţ-Pop poartă şi acum geaca fiului ei mort în accidentul de la calea ferată. „Nu m-am îndurat, nu că nu aş fi avut 100 sau 150 de lei. Nu mai pot să îmi cumpăr. Nu mă îndur să mai dau nimic. Am cusut-o la mână şi am zis că pe asta o port. Nu mai pot cumpăra nimic. E bine cum e. Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru ce e şi îi vom mulţumi în continuare”.

Mai mult, familia Petruţ-Pop şi-a decorat bradul de Crăciun cu fotografiile copiilor morţi în accident.

„Uitaţi, ăsta e brăduţul nostru. Le-am făcut copiilor globuri şi i-am pus în brăduţ. Pozele sunt tot timpul pe o masă. Fetiţa mică, Ioana, le-a pus bomboane. Au primit cizmuliţe cu ciocolată, cinci au primit, iar ea ce credeţi că a făcut? A luat câte o cizmuliţă şi a pus-o la fiecare poză. Chiar şi cea mică a înţeles că au murit, ştie şi Ioana cât e ea de mică. De câte ori trecem calea ferată de la Viişoara, spune în felul ei: Doamne, Doamne că trenul a făcut poc cu copiii! Când ieşim din casă le spune pa la copii, când ne culcăm le spune noapte bună. Alţii mi-au spus să ascundem pozele. Cum să le ascund?”

În tot acest timp scurt de la tragedia care le-a schimbat viaţa, familia Petruţ-Pop nu a apelat la niciun ajutor din afară: „Nu am fost la psiholog, nu am fost nicăieri. Singuri noi ne-am întărit pe noi şi bunul Dumnezeu ne-a ajutat. Nu a discutat nimeni cu noi. Şefa soţului meu ne-a întrebat dacă vrem şi am zis că nu. Eu nu mă duc la psiholog, nu mă duc nicăieri, lăsaţi-mă să trăiesc aşa! La şcoală, copiii au fost la psiholog, dar mi-au zis că nu mai vor nici ei să meargă fiindcă vor să-i ştie exact aşa cum au fost în casă. Şi nu vor să le mai amintească prin ce au trecut. Vor să trăiască aşa în continuare. Realizăm ceea ce e şi mergem în fiecare săptămână la cimitir. O singură dată nu am fost când am fost cu cea mică la operaţie”.

Despre accidentul petrecut în 1 iunie 2017, Timp Online a scris AICI.