Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Bistrița a sesizat prin 112 că, în noaptea de 17/18 februarie, i-a fost furat autoturismul pe care l-a lăsat parcat în apropierea locuinței. Valoarea autoturismului este de aproximativ 13.000 de euro.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat un tânăr de 15 ani din Fălticeni, județul Suceava, bănuit de comiterea faptei. Totodată, au stabilit faptul că tânărul ar fi sustras autoturismul din parcarea unui bloc, unde se afla parcat, neasigurat, cu cheia în contact și a plecat cu acesta spre Suceava.
Pe raza orașului Gura Humorului, tânărul a fost implicat într-un eveniment rutier, fiind identificat la volanul autoturismului sustras de către polițiștii din localitate.
Autoturismul a fost recuperat și restituit păgubitului, iar cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal de furt calificat, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Polițiștii vă recomandă:
- Chiar dacă ieșiți din autoturism pentru puțin timp, nu lăsați autoturismul deschis și neasigurat
- Parcați autoturismul în locuri luminate, parcări păzite, garaje sau în acele locuri în care pot fi observate în permanenţă
- Nu lăsaţi actele maşinii în interiorul acesteia, deoarece in acest fel ușurați munca hoților în valorificarea ei
- Dacă părăsiți autoturismul, chiar și pentru scurt timp, nu lăsați cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului
- Nu lăsaţi la vedere în autoturism telefoane mobile, genţi diplomat, poşete , acte personale sau alte obiecte de valoare. Toate acestea pot constitui o invitație pentru hoți pentru a fi sustrase
- Montați pe maşina dumneavoastră sisteme de alarmă şi antifurt suplimentare celor din dotare: sisteme audio, mecanice – blocarea volanului, a pedalelor
Adaugă comentariu