Specialitățile din carne de porc costă cu până la 12% mai mult înainte de Crăciun față de alte perioade din an, în topul scumpirilor din ultima vreme intrând și ciocolata, laptele, uleiul, dar și conservele de legume.
Conform Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România, ciocolata s-a scumpit cu până la 9% de la 1 decembrie din cauza creșterii prețurilor la cacao, a lactatelor (cu 4%) și a zahărului (cu 6%), potrivit termene.ro.
Litrul de ulei a depășit 7 lei, față de 6,3 lei în ianuarie. S-au mai scumpit pastele de tomate, mazărea, bulionul, compoturile la borcan.
Pentru a evita impactul psihologic, mulți comercianți au început să afișeze prețurile produselor alimentare la 100 de grame, în loc de kilogram, așa cum obișnuiau în trecut. De asemenea, au apărut multe afișe cu reduceri de până la 30% a prețurilor pentru produse specifice sărbătorilor.
Pentru cei care nu au timp să gătească și comandă preparate gata făcute în restaurante, un patou cu aperitive pentru masa de Crăciun pornește de la 120 de lei/kilogram și poate ajunge până la 200 de lei/kg.
Sarmalele cu afumătură (1,4 kg) costă 120 de lei, chifteluțele 95 de lei/kg, friptura 140 de lei/kg, răcitura 60-70 de lei/kg.
Cozonacii pornesc de la 50 de lei bucata și pot depăși 100 de lei/bucata dacă sunt cu fistic în varianta ciocolatei Dubai.
Un platou cu prăjituri de casă începe de la 85 de lei/kg.
Noa , nu-i ase mare bai ! (Ca) cum zice mama buna , Craciunu nu vine cu bota , ca doara-i numa o zi , si-om manca ce-om ave. Da rau a hi dup-ace, ca-s multe zile si sa lunjesc , bata-le pustia sa le bata !…